Tendințe în Domeniul Surselor de Finanțare a Învățământului Superior

1. Generalitati  introducere în studiul sistemului de cheltuieli publiceaSubiectul propus de noi pentru aceasta dezbatere este finantarea învatamântului, cu precadere a celui superior. Pentru aceasta, este necesara încadrarea acestui subiect în obiectul de studiu al finantelor publice.

Termenul de finante publice (lat. finatio, finacias) are diferite acceptiuni, în functie de epoca si autor, însa, pe plan economic, poate fi definit ca o entitate economica ce intra în relatii de cauzalitate cu statul si banii, moneda.

Finantele publice, astazi, reprezinta o ramura a stiintelor economice ce exprima relatii de repartizare a Venitului National (a Produsului Intern Brut), au legaturi strânse cu dreptul administrativ si cel constitutional, cu politicile adoptate de partidele aflate la conducerea statului. Finantele publice se mai numesc si relatii financiare, o componenta a relatiilor banesti. Aceste relatii (financiare) se concretizeaza prin constituirea si repartizarea unor fonduri financiare la dispozitia statului, necesare satisfacerii nevoilor publice, colective. Fondurile constituite vor deveni obiectul unor cheltuieli publice.

În legatura cu modul de calcul al cheltuielilor publice, exista doua concepte: neconsolidate (se însumeaza toate componentele) si consolidate (se însumeaza cheltuielile publice si apoi se deduc transferurile dintre diferitele categorii bugetare, înlaturându-se astfel înregistrarea repetata a anumitor resurse financiare publice).

Cheltuielile publice pot fi clasificate în functie de numeroase criterii. O.N.U., atunci când a clasificat cheltuielile publice, a folosit criteriul functional conform caruia actiunile social- culturale reprezinta o destinatie foarte importanta a fondurilor bugetare.

În Anexa 1 sunt prezentate date despre structura functionala a cheltuielilor publice ale României: ponderile acestora în P.I.B., în perioada 1990-1999 (în procente fata de total), iar Anexa 2 le reprezinta grafic.aaa2. Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturaleaAlaturi de nevoile indivizilor cu caracter individual care sunt satisfacute pe seama bunurilor private procurate prin mecanismul pietei, exista o serie de nevoi sociale a caror satisfacere reclama organizarea de catre autoritatile publice centrale si locale a unor actiuni prin intermediul institutiilor publice. Aceste nevoi sociale vizeaza învatamântul, cultura, sanatatea, protectia sociala s.a.

Tabelul Anexa 3 prezinta ponderea cheltuielilor publice la nivel neconsolidat pentru actiuni social- culturale în P.I.B. si în totalul cheltuielilor publice pentru 23 de state aflate în diferite stadii de dezvoltare economica.

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale se refera la: învatamânt, cultura, religie, actiuni sportive si de tineret, sanatate, securitate sociala (asigurari sociale, asistenta sociala, ajutor de somaj, alte categorii de indemnizatii si ajutoare). În România, structura cheltuielilor publice pentru actiuni social culturale, prezinta urmatoarele destinatii:

(a) învatamântul;

(b) sanatatea;

(c) cultura, religia si actiuni privind activitatile sportive si de tineret;

(d) asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii;

(e) alte cheltuieli social-culturale;

(f) asigurari sociale de stat;

(g) ajutorul de somaj.

Tabelul Anexa 4 prezinta structura cheltuielilor publice totale pentru actiuni social-culturale.

Structura cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale difera în functie de gradul de dezvoltare a tarii: în tarile dezvoltate, ponderea cea mai mare o detin cheltuielile cu securitatea sociala. Ponderi importante mai detin si cheltuielile cu învatamântul si/sau sanatatea.

Cheltuielile destinate actiunilor social-culturale sunt acoperite din surse publice/private, interne/externe, dupa caz. Aceste surse sunt: fonduri bugetare, cotizatii/contributii, fondurile proprii, venituri realizate, procente din veniturile populatiei, fondurile organizatiilor fara scop lucrativ, resurse financiare externe.