Comuna Brebu, Județul Prahova

Comuna Brebu

MOTTO: "AICI SE AFLĂ STRĂVECHEA AŞEZARE, MARELE SAT DE MUNTE AL BREBULUI, ÎNTEMEIAT CÂNDVA DE UN STRAMOŞ, CARE N-A GREŞIT ALEGÂNDU-ŞI AICI PENTRU EL ŞI TOT NEAMUL LUI LOC DE SĂLĂŞUIRE, ÎN SUS, PE APA RĂSCHIRATĂ A DOFTANEI, CE SE STRECOARĂ ÎN ŞUVIŢE PE ÎNTINSA ALBIE DE PRUND ŞI UNDE SE AJUNGE ÎNTR-O JUMĂTATE DE CEAS DE MERS IUTE" - NICOLAE IORGA.

PREZENTAREA LOCALITĂŢII BREBU

PĂMÂNT STRĂMOŞESC

Vatra comunei Brebu este un platou întins de peste 10 km în mijlocul unei mari depresiuni de sub poalele munţilor Buşteni şi Grohotiş de pe stânga Doftanei înconjurata aproape în întregime de prelungirea ramurilor acestor munţi şi ferita de curenţi reci de aer, având o clima dulce. În plus oferea omului accesibilitate de trai prin pământul sau de cultura şi pădurile sale cu vânatul din ele, ferite din calea năvălitorilor, toate acestea făcând ca vatra satelor ei înainte de Primul Război Mondial asemenea unelte s-au găsit în apropierea unor cariere de piatra şi în satul Podul-Cheii, ele fiind adunate de către preotul Brebeanu, din acea vreme şi trimese la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti, astăzi regăsindu-se la Institutul de Arheologie. După Primul Război Mondial s-au mai găsit şi alte unelte dar de data aceasta ele au fost adunate de preotul Vasile Nicolau, din acea vreme şi depuse la Muzeul din comuna în 1925, au stat acolo pana în 1956 an în care Muzeul a fost ridicat din Brebu.

Comuna Brebu este împărţită în patru sate şi anume: Brebu Mânăstire, Brebu Megieşesc, Podul-Cheii, Pietriceaua. Primele doua sate formau înainte de Matei Basarab un singur sat. Numai după ridicarea mânăstirii de către Matei Basarab, Brebu a fost împărţit în două. Acest lucru reiese din documentul, zapisul prin care Constantin Şerban Voievod în anul 1654 reda moşnenilor brebeni jumătate din moşiile care au fost luate de Matei Basarab (partea de apus), cealaltă jumătate (partea de răsărit) revenind mânăstirii. De la acest eveniment partea mânăstirii s-a numit Brebu Mânăstire iar partea data mânăstirilor s-a numit Brebu Megieşesc adică moşnenesc şi vecin cu mânăstirea. (Academia României, manuscris original în slavonă nr. 16 /CCCLXIX tradus în chirilica cu nr. 17)(Imagine Document pag 16 – manuscris)

Ele se despărţeau prin semne de hotar prin muşuroaie mari, case, pietre, zidul mănăstirii.

Din documentele întâlnite şi cercetate a rezultat o vechime de peste 650 de ani a acestor doua sate mai sus numite.

Al treilea sat Podul-Cheii este aşezat în partea de nord a comunei la confluenţa făcuta de râul Doftana cu Vâlceaua Valea Rea. Acest sat nu exista în timpul lui Matei Basarab, abia în 1864 el număra noua familii.

Al patrulea sat Pietriceaua nu face corp comun cu celelalte sate ale comunei pentru ca se afla la o distanta de 7 Km de Brebu-centru. El este aşezat pe ambii versanţi ai muntelui cu acelaşi nume Pietriceaua întinzându-se la apus pana la culmea ce coboară din vârful Ghirlăului spre apa Lupei pe plaiul Barbeşului.

Acest sat are o vechime de aproape 450 de ani. (Arhivele Statului Ploieşti – dosarul procesului moşnenilor brebeni cu moştenitorul Alecu Iorga (1881-1948))

Conform documentului găsit la Şcoala Generala Nr. 1 mai reiese şi faptul ca Brebu nu era o simpla moşie ci era şi locuita şi cu multe vreme în urma locuitorii ei fiind adunaţi dacă nu în sate, în cătune cu familii numeroase de moşneni care se conduceau singuri, de către cnezi, juzi sau pârcălabi având şi preoţi. Se mai constata ca au fost ţărani liberi de la primele începuturi ale aşezării lor pe aceste meleaguri.(Complexul arhitectural din comuna Brebu prahova de N. Simache, editura Muzeul de Istorie şi Arta a Jud. Prahova 1971-1972 pag 5-6)

Vechimea de peste 600 de ani mai este întărita şi de următoarele documente : Învăţătorul superior Ioan Grotie în culegerea de folclor pe care a făcut-o în Brebu a dat de un cântec intitulat « Mircea cel Mare prin tara cules de la lăutarul C. Feraru.

Acest cântec nemaiauzit prin alte părţi s-ar fi născut aici în urma unei vizite făcute de Mircea cel Bătrân în Brebu şi regiunile apropiate unde, spune cântecul întâlneşte o populaţie, o cârciumioara, cu crâşmăriţa cu care voievodul sta de vorbă de la care afla ca a fost soţia unui erou, mort în luptele pe care Mircea Voievod le-a avut cu duşmanii tarii şi neamului romanesc.

ATESTARE DOCUMENTARĂ

În Muzeul de Istorie al Judeţului Prahova din Ploieşti se găsesc doua hărţi din care :

a) una cu localităţile de la sfârşitul sec. XIV şi începutul sec. XV numită „Harta judeţelor Prahova şi Saac, secolele XIV şi XV” în care sunt trecute toate comunele existente în acea vreme, printre ele fiind trecute şi comuna Brebu.

b) a doua hartă cu caracter economic numită „Harta judeţului Prahova şi Saac, secolele XVI si XVII” atestă comunele în care se găseau negustori sau vreo întreprindere comercială sau industrială la acea vreme. Printre aceste comune se găseşte şi Brebu, figurând ca o comună unde se găseau negustori la acea vreme (anul 1529) iar Câmpina pe lângă negustori avea şi mori, la 1530 existând şi Vama Câmpinei.

În secţiune Muzeului de Istorie al secolului al XVII-lea pe care Muzeul de Istorie a judeţului Prahova o are în fostul palat domnesc al lui M. Basarab din Brebu, se găseşte o harta intitulată „Harta răspândirii ogoarelor, ţăranilor şi morilor în Ţara Românească în secolele XIV – XVI” care indică existenta ogoarelor în Brebu cu mori pe valea Doftanei la distanta de 5-7 Km de Câmpina adică pe apele Doftanei şi Lupei, care înconjoară Brebu pe la vest, sud şi est. Existenţa acestor mori dă ca sigură existenta comunei Brebu la acea dată.