Câmpia Crisurilor - analiză complexă

I. Aşezare geografică şi limite

Câmpia Crişurilor este situată în cadrul bazinului inferior al celor trei Crişuri (Repede, Negru, Alb) şi reprezintă compartimentul central al Câmpiei Banato – Crişene, situat în partea de vest a ţarii.

Suprafaţa de circa 3 500 km² deţine circa 21% din suprafaţa totală a Câmpiei Banato – Crişene şi numai 1,46% din suprafaţa totală a ţării. Ca suprafaţă este similară cu Câmpia Someşului.

Limitele nu au constituit o problemă în literatura de specialiatate, totuşi există puncte de vedere diferite la autorii care s-au ocupat de această unitate. Aceste puncte de vedere reies din faptul că această câmpie este puternic legată de Munţii Apuseni şi de Dealurile Vestice în cadrul cărora pătrunde prin patru golfuri.

Limita estică

Şt. Manciulea (1938) stabileşte această limită pe criterii morfotectonice aproximativ pe aliniamentul Oradea – Tinca – Şiria.

M. Iancu (1955) în Cursul de geografie fizică a României stabileşte limita pe aliniamentul Radna – Oradea – Marghita (pe baza depozitelor piemontane, precum şi a celor specifice câmpiei).

P. Coteţ si Cornelia Grumăzescu (1967) în Harta geomorfologică a Câmpiei Tisei includ Câmpiei Crişurilor şi depresiunea golf fără a comenta limitele. Al. Savu (1958) stabileşte limita de est pe criterii fizico-geografice pe aliniamentul localitaţilor Macrea – Beliu – Tinca – Tăsnad – Oradea – Biharea. V. Mihailescu (1966) pe aceleaşi criterii, fizico-geografice, stabileşte limita pe aliniamentul localităţilor Apateu – Sititelec – Oşand – Tinca – Olcea – Craiva – Beliu – Cărand – Sebiş – Ravetiş; aici este inclusă şi depresiunea de tip golf a Zarandului. Gr. Pop (1969) pe criterii economico – geografice distinge o limită greu de trasat şi foarte sinuoasă. Gh. Măhăra (1977) pe criteriul contactului geologic si geomorfologic afirmă vechile limite trasate de predecesorii săi.

Gr. Posea stabileşte ultimul limita estică pe curba hipsometrică de 160m, în depresiunile – golf avansează în est la 180 m dar, în general, rămâne sub curba hipsometrică de 160 m.

Aliniamentul stabilit de curbele hipsometrice de 160 m şi de 180 m este următorul: Pâncota – Moroda – Mocrea – Bocsig – Beliu – Craiva – Ucuriş – Olcea – Tinca – Sititlec – Păuşa – Apateu – Sânmartin – Oradea – Episcopia Bihor– Biharia. Acest aliniament este dat pe baza mai multor criterii:

1) trenă deluvială

- între Pâncota si Mocrea spre Dealul Pâncotei şi Dealul Mocrei, contactul este dat de o bogată trenă deluvială;

2) denivelare de 30 până la 200 m:

- între Bocsig şi Moroda spre Depresiunea Cigherului (componentă a Depresiunii Zarandului);

- între Beliu şi Olcea spre Dealurile Codru Moma;

- între Tinca si Apateu spre Dealul Tăşadului;

- între Sânmartin şi Oradea spre Depresiunea Vadului;

- între Oradea şi Biharea spre Dealul Oradei există un contact între formaţiunile cuaternare ale câmpiei şi cele pliocene ale dealurilor pus în evidenţă de o denivelare de 150 – 200 m.

În concluzie, între criteriile ce tebuie luate în considerare pentru fixarea limitei de est importante sunt ruptura de pantă între dealuri şi câmpie şi contactul dintre Panonian şi formaţiunile cuaternare de umplutură (specifice câmpiei). Alte criterii luate-n considerare sunt şi cele de ordin morfometric şi morfografic, de geografie fizică, caracteristicile aşezărilor, utilizarea terenurilor.

Deci, spre est, câmpia pătrunde larg ca formă şi continuitate, astfel:

- în bazinul Cigherului (Câmpia Teuţ);

- în golful Sebişului pe Crişul Alb până la Buteni şi Berindia;

- pe Crişul Negru până la Holod şi Şeini;

- pe Crişul Repede până la Oşorhei;

- pe Barcău până la Marghita şi Abram.

In lucrarea sa Gr. P. Pop marchează din 2005 marchează limita estică pe acelaşi aliniament ca cel descris de profesorul Gr. Posea.

Limita sudică este dată de partea nordică a conului fosil al Mureşului marcat de izohipsa de 105 – 108 m. In acest sens au loc schimbări vizibile în toate elementele peisajului care marchează trecerea de la zona inundabilă a Crişului Alb spre Câmpia Aradului mai înaltă cu 5 – 10 m deasupra luncii.

Aliniamentul acestei limite este: Pâncota – Olari – Şimand – Sânmartin.

Limita nordică este greu de trasat faţă de Câmpia Barcăului. Regiunea cuprinsă între Crişul Repede şi Bacău este joasă inundabilă având ape divagante. După Gr. Posea, această limită a Câmpiei Crişurilor mulează malul drept al luncii Barcăului, mal care se înalţă cu circa 25 – 70 m între Marghita şi Roşieni, după care lunca râului se contopeşte cu lunca Ierului până la graniţă.

Limita vestică este dată de graniţa României cu Ungaria care taie câmpul aluvial al celor trei Crişuri de la Santău Mare în nord până la Sânmartin situat în sud.