Politica de Profit și Dividend a Societăților de Asigurări

Introducere

Acumularea de profit reprezintă principalul obiectiv al tuturor societăţilor care doresc să atragă capital şi să îl păstreze. Într-o economie în care există o piaţă de capital liberă, întreprinderile pot să-şi desfăşoare activitatea şi să-şi extindă volumul de afaceri doar dacă au capacitatea financiară de a oferi investitorilor profituri corespunzătoare riscului activităţii respective. Această realitate economică se aplică tuturor tipurilor de societăţi de asigurări – pe acţiuni, de tip mutual şi de schimb reciproc. Chiar dacă aceste societăţi nu participă pe piaţa de capital pentru a obţine fonduri, capacitatea lor de a-şi mări volumul de activitate depinde în final de acumularea de capital.

Societăţile de asigurări pe acţiuni au acces direct pe piaţa de capital, ceea ce face ca legătura dintre rentabilitatea în funcţie de risc şi valoarea de piaţă a societăţii să fie bine definită. În ceea ce priveşte societăţile de tip mutual, în general, acestea nu emit obligaţiuni pentru finanţarea lor, singurasursă de finanţare reprezentând-o surplusul acumulat sau profiturile nerepartizate. Chiar dacă un asigurator de tip mutual nu-şi măreşte numărul de asiguraţi, acesta trebuie să-şi extindă capacitatea de asigurare, pentru a putea acoperi riscurile asigurate, în condiţiile în care valorile asigurate cresc. Astfel, managerii societăţilor de tip mutual şi cei ai societăţilor pe acţiuni se confruntă cu aceleaşi probleme. Managerii stabilesc obiectivele de creştere a capacităţii firmei şi apoi determină modalitatea de finanţare. O cale o constituie maximizarea valorii asiguratorului prin desfăşurarea unei activităţi profitabile.

Structura profitului unei societăţi de asigurări

Societăţile de asigurări deţin cinci surse de profit economic:

- Profitul din activitatea de subscriere (Ps);

- Profitul net din investiţii (Pni);

- Câştigurile sau pierderile de capital realizate (Cpr);

- Câştigurile (pierderile) de capital nerealizate (Cpn);

- Alte profituri (AP).

Aceste cinci surse determină profitul total al asigurătorului, exprimat prin următoarea ecuaţie:

Profitul total = Ps + Pni + Cpr + Cpn + AP

În grupa “alte profituri” sunt incluse veniturile şi cheltuielile care nu sunt aferenta activităţii de subscriere sau de investiţii. Această componentă nu are un character regulat şi este relativ nesemnificativă. Unele societăţi de asigurări reuşesc să realizeze profit atât din activitatea de subscriere, cât şi din cea de investiţii. Cei mai mulţi asigurători se confruntă cu pierderi din activitaea de subscriere, dar acestea pot fi compensate de profitul din investiţii.

Marjele de profit din activitatea de subscriere. Dacă primele cuvenite într-un exerciţiu financiar depăşesc daunele apărute (inclusive cheltuielile de soluţionare a daunelor), rezultă un profit din activitatea de subscriere. Marja de profit din subscriere (Pm) se obţine cu relaţia,

Pm=1- ( + ) unde,

PC reprezintă primele cuvenite pentru o perioadă dată;

DI – daunele şi cheltuielile de soluţionare a daunelor înregistrate în aceeaşi perioadă;

CI – cheltuielile înregistrate în perioada respectivă;

PS – primele subscrise în acea perioadă.

Expresia ( + ) reprezintă rata combinată, formată din raportul daunelor înregistrate/prime cuvenite şi raportul cheltuielilor înregistrate/prime subscrise.

Dacă standardele activităţii de subscriere nu au fost modificate, marja de profit nu este influenţată direct de volumul de prime, ea reprezentând un procent constant din primele cuvenite. Dacă asigurătorul îşi măreşte capacitatea sa de a acoperi riscul, contribuţia activităţii de subscriere la profitul totalva fi foarte mare.