Politici fiscal-bugetare Promovate în Marea Britanie și Efectele Acestora

Capitolul 1. Politicile fiscale si politicile bugetare – parghiile principale ale statului

Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite, accentuându-se, de regulă, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat. Politica fiscală este conceputa ca un mixaj intre modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia statului şi destinaţiile acestor resurse, pentu indeplinirea sarcinilor si atributiilor ce-i revin statului.

Politica fiscală reprezintă ansamblul deciziilor prin care se realizează modelarea structurală a sistemului fiscal, asigurarea funcţionării acestuia în scopul obţinerii finalităţilor dorite de către decidentul public, în economie.

Asadar politica fiscală este o componentă a politicii financiare a statului, formata din ansamblul reglementarilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor şi deciziile privind cheltuielile publice ce se finanţează. Insa aceste componente ale politicii fiscale pentru a se integra perfect in politica generala a unui stat, trebuie sa se armonizeze cu politicele bugetare si monetare, respectiv cu politica preturilor si cea a ocuparii fortei de munca.

Politica bugetara consta in folosirea cheltuielilor publice si a fiscalitatii pentru a influenta variabilele macroeconomice. Politica bugetara impreuna cu politica fiscala, componente ale politicii financiare, dar si a celei economice, reprezinta ansamblul coerent de instrumente pe care le are la dispozitia sa statul pentru a modela activitatea economica.

1.1 Teorii ale politicilor fiscale in statele democratice

„Desi intre sistemele fiscale existente la ora actuala in lume exista anumite similitudini totusi trebuie sa observam ca fiecare dintre acestea are propria sa individualitate generata de elemente specifice (traditii, istorie, religie) si in concluzie trebuie determinata o baza de comparatie comuna pe baza careia sa se poata preciza asemanarile si deosebirile intre doua sau mai multe tari”.

Pentru a intelege si a analiza sistemul fiscal al unei tari, cat si politicile fiscale utilizate, este necesar sa se extraga informatii utile si reale cu privire la posibilitatile reale de armonizare a tehnicilor fiscale din aceea tara cu cu cele apartinand Uniunii Europene.

Profesorul american Lawrence W. Kenny a examinat determinatele componentelor fiscale in o suta de tari. Variabilele sunt veniturile fiscale din surse diferite, de fapt fractii ale venitului total, incluzand impozitul pe venitul personal, impozitul pe profitul societatilor, contributiile privind protectia sociala si impozitele de tip salarial, impozitele pe bunuri si servicii, impozitele pe proprietati si chiar venituri nefiscale provenite de la institutii publice.

Lawrence W. Kenny a observat ca toate sursele de venit au majorat costurile politice marginale corespunzatoare utilizarii lor. Ca o consecinta a cresterii scalare sau de forma a venitului total se poate ajunge la o crestere de venit, chiar daca unele baze de impozitare sunt mai dificil de utilizat decat altele. Exista dovezi evidente care sa sustina acest efect de scara. Aceasta analiza empirica asigura, de asemenea sustinerea previziunii referitoare la la tendinta statelor de a se concentra mai mult asupra acelor surse fiscale ale caror baza este relativ mare.

Sistemul fiscal mixt fiind bazat pe scalarea variabilelor economice, a bazelor fiscale, costurilor administrative si obligatorii, duce la concluzia ca in functie de regimul politic variaza si componentele fiscale.

O prima teorie desprinsa in urma analizei economistului american ar fi aceea ca: Structurile fiscale in sistemele politice competitive sunt parte a unui echilibru politic mai competitiv. Aceasta teorie specifica statelor statelor democrate evidentiaza competitia intre diferitele partide politice pentru obtinerea maximului de voturi prin diferite influente politice, forteaza guvernarea sa aleaga o structura fiscala bazata pe pierderea de suport sau costuri politice asociate cu surse diferite de impozit. Aceste costuri politice depind de cheltuieli administrative si executive reprezentand o punte intre veniturile colectate si serviciile publice asigurate, pierderile de profit, cum ar fi cheltuielile excesive si opozitia politica.

Aceasta teoriie putand fi utilizata la formarea instrumentelor de politica fiscala, cum ar fi : structurile tarifare, bazele de impozitelor si masurile speciale, aditionale sistemelor fiscale mixte.