Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

CAPITOLUL 1: Structura sistemului instituţional comunitar

Sistemul instituţional al Uniunii Europene este structurat, conform Tratatului de la Lisabona, iar în componenţa sa se includ nouă instituţii (Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană, Autoritatea europeană pentru protecţia datelor şi Ombudsmanul), caâte două organisme financiare (Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană de Investiţii) şi consultative (Comitetul Economic şi Social şi Comitetul regiunilor), patru organisme interinstituţionale şi 38 de agenţii (organisme) divizate în patru categorii distincte.

Instituţiile Uniunii Europene prezintă un rol esenţial în cadrul construcţiei Uniunii, acestea fiind în mare măsură dependente una de cealaltă. Principalele caracteristici ale instituţiilor comunitare sunt:

- fiecare dintre acestea ocupă un rol şi un loc distinct în structura organizatorică a Comunităţilor, având atribuţii clar stabilite şi garantând asigurarea necesităţilor fundamentale;

- fiecare instituţie exprimă o legitimare distinctă, reprezintă un principiu determinat şi are un fundament sociologic şi politic propriu;

- funcţiile instituţiilor comunitare nu se suprapun, puterea bugetară fiind împărţită între Parlamentul European şi Comisia Europeană, iar Consiliul cumulând funcţia guvernamentală, executivă şi legislativă ;

- instituţiile comunitare, în diverse momente şi conjuncturi, participă direct la luarea unei decizii la nivel european;

- instituţiile comunitare nu dispun de personalitate juridică proprie, acestea acţionând în numele Comunităţilor europene;

- instituţiile fundamentale îşi exercită atribuţiile în baza celor trei Tratate europene care stau la baza formării şi dezvoltării până în prezent a Uniunii Europene.

Privind asupra obiectivelor Comunităţilor Europene, îndeplinirea cu succes a acestora poate fi efectuată doar prin intermediul instituţiilor comunitare. Cu toate că există şi alte organe create cu scopul de a dezvolta funcţii în acest sens, chiar dacă şi statele membre au obligaţii de acest tip, instituţiile comunitare sunt cele care au răspunderea directă.

O altă particularitate a instituţiilor europene este reprezentată de faptul că membrii lor sunt aleşi şi/sau numiţi de către corpul electoral al statelor membre sau chiar de către acestea, dar niciodată de către membrii unei alte instituţii europene, ceea ce le garantează necontenit independenţa reciprocă şi asigură menţinerea unui echilibru de puteri.

Privind sistemul instituţional comunitar din perspectiva juridică, acesta este structurat din acest punct de vedere pe două paliere esenţiale.

Primul palier cuprinde instituţiile fundamentale ale Uniunii Europene, instituţii care deţin atât funcţii legislative şi executive, cât şi funcţii judecătoreşti. Aceste funcţii respectă întocmai modelul separaţiei puterilor în stat şi reprezintă baza pentru o dezvoltare în condiţii optime a unui sistem de instituţii.

Cel de-al doilea palier este alcătuit din instituţiile specializate precum Banca Centrală Europeană (BCE) sau Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi din instituţiile cu rol consultativ, aşa cum sunt Comitetul Economic şi Social (CES) şi Comitetul regiunilor care au o importanţă mai redusă din punct de vedere juridic faţă de instituţiile fundamentale.

Analizând şi situaţia organismelor comunitare europene, diferenţa majoră dintre acestea şi organismele internaţionale constă în faptul că cele europene dispun de personalitate juridică, acest lucru determinând ca obiectivele propuse să poată fi aplicate în urma exercitării puterilor efective.

Despre prezentarea evoluţiei sistemului instituţional comunitar şi despre dinamica acestuia în condiţiile extinderii şi a modernizării Uniunii Europene voi vorbi în cel de-al treilea capitol al prezenţei lucrări.