Munții Călimani - studiu geografic

Limite si asezare

Calimanul se afla in partea N-V a grupei centrale a Carpatilor Orientali, reprezentand cel mai intins masiv vulcanic din tara noastra. El se desfasoara pe directia N-V – S-V, fiind delimitat la nord de zona depresionala a Dornelor si muntii marunti ai Bargaului. Lest sirul depresional Platinis, Dragoiasa, Bilbor, Secu il separa de muntii inalti ai Bistritei. Limita sudica este esalonata de valea transversala a Muresului care separa Calimanul de Muntii Gurghiului, formata dintr-o serie de bazinete presarate de asezari umane intre care s einterpun sectoare mai inguste cu aspect de chei. Limita vestica incepe de la nord de Dealul Tanase, trece pe la vest de varfurile Paltinului, Dealul Negru.

Contactul Calimanului cu Podisul Transilvaniei se face prin intermediul unei prispe largi, Piemontul Calimanului, ce realizeaza trecerea spre depresiunile: Livezile – Bargau, Budac, Deda – Porcesti delimitate la vest de Culmea Sieului si alte coline din dealurile Bistritei. Aceasta delimitare corespunde Masivului Caliman privit ca unitate montana propriu-zisa.

Geologie.

Intensa activitate vulcanica din timpul Neogenului a avut ca efect punerea in loc a unor importante mase vulcanice, cu cratere in prezent stinse. Masivul Caliman apartine “arcului andezitic” aparut pe crusta continentala a blocurilor transilvan si panonic, ca efect al coliziunii acestora cu placa eurasiatica.

Sectorul Calimani-Gurghiu-Harghita se caracterizeaza prin cea mai mare dezvoltare a vulcanismului carpatic. Catena vulcanica se sprijina pe un fundament constituit din sisturi cristaline carpatice si formatiuni sedimentare triasice ce apartin zonei cristalino-mezozoice, depozit ale flisului trans-carpatic si formatiuni sedimentare miocene si panoniene din Depresiunea Transilvaniei. Muntii vulcanici sunt alcatuiti din curgeri de lave ce altereneaza cu piroclastite, la care se asociaza corpuri intruzive microdioritice.

O buna parte din Muntii Calimani corespunde formatiunii vulcano-sedimentare alcatuite din material proclastic acumulat subaerian sau subacvatic (brecii, cinerite, si trufuri prinse intr-o masa de natura piroclastica; elementele constitutive: andezite cu amfiboli, amfiboli si piroxeni, piroxeni, foarte rar andezite bazaltoite), alternand cu depozite epiclastice, reprezentate prin conglomerate, gresii si nisipuri andezitice provenite din erodarea rocilor vulcanice in perioadele de calm si sedimentare subacvatica, avand o stratificatie buna adesea ritmica. Depozitele piroclastice au o grosime 20-200 m iar intreaga formatiune vulcano-sedimentara atinge 100-500 m.

Vulcanismul din etapa a doua a dat nastere rocilor efuzive de tipul dacitelor de Dragoiasa care stau direct peste sisturile cristaline; andezitele cu amfiboli se intalnesc pe suprafete limitate in nordul masivului si in interiorul calderei; dioritele apar sub forma unui corp vulcanic in caldera Calimanului. Andezitele bazaltoite reprezinta incheierea activitatii magmatice si apar sub forma de curgeri sau corpuri intruzive pe suprafete foarte restranse intre Dornisoara si Neagra Sarului. Piroclastitele au o raspandire relativ mare si alternreaza cu produse efuzive, fiind reprezentate prin brecii, cnglomerate si tufuri lapilice.

Catena vulcanica se individualizeaza prn prezenta a 3 unitati geologice orientate N-S:

a) O zona axiala centrala alcatuite din podisuri andezitice si piroclastice dominate de conuri vulcanice, care a furnizat si material pentru celelalte zone (mai ales in Calimani)

b) O zona vulcano-sedimentara care inconjoara zona centrala, bine reprezentata in sectorul de defileu al Muresului

c) Depozitele de lahar (curgeri noroioase de material vulcanic) situate intre formatiunile precedente (pe care le si acopera partial) si cele sedimentare (sarmatopliocene) de pe latura estica a Depresiunii Transilvaniei

Elementul principal al Calimanului il constituie caldera situata in partea nordica a masivului cu un diametru de circa 10 km formata initial in urma unui proces de prabusire, conditionat de diminuarea presiunii rezervorului magmatic al mai multor centre de emisie conjugate (Calimani-Izvor, Voievodeasa, Retitis, Pietrosul), in urma dizlocarii unui volum important de magma fluida.

Evolutia ulterioara a masivului, la care au concurat atat eroziunea glaciara, aceea a proceselor de siroire si torentiale, dezagregare si alterare, nu a reusit sa estompeze vechiul relief determinat de structura geologica si, mai mult decat atat l-a pus de acord cu constitutia litologica. Astfel, imensa potcoava formata din creste cu altitudini in jur de 2000 m nu este altceva decat marginea vechii caldere, iar platourile slab inclinate catre exterior reprezinta curgeri de lava revarsate din crater. In interiorul calderei, relieful apare accidentat, spre deosebire de relieful linistit cu forme domoale din zonele de dezvoltare a panzelor efuzive andezitice. Aglomeratele si tufurile intens silicifiate, caolinizate si limonitizate din caldera Calimanului au favorizat aparitia grotelor Luanei, cu stalactite si stalacmite metalice, iar aglomeratele din zonele inalte, sculpatarea minunatelor “statui” din “cetatile” adormite de veacuri.