Prospectarea resurselor naturale în Munții Rarău

Munţii Rarău

I. Aşezare şi limite

Munţii Rarău fac parte din Munţii Bucovinei, fiind situaţi în nordul Carpaţilor Orientali, în bazinele hidrografice superioare ale Moldovei şi Bistriţei. Această mică grupă de munţi, din partea central-nordică a ţării, se desfăşoară între 47°20'32" şi 47°32'00" latitudine nordică şi între 25°18'00" şi 25°43’00" longitudine estică.

Munţii Rarău sunt mărginiţi spre nord de Depresiunea Câmpulung Moldovenesc şi de Obcina Feredeu, spre est de Obcina Voroneţului, iar spre sud-est de Munţii Stânişoarei. În sudul lor se află Munţii Bistriţei iar în vest Munţii Giumalău.

Spre răsărit, faţă de Obcina Voroneţului, masivul este limitat de văile a două pâraie: Şandru şi Slătioara. Spre sud-est, dincolo de aliniamentul valea Chiril - curmătura Prislopului (dintre vârful Todirescu şi vârful Văcăria) şi pârâul Hogea (afluent al pârâului Gemenea) se desfăşoară culmile prelungi ale Munţilor Stânişoarei.

La vest, valea Colbului constituie limita spre Munţii Giumalăului iar bazinul depresionar Pojorâta şi Depresiunea Câmpulung Moldovenesc se înscriu în aria geografică a Munţilor Rarău, delimitându-i de Obcinele Bucovinei.

Între actualele limite, Rarăul ocupă o suprafaţă de 164,35 km2, cu o altitudine maximă de 1650,5 m, o energie maximă de relief de peste 1000 m, încadrându-se în grupa munţilor cu înălţime mijlocie.

II. Relieful şi alcătuirea geologică

Masivul Rarău, prin multitudinea şi complexitatea formelor şi proceselor fizico-geografice care l-au generat, se individualizează pregnant în ansamblul grupei centrale, printr-o serie de caracteristici şi particularităţi, care vor fi prezentate succint pe componente ale cadrului natural.

Masivul Rarău se integrează în peisajul muntos al Bucovinei printr-un relief semeţ, generat pe seama dolomitelor şi a insulelor de calcar tithonic, din care rezultă peisaje atrăgătoare şi variate, dominate de vârfuri, pereţi verticali cu surplombe, turnuri şi piramide, grote şi îngrămădiri de grohotişuri la baza stâncilor. Toate culmile sunt secţionate de văi adânci cu cascade şi repezişuri, ca de pildă valea Izvorului Alb, Pârâul Colbului, sau de chei înguste, de mare frumuseţe peisagistică, aşa cum sunt, de exemplu, Cheile Moara Dracului de pe pârâul Valea Caselor, Cheile Izvorului Alb de la Piatra Buhei.

Abundenţa calcarelor a determinat şi apariţia a numeroase forme carstice - lapiezuri, doline, avene şi chiar grote. Dintre acestea se impune Peştera cu Lilieci, de pe podul Rarăului, situată la aproximativ 1 km spre nord de Pietrele Doamnei. Accesul se face de la hotelul alpin „Rarău", pe drumul care duce spre vârful Rarău, pe lângă cabana forestierilor, înspre stânga. Intrarea în peşteră se află pe un mic podiş calcaros, care prezintă abrupturi pe trei din cele patru laturi. Pe suprafaţa podişului apar lapiezuri. Intrarea în peşteră se face printr-o dolină, a cărei deschidere exterioară este de circa 13 m în diametru; intrarea propriu-zisă este de fapt un aven larg de 2 - 3 m. Pe o diferenţă de nivel de 50 m şi o lungime de 100 m se înşiruie şase încăperi (Sala luminată, Sala liliecilor, Sala dreptunghiulară, Sala conică, Sala ramificată şi Sala ascunsă), trecerea din una în alta fiind foarte dificilă, prin tuneluri înguste.

Pitorescul reliefului ruiniform oferă, nota distinctă de frumuseţe alpină a Masivului Rarău.

Sub aspect geologic, acest teritoriu este foarte complex, fiind parte integrantă a unităţii morfo-structurale cristalino-mezozoice din Carpaţii Orientali. Faţă de unitatea centrală, cuveta Rarău are o poziţie marginală, constituind un mare sinclinoriu, situat în partea estică, cunoscut sub denumirea de sinclinalul marginal extern. Fundamentul cuvetei este alcătuit din şisturi cristaline care suportă depozite triasice, jurasice şi cretacice, ce aparţin autohtonului bucovinic şi pânzelor transilvane. Sinclinalul marginal al Rarăului prezintă o structură complicată, determinată de suprapunerea mai multor pânze de şariaj. Se disting două sisteme de pânze suprapuse: un sistem inferior sau grupul pânzelor central-est carpatice şi sistemul (grupul) pânzelor transilvane (superior). Sistemul inferior este alcătuit din pânze de soclu, atribuite Dacidelor mediane, care constituie coloana vertebrală a Carpaţilor Orientali, iar cel superior cuprinde pânze de cuvertură, care apar în Daciadele transilvane. Schiţarea structurii majore s-a realizat în mezocretacic, în timpul diastrofismului austric, dar evoluţia acestui ansamblu montan a continuat pe tot parcursul Mezozoicului, Cainozoicului şi al Cuarternarului, când s-a finalizat (în linii generale) înălţarea, la cote superioare actualei altitudini maxime. Formaţiunile petrografice care alcătuiesc teritoriul sunt foarte variate, coexistând diverse roci epi- şi mezometamorfice, alături de roci sedimentare diferite genetic, dar şi cu iviri de magmatite intrusive (foarte rare). Unele entităţi metamorfice conţin mineralizaţii de sulfuri polimetalice, iar altele, de origine sedimentară, sunt utilizate ca materiale de construcţie (calcare, dolomite, gresii, pietrişuri şi nisipuri). Prezenţa sinclinalului mezozoic suprapus (soclu şi cuvertura sedimentară) face ca Masivul Rarău să se detaşeze clar de celelalte masive cristaline, inclusiv de Giumalău.

III. Condiţii climatice

Climatic, Masivul Rarău aparţine provinciei central-europene, în cadrul căreia ocupă o poziţie periferică nord-estică, cu un climat boreal montan. Altitudinal, se încadrează în ţinutul climatic al munţilor mijlocii şj se individualizează ca o subunitate distinctă în cadrul topoclimatului complex Rarău-Munţii Bistriţei.

Regiunea Munţilor Rarău - Giumalău se caracterizează, în ansamblul său, printr-o climă continentală cu nuanţe de excesivitate.

Cea mai mare parte a culmilor care alcătuiesc această regiune muntoasă se încadrează în ţinutul climei de munţi cu altitudini de la 800 la 1 700 m şi doar o mică parte, în ţinutul climei munţilor cu altitudini de peste 1700 m, în timp ce valea Moldovei, din nordul Rarăului are climă de depresiune, cu frecvente inversiuni termice.