Culoarul Reșiței

I. Componenta de susținere

1.1 Asezare geografică

Acest spațiu geografic este cuprins între Munții Dognecei la vest, Munții Semenicului și Aninei la est, culmea dintre râurile Tău și Pogăniș la nord și valea Carașului la sud. Culoarul se desfășoară pe direcția NE - SV (pe o lungime de 25 km) a județului Caraș-Severin, cuprinzând Municipiul Reșița care este și resedință de județ.

Culoarul Reșiței este punctul de încrucișare a 3 drumuri naționale care duc spre Timișoara - pe direcția NV (DN 58B), Lugoj - pe direcția N (DN 58A) și Caransebeș - pe direcția NE (DN 58).

Culoarul Reșiței are următoarele limite geografice (Fig. 2): în nord - Dealurile Pogănisului, în vest - Muntții Dognecei, în sud - Munții Aninei și în est - Munții Semenic.

Acest culoar are în componență 2 comune (Ezeris, Lupac) și un municipiu (Reșița).

Fig.1: Harta județelor din România(httpupload. wikimedia.org)

Fig. 2: Hartă Munții Banatului (D. Oancea, V. Velcea (1987) - Geografia României, Vol.3)

1.2 Relieful

Rocile cele mai răspândite în Culoarul Reșiței aparțin pannonianului, reprezentat printr-o alternanță de marme, nisipuri și pietrișuri flancate de cristalinul Semenicului și eruptivul Munților Dognecei. Aceste formațiuni se întind din valea Bârzavei spre nord-vest, în ele fiind săpate depresiunile Ezerișului și Reșiței.

Din valea Bârzavei și până la sud de localitatea Lupac apar conglomerate, gresii și argile ce aparțin carboniferului superior. În aceste roci se află zăcământul de huilă de la Lupac. La sud de Lupac se găsesc din nou depozite pannoniene, dar și formațiuni cuaternare (pietrișuri și nisipuri), flancate de șisturile cristaline din Munții Dognecei și rocile carbonifere din Munții Aninei.

Din punct de vedere genetic, Culoarul Reșiței este un culoar de contact, format pe seama rocilor sedimentare friabile, mai puțin rezistente la eroziune față de rocile din jur. Rețeaua hidrografică a fragmentat puternic aceste roci, dând naștere dealurilor joase rotunjite, care ajung la 500 m altitudine. Râurile mari și-au format terase și lunci largi, uneori supraaluvionate. Pe seama eroziunii diferențiale au luat naștere compartimentele depresionare de la Ezeriș, Reșița și Lupac, despărțite de dealuri prelungi cu șei ce înlesnesc legăturile dintre ele.

Culoarul Reșiței este împărțit în 3 depresiuni și anume: Depresiunea Reșiței, Depresiunea Ezerișului și Depresiunea Lupacului, care au un relief predominant din dealuri, înălțimile acestora fiind cuprinse între ~200 - 700m.

- Depresiunea Reșiței

Se dezvoltă în lungul văii Bârzavei de la Reșița până aproape de localitatea Moniom. Are o formă alungita pe direcția SE - NV, cu o lărgire mai mare în dreptul localității Țerova. Depresiunea este sculptată, în cea mai mare parte, în roci moi, pannoniene; doar în lungul Bârzavei se găsesc conglomerate, gresii și argile care aparțin carboniferului superior. Singurul petic calcaros care domină Reșița se află în Dealul Crucii (357 m). Depresiunea Reșiței este încadrată, spre est, de culmile Munților Semenic și Aninei care depășesc 400 m altitudine, iar spre vest de cele ale Munților Dognecei. În nord-est, Dealul Brumariu (329 m) și Dealul Comora (359 m) domină depresiunea a cărei vatră atinge 208 m altitudene la confluența Țerovei cu Bârzava. Aceste dealuri se leagă cu cele care formează limita spre Depresiunea Ezeriș. Spre sud-vest, limita depresiunii este formată dintr-o culme cu spinarea netezită marcată de Dealul Grunilor (402 m) și Tâlva Țapului (426 m). Șeile dintre depresiunile

Reșiței, Ezerișului și Brebului au ușurat legăturile dintre Reșița și importantul nod de cale ferată Caransebeș (șosea și cale ferată).