Poluarea cu Petrol

INTRODUCERE

Lumea contemporană se caracterizează printr-o dezvoltare nemaiîntâlnită a sistemului socio-economic (antroposfera), componentă importantă a biosferei dominată de necesităţile biologice şi culturale ale omului. Creşterea continuă a populaţiei umane şi, implicit, a nevoilor sale materiale şi energetice a condus la perturbări tot mai accentuate ale fluxurilor energetice şi materiale.

Poluarea ecosferei are drept consecinţe modificări structurale şi funcţionale ale ecosistemelor afectate. Prin urmare, cunoaşterea ştiinţifică a modalităţilor de poluare şi a efectelor sale asupra ecosistemelor ecologice reprezintă o condiţie obligatorie pentru asigurarea calităţii mediului şi luarea unor măsuri eficiente de prevenire a contaminării sale.

Poluarea este strict legată de dezvoltarea sistemului socio-economic. Primele surse de poluare au constat în contaminarea microbiologică a apelor de către deversările de origine menajeră, mai rar de cele provenite în urma prelucrărilor de metale neferoase. O lungă perioadă de timp, până în secolul al XVIII-lea, poluările au fost totuşi limitate. Dezvoltarea fără precedent a sistemului socio-economic înregistrată după apariţia industrializării, a dus la agravarea problemelor legate de poluare.

De când omul a început să acţioneze iraţional împotriva naturii, suprafaţa terenurilor supuse deșertificării a crescut cu un miliard de hectare, iar acest proces avansează într-un ritm accelerat. În fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt „devorate” de drumuri, de uzine şi de orase, de hale de deşeuri şi reziduuri rezultate din activitatea industrială, victime ale luptei inegale dintre iarba verde şi asfalt.

România, ca ţară producătoare şi cu tradiţie în prelucrarea ţiţeiului, este afectată din păcate de fenomene accidentale nedorite care duc la poluarea mediului înconjurător cu ţiţei, produse petroliere şi reziduuri provenite din procesul de prelucrare a petrolului.

Principalele surse de poluare sunt: activitatea extractivă, prelucrarea şi transportul ţiţeiului şi produselor petroliere, poluantii rezultaţi de la aceste surse afectând atât aerul, apele de suprafaţă şi subterane, vegetaţia şi în special solul.

Lucrarea de faţă are ca punct de plecare necesitatea unei corelări a aspectelor complexe şi cu largi implicaţii pe care le ridică problema poluării mediului cu produse rezultate in urma activităţii de prelucrare a ţiţeiului. Pentru o cunoaştere cât mai exactă a situaţiei mediului înconjurător din cadrul schelelor de extracţie, este necesară efectuarea unor studii care să prezinte impactul determinat de activităţile de exploatare productive dar şi auxiliare pe structurile respective.

CAPITOLUL 1

PETROLUL ŞI INDUSTRIA PETROLULUI

1.1. Originea şi geologia zăcămintelor

Petrolul este o rocă sedimentară caustobiolitică lichidă cu densităţi cuprinse între 0,73 şi 1,04 g/cm3. Petrolul uşor are o densitate sub 0,9 g/cm3, iar petrolul greu, bogat în sulf, are o densitate de peste 0,9 cm3. Această rocă este un amestec de hidrocarburi lichide aflată în zăcământ împreună cu gazele naturale. S-a format din materie organică depusă în bazinele acvatice cu apă salmastră sau sărată. Presiunile şi temperaturile ridicate datorate unei sedimentări îndelungate şi subsidenţe active au determinat separarea gazelor naturale de petrol (ţiţei).

Formarea zăcămintelor este condiţionată de prezenţa unor „roci magazin” reprezentate de calcare, gresii, nisipuri. În unele situaţii, tectonica a determinat apropierea zăcămintelor de suprafaţă oferind condiţii mai bune pentru exploatare. Un zăcământ complet de petrol conţine la partea superioară gaze naturale, în partea de mijloc petrol, iar în partea inferioară un strat de apă sărată care indică mediul în care s-a format această rocă.

Repartiţia zăcămintelor de petrol indică existenţa unei legături directe între prezenţa acestora şi regiunile care au avut o stabilitate geologică redusă. Marile regiuni petrolifere de pe Glob sunt legate de regiunile de contact dintre suprafeţele vechi de uscat şi suprafeţele oceanice: regiunea Golfului Mexic, nordul Venezuelei, nordul Africii, Alaska, Caucaz, Orientul Mijlociu. Zăcăminte importante de petrol s-au format şi în depozite geologice mai recente suprapuse peste regiuni de platformă, cum sunt cele din Siberia de Vest, România, China.

Factorul geologic determină mărimea zăcămintelor de petrol, adâncimea la care acestea se află, calitatea ţiţeiului, coeficientul de recuperare a petrolului care variază în medie între 30 şi 40% şi, în final, preţul acestei resurse energetice.

Vârsta zăcămintelor este diferită, dar cele mai numeroase zăcăminte (50%) au vârstă mezozoică (circa 20% s-au format în această eră), restul rezervelor aparţinând erelor proterozoic şi paleozoic.

Petrolul se găseşte în general la adâncimi de 3000-4000 metri în regiunile terestre, şi sub 500 metri în zonele platformelor continentale. La adâncimi mai mari, proporţia este mai mare pentru gazele naturale care însoţesc ţiţeiul, dar exploatările nu dau rezultate deosebite.