Altfel de Comori

Aurul

Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în stare nativă în natură, el se putea obţine uşor în cantităţi mici. Se crede că aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma unor bucăţi strălucitoare din nisipurile râurilor şi din depunerile aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat pentru luciul său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa faţă de agenţii corozivi. Uşor de prelucrat, prin ciocănire, el lua forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale pentru folosirea sa ca bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea acestuia, rezultând astfel un aur de diferite nuanţe de galben, alb şi roşu. Acest amestec determină numărul de carate al aurului. Este unul din cele mai dense metale. Minereurile de aur pur, în afară de aurul nativ, sunt foarte rare. Aurul se găseşte majoritar în doar câteva minerale rare şi într-o proporţie mai mică în alte câteva. Uneori acesta e întâlnit şi sub forma de aliaj cu alte metale, în special argint. Puţinele minerale care acceptă în formula lor existenţa aurului fac parte dintr-o subclasă a sulfurilor şi sunt numite telururi. Foarte rar se găsesc telururi care să nu conţină aur. Aceasta se explică prin faptul că telurul este singurul element de care aurul se ataşează foarte uşor. Printre telurile cele mai bogate în aur, şi aşa puţine, se numără : nagyagit, calaverit, silvanit şi krennerit. De regulă acestea se prezintă sub formă de minereuri de aur. Uneori se găsesc şi în asociaţie cu aurul nativ. Tot în grupa sulfurilor există şi o sumă de minerale numite ‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita), care şi-au căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în culoare şi strălucire. Ce diferenţiază totuşi aurul de aceste minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea şi densitatea.

Fişă de caracterizare:

Clasă: elemente native

Sistem de cristalizare: cubic

Simbol chimic: Au

Duritate: 2 şi jumătate-3

Clivaj: absent

Spărtură: maleabilă, rar aşchioasă

Culoare: de la galben la auriu, auriu- alămiu

Luciu: metalic, Urmă: galbenă

Luminescenţă: inexistentă

Baritina

Baritina este un mineral răspândit (sulfat de bariu – BaSO4), din clasa sulfaţilor anhidrii. Cristalizează în sistemul ortorombic. Are un habitus prismatic, frecvent tabular. Formula chimică: BaSO4. Culoarea este variabilă (albă, cenuşie, roşiatică, gălbuie, brună până la negru). Variaţiile de culoare indică conţinutul în impurităţi a cristalului. Din punct de vedere chimic este un sulfat de bariu, o sare a acidului sufuric cu bariul, care explică densitatea mare de 4,5 g/cm³. Duritatea este de 3-3,5 pe scara Mohs. Este un mineral format pe cale hidrotermală sau sedimentară, fiind frecvent însoţit de fluorit, calcit, cinabru.

Baritina apare in Germania, Anglia, Slovacia, Cehia, Rusia, Georgia, Kazahstan, Mexic, Peru, Canada, Grecia, Italia, Marea Britanie, Franţa, SUA, precum si Romania la Baia Sprie si Cavnic.

Baritina este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la forajele de obţinere a ţiţeiului (baritina stabilizează gaura de foraj). El se mai foloseşte la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei şi a cauciucului, la obţinerea sărurilor de bariu.

Alte utilizări: pigment alb (alb de baritină), producerea betonului greu, substanţă de contrast în radiografia gastrică, extragerea elementului bariu, producerea hârtiei fotografice. Ca piatră semipreţioasă este rar folosită, datorită durităţii mici şi clivajului accentuat.

Fişă de caracterizare:

Sistem de cristalizare: ortorombic Habitus: prisme, piramide, frecvent tabular(lamele)

Formula chimica: BaSO4

Duritate: 3 – 3,5

Clivaj: perfect

Spărtură: sidefie, neregulata

Culoare: variabilă, albă, cenuşie, roşiatic, gălbui,brun->negru Luciu: gras, sticlos, Urmă: alba Transparenta: rar transparent, translucid ->opac

Calcitul

Calcit este un mineral din clasa carbonaţilor foarte frecvent întâlnit în natură, în sistemul de clasificare a mineralelor este un carbonat de calciu nehidratat. Alcătuieşte diferite forme de cristale, respectiv agregate, cu un habitus de la incolor, alb lăptos, cenuşiu, care după natura impurităţilor poate fi galben, roz, roşu, verde, albastru, brun, până la negru. Caracteristica cristalelor de calcit este refracţia dublă clară, axa optică fiind despărţită în două raze (de acea apar în imaginea de mai jos literele cu un contur dublu). În comparaţie cu alte minerale calcitul este puţin rezistent la intemperii, având o duritate mult mai mică ca şi cuarţul, feldspatul, cu o solubilitate bună în apă rece, el fiind un izotip cu magnezitul.

Calcitul este cel mai important mineral din tipurile de calcar şi marmură folosite în construcţii, în industria chimică, a sticlei şi a oţelului. El reprezintă materia primă pentru toate tipurile de var nestins (oxid de calciu) şi ciment. Mai este folosit la producerea îngrăşămintelor şi amendamentelor chimice, sau ca înveliş protector al metalelor. La fel în industria optică este utilizat cristalul de calcit.