Sistemul de Pensii

1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND SISTEMUL DE PENSII DIN ROMANIA

Deşi România a realizat multe reforme necesare şi dificile în domeniul pensiilor acordate de la bugetul de stat pentru a include şi costul fiscal al îmbătrânirii populaţiei, încă mai rămân foarte multe lucruri de făcut. Ratele de înlocuire sunt scăzute şi continuă să scadă într-o măsură care nu face decât să erodeze disponibilitatea personalului angajat de a participa la planul de pensii al statului, în special în condiţiile existenţei unor valori ale contribuţiilor care sunt printre cele mai mari din această zonă. Obiectivul principal al politicilor publice din domeniul pensiilor, pentru anii care vor urma, este acela de a stabili un sistem de pensii solid din punct de vedere financiare şi durabil, care să ofere beneficii adecvate şi sigure, în schimbul unui preţ competitiv care să poată fi suportat de familii. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Guvernul trebuie să (i) accelereze reformele „parametrice” ale pensiilor acordate de la bugetul de stat; (ii) să diminueze distorsiunile economice impuse de valorile contribuţiilor; (iii) să actualizeze şi să monitorizeze în continuu estimările costurilor reformelor structurale apărute în perioadele de tranziţie; şi (iv) să stabilească infrastructura instituţională, administrativă şi de reglementare, care este necesară pentru asigurarea unor economii contractuale în condiţii de siguranţă şi competitivitate.

1.1 Notiunea de pensie

Intelesul de baza al cuvântului pensie este de origine latina înseamna provizie pentru mâncare si locuinta. Acelasi cuvânt este folosit pentru a desemna mentinerea unei persoane în cadrul unei institutii, sau plata pentru cazarea unei persoane la hotel sau în alt loc similar. La romani, cuvântul desemna o alocatie periodica platita veteranilor de armata. In semn de recunostinta pentru serviciile aduse, ea era oferita si peste granitele Imperiului asigurând persoanei respective o locuinta si un venit. Totusi acolo unde locuintele nu erau disponibile, se putea ìncasa o alocatie regulata în numerar sau un echivalent valoric pentru tot restul vietii.Asadar, primele pensii au fost cele ale militarilor.

In literatura juridica , pensiile de asigurari sociale de stat au fost definite ca drepturi banesti acordate salariatilor la expirarea unei perioade determinate de activitate si la împlinirea vârstei prevazute de lege ori în cazul pierderii, totale sau în cea mai mare parte a capacitatii de munca, precum si urmasilor acestor persoane.

Cea mai recenta definitie a pensiei este formulata la art. 7 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel:

„(1) In sistemul public prestatiile de asigurari sociale reprezinta venit de înlocuire pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale, ca urmare a batrânetii, invaliditatii, accidentelor, bolii, maternitatii sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate.

(2) Prestatiile de asigurari sociale se acorda sub forma de: pensii, indemnizatii, ajutoare, alte tipuri de prestatii prevazute de lege, corelative cu obligatiile privind plata contibutiei de asigurari sociale”.

. După 19 ani de tranziţie economică şi socială, România încă se mai străduieşte din greu să construiască un sistem de protecţie socială care să fie sustenabil din punct de vedere financiar, şi să fie şi viabil. În anii de după 1989, guvernele României au aplicat o reformă structurală cuprinzătoare, care – împreună cu dificultăţile inerente oricărei transformări economice fundamentale – au exercitat presiuni financiare extreme asupra sistemului de protecţie socială al ţării. Astfel au ieşit în evidenţă neajunsurile acestui sistem, în special în ceea ce priveşte pensiile şi alte forme de asigurări sociale bazate pe contribuţii şi au avut drept consecinţă necesitatea de schimbare, pe care guvernele care s-au succedat la putere au abordat-o în diverse moduri.

România a moştenit din perioada comunistă un regim de pensii generos însă fragmentat şi nesustenabil, care este întemeiat pe contribuţii achitate obligatoriu de către abonaţi pe toată durata vieţii lor profesionale active. Ratele de înlocuire au fost mari şi s-au achitat diverse beneficii foarte multor categorii de pensionari (inclusiv pentru pensionare anticipată, pentru vechime normală, pensii de urmaş, pensii pentru invalizi, pensii pentru persoane cu handicap). De asemenea, guvernanţii au mai finanţat şi câteva beneficii care nu se plătesc din contribuţiile angajaţilor (cum ar fi concedii medicale, concedii de maternitate/ concedii de creştere a copiilor, pensii pentru lucrătorii din domeniul agricol). Primii ani ai tranziţiei au fost marcaţi de reforme ad-hoc şi ezitante. Pe măsură ce tranziţia a avansat, regimul pensiilor a avut de suferit de pe urma mai multor şocuri fundamentale, inclusiv o creştere rapidă a numărului de beneficiari, ca şi consecinţă a îmbătrânirii populaţiei şi a planurilor generoase dedicate celor pensionaţi anticipat, asociate cu declinul creşterii economice şi cu scăderea accentuată a numărului de plătitori la fondurile de pensii, precum şi cu creştere şomajului şi cu angajările la negru. Aceste probleme sau agravat datorită capacităţii administrative slabe şi a politicilor care au încurajat pensionarea anticipată, precum şi datorită utilizării pensiilor pe caz de boală care au fost acordate pentru a compensa rata crescută a şomajului în rândul angajaţilor de vârstă înaintată. În consecinţă, rata de dependenţă a planului de pensii a sporit în mod spectaculos şi continuă să rămână şi la ora actuală una dintre cele mai mari rate de dependenţă din zonă. Având în vedere că se aşteaptă ca rata de dependenţă a populaţiei de vârstă înaintată să continue să crească (de la 30,9 în 2003 la 59,5 în anul 2050), profilul demografic al României creează o altă sursă de preocupare pentru gradul de sustenabilitate. Acest proces de îmbătrânire va adăuga o povară suplimentară populaţiei active, pentru că fiecare lucrător va trebui să continue să sprijine un număr din ce în ce mai mare de pensionari.

Guvernul a încercat să facă faţă acestor constrângeri şi probleme prin sporirea procentajelor contribuţiilor obligatorii la niveluri care sunt mari chiar şi după standardele OECD. . Totalul cheltuielilor cu asigurările sociale (adică pensii, sănătate, şomaj, accidente de muncă şi handicap) se ridică la aproximativ 50% din salariul brut, transformând în acest fel forţa de muncă din România într-una dintre cele mai greu impozitate din Europa Centrală şi de Est.

România – cu contribuţii aferente salariilor totalizând 46,25%, se află pe locul 6 (între alte 26 ţări) din Europa în ceea ce priveşte contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale, alături de Albania (cu 49%), Polonia (46,64%) şi Ungaria (45,50%), care se situează pe locurile fruntaşe în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Chiar şi contribuţiile aferente salariilor care se plăteşte în Italia, şi care este considerat împovărător după standardele OECD, sunt mult mai mici decât ceea ce se plăteşte în

România. Aceste contribuţii semnificative sporesc costurile ne-salariale aferente activităţilor profesionale şi pot avea efecte adverse asupra creării de locuri de muncă legitime şi, prin extensie, şi asupra posibilităţilor de susţinere a planului de pensii acordate de la bugetul de stat.