Comuna Ramna, Județul Caraș-Severin

CAPITOLUL 1.

DESCRIEREA FIZICO-GEOGRAFICĂ

Istoricul localităţii

Obârşia satului Ramna se pierde în negura istoriei. Deşi asupra originii numelui comunei există multe păreri toate sunt însă de acord asupra vechimii acestei aşezări despre care vorbesc datele arheologice, portul, obiceiurile, tipul uman specific.

Prima atestare documentară a existenţei comunei datează din anul 1364, când apare sub numele de Ravna. Numele satului apare în diferite documente, sub diferite forme, după cum l-a înregistrat urechea celui care l-a scris sau din tendinţa de a-i camufla numele real: Ravna, Ramna, Rabna, Rafna.

Locuitorii săi i-au zis însă întotdeauna Ramna. Numele de Ramna apare într-un document din 13 noiembrie 1400 (document ce se referă la iobagii luaţi nobilului Himfy). În conscripţia din 1717 se spune că Bocşa şi Rabna aparţin districtului Vârşeţ.

Pe harta întocmită de Grisellini (1776) şi publicată în lucrarea sa „Istoria Banatului Timişan” localitatea apare cu numele de Rafna, denumirea ei oficială în timpul stăpânirii habsburgice. Pe harta iozefină a Banatului realizată între 1764-1785, comuna Ramna apare cu numele de Ravna.

Fig.1.1. Harta iozefină a Banatului

Deşi localitatea este atestată documentar doar din anul 1364, vechimea acestei aşezări omeneşti este mult mai mare, fapt confirmat de dovezile arheologice descoperite în zonă. În împrejurimile localităţii au fost găsite în urma unor săpături arheologice obiecte care datează din epoca pietrei şi a bronzului.

Amintesc dintre aceste locuri împrejurimile comunei Berzovia, unde s-au descoperit preţioase dovezi materiale din neolitic şi Smida Veche (Bocşa), unde s-au găsit obiecte de piatră şlefuită, ceramică, arme, oase de animale, unelte de metal din epoca bronzului. Aceste obiecte se găsesc în muzeele din Reşiţa, Timişoara şi Banatul sârbesc.

De asemenea, în urma săpăturilor efectuate pe Dealul Mare spre Bocşa, s-au găsit urmele unei aşezări înstărite şi a unei necropole de incineraţie, datând din epoca fierului.

Cele mai multe descoperiri arheologice făcute la Ramna şi în împrejurimile localităţii datează din epoca romană.

În anii 1792 – 1793, în urma săpăturilor făcute de către Hoffinger şi inginerul W. Braun, la Berzovia şi în hotarul Ramnei au fost descoperite urme de case zidite după modelul celor din Pompei. Apoi în 1866 şi 1871 s-au găsit cărămizi cu pecetea Legiunilor a IV-a Flavia Felix şi a XIII-a Gemina, unelte de gospodărie, monede datate în timpul împăraţilor Vespasian, Traian şi Commodus. Cărămizi cu inscripţii ale Legiunii a XIII-a Gemina s-au găsit şi la Ramna în locul numit „Gurguiele”.

În 1851 cu ocazia unei zidiri între Bocşa şi Ramna s-au găsit 119 monede de aur romane bătute între anii 70 – 250. Toate aceste dovezi arheologice s-au găsit în stare foarte bună şi au fost trimise la Viena.

Arheologul Milleker a făcut săpături în hotarul comunei Ramna în anul 1902 şi a găsit în pădurea Siclău vase de lut de pe timpul dacilor şi 120 de monede de aur de pe timpul împăraţilor Diocleţian, Traian şi Gordian. Şi astăzi se vede la hotarul comunei drumul construit de legiunile lui Traian, care trece pe aşa zisul drum al Erinii.

Săpăturile arheologice făcute în anii 1959 – 1961 de către Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul din Reşiţa au scos la iveală un cuptor de ars oale datând din epoca romană în locul numit Odu-Verde. Alături au mai existat 3 – 4 cuptoare ceea ce ne indică o aşezare de olari.

Săpăturile făcute sub dealul ce însoţeşte şoseaua ce duce la Bocşa au dezvelit o casă romană, din care s-au păstrat o parte din zidurile a două încăperi, fragmente ceramice de vase, fragmente din conducte de apă, un vârf de suliţă din fier. Obiecte din aceste ruine se află în Muzeul de Etnografie din Ramna, muzeu aflat în localul şcolii şi înfiinţat în septembrie 1957 de către profesorii Traian Simu, Nicolae Roşu şi învăţătorul Gheorghe Arjoca, fost director al şcolii. Cele mai importante obiecte se află la Muzeul din Reşiţa. Aceste vile rustice (cea de la Ramna şi încă trei descoperite la Berzovia), prin arhitectura lor, prin numărul mare de încăperi şi prin înaltul grad de confort (instalaţii de încălzire, paviment, picturi murale, ceramică de calitate superioară), constituie dovezi preţioase cu privire la intensitatea procesului de romanizare din zonă.

În secolul al XIV-lea este pomenită în documente existenţa unui nobil maghiar Himfy pe teritoriul Ramnei. Acesta a primit o parte din pământul rezervelor regale de aici şi a avut un număr redus de iobagi. Multe documente din acea perioadă reflectă lupta românilor din sudul Banatului sub conducerea cnejilor locali împotriva feudalilor unguri care tindeau să cotropească pământurile obşteşti, cei mai aprigi duşmani fiind nobilii familiei Himfy.

Din secolul al XV-lea apar menţionaţi în documente nobili români din cetatea Bocşei, posesori de moşii la Ramna. De fapt, începând din acest secol şi până în secolul al XVIII-lea, istoria Ramnei este foarte strâns legată de cea a Bocşei.

În anul 1552 turcii ocupă Timişoara şi astfel o parte a Banatului, care include şi cetatea Bocşei, ajunge sub suzeranitatea Porţii, iar alta, cu denumirea Banatul de Lugoj-Caransebeş, sub suzeranitatea principelui Transilvaniei. Luptele ulterioare purtate între cele două mari puteri, având de cele mai multe ori teatru de bătălie Banatul, au agravat condiţiile de viaţă ale populaţiei.

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Ramna apare în documente ca aparţinând districtului Bocşa, în cadrul Banatului de Lugoj-Caransebeş, dar, în anul 1695, în urma unui asediu care a provocat mari distrugeri, Bocşa ajunge din nou cetate turcească.

Deci, în perioada stăpânirii turceşti în Banat, soarta acestei zone a fost schimbătoare, Bocşa şi împreună cu ea, Ramna, aflându-se când sub stăpânirea ungurilor, când sub a turcilor. Din această perioadă au rămas şi unele legende despre haiduci şi lupta lor împotriva reprezentanţilor dominaţiei străine.

Şirul conflictelor militare dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic se prelungeşte până la începutul secolului al XVIII-lea. Atunci Banatul, după mai mult de un veac şi jumătate de dominaţie otomană, devine posesiune austriacă sub administraţia Curţii imperiale din Viena. În timpul stăpânirii habsburgice în Banat, instaurată după pacea de la Passarowitz (1718), în această regiune s-au produs schimbări economico-sociale însemnate. Statul austriac a luat o serie de măsuri menite să impulsioneze activitatea economică, în mod special mineritul şi metalurgia. În acest sector economic apare şi se dezvoltă şi munca salariată, fără a se renunţa la robotă.

Cât timp Banatul s-a aflat sub administraţie austriacă, cu toată munca foarte grea care a trebuit depusă pentru refacerea provinciei, de progres şi civilizaţie s-au bucurat şi românii. Pe lângă intensificarea exploatării minelor şi punerea bazelor industriei, acum se refac oraşele, se fondează manufacturi, se dezvoltă meşteşugurile, se sistematizează satele după proiecte făcute de ingineri, se refac drumurile, se dau loturi de pământ ţăranilor cu drept de proprietate, se deseacă bălţi. De asemenea, se înfiinţează şcoli săteşti, se organizează parohiile, poşta, transportul de călători, se construiesc case de popas şi de schimbare a cailor pentru diligenţe.

De toate aceste binefaceri, chiar dacă au fost obţinute cu foarte multă muncă, s-a bucurat şi Ramna. În acea perioadă a fost mutat satul în locul în care se află astăzi, a fost construită biserica veche (1770), „birtul mare”- vechiul loc de popas al diligenţelor, actualmente clădirea ocolului silvic.