Spațiul turistic în Maramureș - Oaș

Capitolul 1- Date cu caracter general

1.1 Incadrarea in teritoriu -zonificarea

Oașul sau Țara Oașului este o regiune geografică și etno-culturală alcătuită din Depresiunea Oașului și munții care o delimitează, Munții Oaș și Munții Gutâi cu ramificațiile lor, aflată în nordul Transilvaniei, actualul județ Satu Mare.

Oașul este vestit pentru tradițiile sale aparte, care s-au conservat în forme origiale pînă aproape de zilele noastre.

Țara Oașului se întinde de la Turț - Gherța Mare - Gherța Mica (în limita vestică) pâna la pasul Huta - 640 m alt (în limita estică) și de la Cămărzana (în nord) coboară în sud pâna la munții ce împrejmuiesc localitățile Orașu Nou - Racșa - Vama. Țara Oașului cuprinde următoarele comune și sate apărținătoare: Orașu Nou, Prilog, Racșa, Remeți, Orașu Nou-Vii, Certeze, Huta Certeze și Moișeni, Vama, Vama Bai, Călinești-Oaș, Lechința, Coca, Dumbrava, Târșolț, Aliceni, Trip Băi, Boinești, Bixad, Cămârzana, Bătarci, Tarna Mare și Negrești-Oaș (oraș).

Depresiunea Oaș prezintă altitudini maxime de 400-500 m. Localitățile sunt așezate dealungul văilor ce străbat Țara Oașului. În partea de nord este bazinul Lechincioarei care cuprinde Valea Mare, Valea Semănaturii și Valea Lechincioarei. În partea de sud Țara Oașului este străbătută de râul Tur și afluenții Alb și Rău.Ţara Oaşului este una dintre cele mai originale şi mai pitoreşti zone etno-folclorice din România.

1.2 Pozitia si rolul specific spatiului ales

De formă circulară, ca o căldare uriaşă, această vatră etnoculturală ocupă depresiunea intramontană cu acelaşi nume situată la extremitatea Nord-Vestică a României. Ca o cetate naturală, ce adăposteşte o unitate geografică ca un platou întins, Ţara Oaşului este înconjurată de mai multe ramuri ale Carpaţilor Nordici – Munţii Păduroşi, Oaş, Gutâi, Ţibleş şi ai Rodnei, iar până nu demult şi de nesfârşitul codru românesc. Pe de altă parte, dealuri domoale, brăzdate de văi şi ape cu nume de fată - Talna, Valea Albă, Lechincioara – ţinut binecuvântat, ferit de cataclisme şi vrăjmăşii ale stihiilor, cu câteva porţi suspendate între dealuri, altele deschise de râurile Talna şi Tur, precum şi cele naturale dinspre Câmpia Someşului, au permis o circulaţie relativ lesnicioasă spre zonele înconjurătoare: Ţara Maramureşului, Baia Mare, Satu Mare, Ugocea, sau peste hotare cu zona Debreţin şi cu Ucraina Transcarpatică.

Asupra întinderii spaţiale, părerile sunt împărţite, atât între localnici, cât şi între cercetători. Unii susţin că tot Oaşului îi aparţin şi cele câteva sate româneşti din plasa Ugocea: Gherţa Mare, Gherţa Mică, Turţ, Batarci, Comlăuşa, Tarna Mare, Valea Seacă, aflate sub administraţia Maramureşului istoric sute de ani. Alţii ştiu că ţinutul Oaşului se opreşte la Călineşti şi Cămârzana, cuprinzând cele 16 sate din fosta plasă Oaş, dar s-a dat acelaşi nume generic şi celorlalte sate româneşti alipite din comitatul Ugocea.

Din punct de vedere administrativ, cele două comitate au funcţionat separat aproape 800 de ani, timp care nu a putut şterge unitatea de conştiinţă şi spirituală: Ţara Oaşului inclusă Comitatului Sătmar, cu reşedinţa la Satu Mare (Zathmar), iar Ugocea inclusă comitatului Ugocea, cu reşedinţa la Seleuşul Mare (în prezent Vinogradovo, oraş în Ucraina). Majoritatea locuitorilor din fosta Ugocea românească se consideră oşeni, conştienţi de trăsăturile comune care dau unitatea organică a regiunii geografice: portul, graiul, obiceiurile, organizarea familiei şi a gospodăriei, arhitectura rurală, mentalităţi.

Munţii Oaşului au două piscuri mai domoale: vârful Pietroasa (1201 m) şi Heghişa (1012 m). Depresiunea este înconjurată de un şir de dealuri de formă conică, care se micşorează pe măsură ce înaintăm spre centrul „ţării”, singura localitate de şes fiind satul Tur, alipit Negreştiului.

Cercetătorii au descoperit vetre, aşezări omeneşti şi unelte care atestă că Ţara Oaşului a fost un teritoriu populat necontenit încă din paleolitic, aparţinând civilizaţiei Starcevo-Criş, veche de 8000 de ani. Astfel, în zona Oaşului, au fost descoperite vetre în care s-au păstrat seminţe de cereale din urmă cu 8.000 de ani, o dovadă a primelor forme ale vieţii sedentară, leagăn al civilizaţiei europene, contemporane cu civilizaţia de la Hamagia

Continuitatea şi unitatea etnoculturală a acestui grup de aşezări, autonomiile obşteşti păstrate multă vreme în evul mediu, s-au întemeiat pe dăinuirea voievodatului Oaşului. De altfel secolele XIV-XVIII se caracterizează prin existenţa mai multor documente istorice care vorbesc de o populaţie numeroasă a Ţării Oaşului, exclusiv românească – până în sec. XVIII. În secolul al XVIII-lea făcea parte din întinsa Ţară a Maramureşului.

Mai uşor accesibil dinspre câmpie decât Maramureşul, Oaşul şi-a pierdut de timpuriu autonomia şi organizarea politico-teritorială românească de tipul voievodatului şi cnezatului. Satele româneşti din Oaş şi-au păstrat însă fiinţa şi tradiţiile culturale.

Tot din secolul XIV este clar atestată structura ocupaţională agricolă şi pastorală, caracterul de masă al acestor ocupaţii, întrucât oşenii achitau atât terragium census agrarius (dare de produse agricole) cât şi quinquagesima ovium (dare în oi). Prin defrişările forestiere, oşenii şi-au asigurat nu numai lemnul pentru construcţii şi unelte, dar, mai cu seamă, şi-au extins terenurile arabile, de fânaţe şi păşune. Pentru semnificaţia lor etnologică, remarcăm dezvoltarea din vechime a culturilor agricole specializate (viticultură, pomărit), care au contribuit la stabilitatea populaţiei, precum şi toponimele: Oaş (pădure mare, Oaşa, în Munţii Sebeşului), Prilog–Vii, Păşunea Mare. Strâns legat de agricultură şi subordonat etapelor ei calendaristice, păstoritul oşenesc a cunoscut numai tipurile sedentar, local şi de pendulare simplă. Păstoritul - de care se leagă câteva obiceiuri locale: de a dărui oi noului născut, mirilor la nuntă şi participanţilor la înmormântare – a generat şi un important moment ritual şi o mare sărbătoare obştească – sâmbra oilor – la plecarea păcurarilor cu turmele pentru vărat, adică în preajma datei când urmează să aibă loc închiderea ţarinilor de bucate şi de fâneţe.

Originalitatea zonei folclorice a Ţării Oaşului se explică şi prin izolarea sa geografică – ţinut în formă de căldare, străjuit de Munţii Oaşului, aşezat în arc de cerc aproape închis –, care a determinat o evoluţie în tipare proprii şi, mai ales, a împiedicat pătrunderea unor elemente străine din exterior. De aici, ineditul structurilor şi profund româneasca autentiticitate a vieţii sale spirituale.

Oaşul îşi are istoria sa, scrisă în străvechi obiceiuri şi datini, în satele strânse ca nişte pumni viguroşi pe obcine, în sclipirea tăioasă şi subtilă a ţâpuriturilor, în năvalnicul „gioc”, în cămăşile în care oşencele şi-au brodat cu gingăşie sufletul, în focul tare al pălincii. Pământul se metamorfozează sub migraţia turmelor de oi; lemnul se supune docil, modelându-se în obiect utilitar şi ornamental; contorsionându-se, lutul se converteşte în forma blidului.

Simpla rostire a numelui Ţării Oaşului rememorează istoria locului, a peisajului frământat. Nu mi-l pot imagina ca acel Oaş fabulos şi exotic, cu forme ale unei vieţi stranii, care să tulbure sau să înfierbânteze imaginaţia. Nu pot scăpa de imaginea gravată în memoria afectivă: bărbaţii peregrinând sute de kilometri în căutare de lucru, într-o existenţă dramatică înhămându-se la muncile cele mai grele, mai ales la tăiat şi defrişat păduri, iar noile generaţii, pruncii şi pruncele, prefigurând acelaşi destin dramatic, deoarece arareori aveau posibilitatea să înveţe mai mult decât tabla înmulţirii. În acest tablou social, perpetuat până în trecutul apropiat, deloc idilic, sărbătorile anului erau singurele prilejuri de exteriorizare a sensibilităţii. Exista atunci acel arhaism pe care azi l-am negat printr-un impresionant flux al generaţiilor.

1.3 Spatiul analizat –delimitare

Pasul Huta - este delimitarea geo-folclorică dintre Țara Oașului si Țara Maramureșului, care oferă panorama depresiunii Oașului, cu sate bogate, cu oameni harnici și gospodării prospere, unde tradiția se împletește cu modernul.

Negrești Oaș - este un oraș de referință al spațiului etnofolcloric al Țării Oașului, așezământ cu un specific aparte atât prin frumusețea naturală a locurilor, cât și prin portul popular și tradițiile locuitorilor. Opțional, se poate vizita Muzeul Țării Oașului cu exponatele de port popular, ceramică, obiecte de uz casnic, cioplituri în lemn, Casa-muzeu specifică zonei, Colecția de artă populară oșenească și fotografiile aparținând lui Ioniță Andron. În zonă se găsesc numeroase ape minerale, cunoscute local sub numele de „borcuturi” (Bixad, Băile Puturoasa, Băile Valea Măriei etc). Cu toate acestea farmecul Țării Oașului îl constituie originalitatea și unicitatea portului popular, a cântecului și dansului oșenesc, a datinilor și obiceurilor strămoșești, a arhitecturii populare laice și religioase, precum şi a îndeletnicirilor tradiționalmeșteșugărești.