Caracterizarea fizico-geografică Ialomița

CAPITOLUL 1

Caracterizarea fizico-geografică

1.1. Istoricul cercetărilor

O retrospectivă a localităţii ne arată că în anul 2000 se împlinesc 410 ani de atestare documentară a municipiului Slobozia, deşi cercetările arheologice au dus la descoperiri ce confirmă existenţa unor aşezări umane în perimetrul actual al oraşului încă din perioada neolitică (3000-2500 i. Hr) - vestigii aparţinând culturii Boian. La Bora a fost scos ia iveala (1960) un tezaur monetar alcătuit din 22 de monede (emise în perioada 1522-1602), din care 18 taleri din argint şi 4 ducaţi din aur.

Cunoscută ca sat de clăcaşi în prima jumătate a secolului al XlV-lea , localitatea apare menţionată documentar pentru prima dată în luna martie 1614, într-un act emis la Târgovişte de domnul Radu Mihnea, prin care acesta întărea marelui postelnic lanache Caragea „siliştea satului Vaideei din judeţul Ialomiţa, tot şi ca tot hotarul, oricât împrejmuieşte vechiul hotar sus-zisa silişte s-a aflat domnească, a fost pustie, fără oameni încă din zilele răposatului Minai Voievod, din primii ani ai domniei lui până în zilele domniei mele, la cel de-aî treilea an al domniei în Tara Românească, fac împreună atâta vreme de 20 de ani." Iar mai departe, în hrisov se precizează că: „am dat domnia mea şl slobozie pentru trei ani, care va vrea să vină să trăiască în această silişte."

Documentul ne arată că în aceste locuri existase o aşezare mai veche, cunoscută sub denumirea de Vaideei, ce fusese pustiită de război cu 20 de ani înainte, în timpul domniei lui Mihai Viteazul - 1594, acesta fiind anul primei atestări documentare a localităţii.

Ulterior, satul Vaideei s-a contopit cu aşezarea Slobozia lui lanache ( nume derivat de la postelnicul lanache Caragea ) rezultând localitatea cu acelaşi nume, care s-a dezvoltat in secolele XII-XIII ca centru pentru negoţul cu vite (cu trei târguri anuale) şi ca centru meşteşugăresc, subordonat domnului Ţării Româneşti.

În cursul secolului al XVII-lea, localitatea Slobozia apare frecvent menţionată în documente (20 ianuarie 1630; 12 iulie 1633; 10 ianuarie 1635; 10 noiembrie 1636; 9 ianuarie 1679; 24 februarie 1682; 4 decembrie 1688 s.a. ) iar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea figurează doar cu toponimul Slobozia, întrucât numeroşi oameni care veneau la mănăstirea şi la târgul de aici au renunţat să mai adauge şi apelativul „lui lanache".Totodată, un document emis de domnul Matei Basarab la 12 iulie 1633 specifica faptul că acesta face o danie „ mănăstirii ce se chema Vaideei, cu hramul Arhanghelilor Mihail şi Gavril, făcută de lanaene postelnicul ".

La sfârşitul secolului ai XVIII-lea Slobozia era un centru Important de desfacere a cerealelor şi produselor animaliere iar după Pacea de la Adrianopol din 1829 (când monopolul turcesc a slăbit ) a devenit un activ centru agricol şi însemnat târg pentru cereale.

Deşi se dezvoltă meşteşugurile şi negoţul, industria rămâne, până după al doilea război mondial, slab reprezentată, doar prin ateliere şi „făbricuţe" de mezeluri, dulciuri şi lumânări, mori şi prese de ulei.

Documentele secolului al XlX-lea şi ale primei jumătăţi a secolului al XX-lea evidenţiază diversitatea problemelor locuitorilor, începând cu acte de proprietate, dări şi Impozite continuând cu catagrafii cuprinzând date despre numărul populaţiei, animalelor, stupilor, pomilor, mărimea suprafeţelor agricole şi terenurilor de vie, precum şi starea drumurilor şi podurilor, a sănătăţii locuitorilor, situaţia şcolară a copiilor, activităţi şi asociaţii culturale ca şi mărturii ale participării locuitorilor la evenimente istorice importante ale ţării : războiul de independenţă, iar mai târziu cele doua războaie mondiale.

Cu toate că documentele indică o viaţă economică şi socială destul de intensă, Slobozia şi-a păstrat până nu demult aspectul de târg, de provincie în mijlocul acelui Bărăgan pe care Alexandru Odobescu îl descria în „Pseudokinegheticos" ca o ţară a grâului, porumbului şi expediţiilor vânătoreşti singuratice.

In 1903 in "Drumuri şi oraşe din România", Nicolae lorga scria: „Plugarul cu cai taie brazda nouă a Bărăganului, pe când în ogorul vecin grâul nou mijeşte, des şi verde. Care, căruţe, trăsuri cu transporturi de fân se strecoară în preajma liniei ferate. Magaziile gărilor gem de saci greoi, aşezaţi în rânduri". Agricultura avea să devină marea şansă a Sloboziei iar împărţirile administrative şi teritoriale o vor favoriza.

În anul 1912 Slobozia a fost declarat oraş.

În anul 1952 oraşul a devenit reşedinţa raionului Slobozia, iar la 17 februarie 1968, reşedinţa judeţului Ialomiţa.

Declarat municipiu la 27 iulie 1979, Slobozia are în subordine ad-tivă localităţile componente Bora şi Slobozia Noua.