Politica monetar-creditară

Introducere Fenomenele monetare sunt supravegheate și gestionate prin intermediul politicii monetare. Această activitate este relativ nouă, în curs de cunoaștere și dezvăluire. Științele care studiază cele mai diverse domenii oferă multiple tratări ale noțiunii de politică. În prezenta expunere, prin politică se subînțelege comportarea unui subiect orientat la realizarea unui scop sau ceea ce, în esență, este aceeași activitate de realizare a intereselor. Pornind de la faptul că politica monetar-creditară este modul de ralizare al multiplelor obiective individuale, corporative, publice, este evidentă necesitatea studierii ecestei manifestări monetare. Termenul de „sistem monetar” trebuie precizat, deoarece este folosit în accepțiuni destul de diferite. În literatura de specialitate română, de exemplu, defininiția consacrată este cea dată de academicianul C. Kirițescu: „Ansamblul normelor legale și instituțiilor ce reglementează, organizează, respectiv supraveghează relațiile bănești dintr-un stat, în scopul realizării echilibrului dintre masa banilor în circulație și nevoile de bani ale economiei sau pentru influiențarea, într-un anumit sens, a conjuncturii economice”. ¹ Alte câteva formulări reprezentative, dar și utile pentru înțelegerea conceptului de politică monetară sunt: „Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se acționează asupra cererii și ofertei de monedă din economie”². „...politica montar-creditară reprezintă...ansamblul masurilor luate, prin Banca Centrală sau autoritățile monetare, pentru a exercita o anumită influiență asupra dezvoltării economiei sau pentru a asigura stabilitatea prețurilor și a cursurilor valutare”.³ De asemenea, „ politica monetară semnifică activitatea de influiențare a proceselor social-economice prin oferta de bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice și obținerii echilibrului general în economie”4. După cum se observă, elementul principal al acestor definiți este aspectul de ordine formală sau informală care prezidează circulația monetară. Pornind de aici, dar și de la faptul că economiile contemporane se caracterizează printr-o puternică tendință de dereglementare, manifestată inclusiv în domeniul monetar, iar, în aceste condiții de liberalizare generalizată, termenul de „sistem monetar” desemnează, în esență, legăturile și relațiile care conferă o structură omogenă unui sector distinct al economiei: sectorul bancar.

1. Conceptul politicii monetar-creditare

Influiențarea evoluțiilor economice la macronivel se efectuează de către autoritățile administrației publice centrale prin intermediul politicii economice, care înglobează acțiuni și activități de diversă natură, dintre care se avidențiază cele cu caracter financiar. În acest mod, din politica economică rezultă o branșă, numită politica financiară. Aceasta urmărește să înflorească procesele economice și sociale prin metode și instrumente de natură financiară, în scopul realizării obiectivelor de guvernare. La rândul său, politica financiară se manifesta ca un ansamblu de ațiuni eterogene aflate la interconexiune și realizate prin instrumente de natură fiscală, bugetară, monetară și creditară. Teoria politicii monetar-creditare poate fi definită ca ansamblul măsurilor monetare luate de către stat și de banca centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulație și nevoile de bani ale economiei sau pentru influențarea într-un anumit sens a conjuncturii economice. Istoria politicii monetar-creditare este lungă și își are începutul odată cu apariția banului. Printrele primele probleme de politică monetară au fost constituite de valoarea mondei. Și în condițiile în care aurul și argintului le revenea rolul de echivalent general, problema purității metalului respectiv și deci valoarea monedei întruchipate de aceasta era discutabilă. Evoluțiile in domeniul politicii monetar-creditare au fost determinate de dezvoltarea sistemului monetar și de progresul gândirii economice. Pe parcursul a mai multor secore, promovarea acesteia se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice, iar, ulterior, și de emitere a banilor de hârtie. În condițiile dezvoltării economiei pe piață, apare știința monetară, care, de rând cu teoria monetară, a cercetat și politica monetară. În acest mod, știința monetar-creditară a evoluat de la mercantiliști la fiziocrați, de la economiști la keynisieni și monetariști. Politica monetară modernă începe a se contura odata cu întemeiera bîncilor centrale, manifestându-se pregnant în condițiile etalonului aur clasic, care a prevalat intre anii 1880-1914. Pe atunci, obiectivul principal era menținerea convertibilității în aur. După Primul Război Mondial obiectivele căpătase conotație pronunțată pblică: protecția piețelor interne, creșterea economică, ocuparea forței de muncă, stabilirea prețurilor. Dupa al Doilea Război Mondial obiectivul principal era deja menținerea cursurilor valutare fixe. Împreună cu conștientizarea ciclicității în activitatea economică (sfârșitul sec. XIX - începutul sec. XX) s-a modificat și obiectivul politicii monetare, incluzând și supravegherea stabilității sistemului financiar. Crizele și panicile bancare au impus băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultima instanță” și au demonstrat rolul ratei dobânzii în stimularea creditului bancar. În anii 1980, mai mulți economiști au început să pledeze pentru independența băncilor centrale de celelalte organe de stat. În acest mod, observăm că, în abordare conceptuală, politica respectivă este înțeleasă ca obiectiv, măsură, instrument, proces, activitate, etc. Totodată, trebuie de menționat ca politica monetar-creditară a cunoscut 2 mari etape pe parcursul evoluței sale și anume:

- Epoca premonetară, unde semnul cu însușirile și funcțiunile de instrument de schimb era creația liberei voințe a indivizilor, fără nici un amestec din partea autorităților sau a suveranului statului

- Epoca monetară, unde semnul cu însușirile sale apare ca fiind tutelat de stat sau chiar drept o creație a statului