Potențialul turistic al României

Cadru teoretic privind turismul si potenţialul turistic

România prin varietatea elementelor cadrului natural, prin multiple dovezi ale unei istorii şi culturi milenare, ca şi prin construcţiile dobândite de-a lungul anilor, dispune de un bogat potenţial turistic valorificat într-o oarecare măsură. În timp, s-au scris multe articole şi cărţi, s-au întocmit hărţi turistice ale României sau destinate masivelor montane, litoralului, Deltei Dunării, majorităţii oraşelor, monumentelor naturii etc. Comun la toate, este dorinţa de a prezenta cât mai pe larg tot ceea ce era considerat ca având însemnătate pentru activitatea turistică. Ceea ce le deosebeşte sunt - concepţia în tratarea problemelor şi în realizarea reprezentărilor cartografice, folosirea unei terminologii variate, dar de multe ori cu sens greşit, încercări de diferenţieri turistice regionale, fără a avea la bază criterii justificate. Iată câteva din motivele pentru care se impun la începutul acestei lucrări, clarificarea conţinutului unei terminologii şi a unor principii de regionare turistică în concordanţă cu specificul activităţilor turistice şi cu realităţile potenţialului din România.

Turistul poate fi oricare om ce se deplasează de la domiciliu spre unul sau mai multe locuri sau obiective având ca scop recreerea, odihna, cunoaşterea, realizarea de activităţi, altele decât cele pe care le îndeplineşte în mod curent. Deci o sferă a noţiunii foarte largă care s-a extins treptat pe măsura amplificării scopurilor ce determină deplasarea, situaţii favorizate de multiplicarea dorinţelor şi necesităţilor, de sporirea veniturilor, de creşterea nivelului de pregătire culturală, de accentuarea stresului într-o societate din ce în ce mai complexă. În sfera acestei noţiuni în prezent se regăsesc atât drumeţul ce străbate potecile muntelui una sau mai multe zile, excursionistul ce foloseşte mijloace auto, motociclete sau biciclete pentru a parcurge trasee în locurile şi punctele care îl interesează, vizitatorul unor muzee, cetăţi, grădini botanice din propria localitate dar şi din afară, cât şi participantul la acţiuni de vânătoare, pescuit, nataţie, sporturi de iarnă, conferinţe, în afara localităţii de reşedinţă, la tratamentul balnear, la manifestări folclorice sau festivaluri artistice, pelerinaje, etc.

Deci, o multiplicare a sensului acordat acestei noţiuni (simplul călător în afara localităţii de domiciliu pentru un interval de timp minim condiţionat şi de o cazare în afara acesteia) acceptate la mijloculul secolului XX, la o situaţia nouă, a prezentului în care s-a amplificat înţelegerea acestei noţiuni în mai multe direcţii:

- spaţială (de la vizitarea unor locuri interesante în propriul oraş sau recreere, distracţie în pădurea limitrofă, la cunoaşterea unor elemente din mediul natural, cultură, etc. dintr-o ţară situată la mari depărtări);

- temporară (de la câteva zile la mai multe săptămâni);

- motivaţie (de la clasica excursie sau întrunire de afaceri, la acţiuni complexe însoţite şi de momente de destindere sau divertisment);

- nivelul de satisfacere a scopului (este dependent de volumul bugetului alocat pentru a realiza acest act).

În acest sens în structura acestei noţiuni se includ acţiuni ce par în mare măsură a fi diferite (drumeţie, călătorie, vizitare, recreere, destindere, balneoterapie, participare) dar care pentru toţi cei care le efectuează există comun cel puţin trei lucruri- deplasarea, durata şi realizarea altor activităţi în afara preocupărilor de servici sau a unor cerinţe administrative şi gospodăreşti.

Evoluţia preocupărilor turistului român s-a diversificat treptat. Astfel, până în 1960 turistul era drumeţul montan, vizitatorul ocazional al unor locuri inedite din natură, muzee, cetăţi medievale şi în mică măsură călătorii în străinătate.La ele participau dominant tineri şi o parte restrânsă a populaţiei ce dispunea de venituri. Între 1960 şi 1990, câmpul preocupărilor s-a mărit, pe prim plan situându-se drumeţiile, excursiile la final de săptămână, activităţile balneare şi chiar călătoriile în ţările sistemului socialist. Turiştii erau din toate categoriile socio-profesionale şi de vârstă cu diferenţierea predominării persoanelor până în 50 de ani la deplasările lungi şi a celor care soliciatu efort şi a vârstnicilor la excursii, balneoterapie etc. Deci era un turism de masă, cu colective largi antrenate în acţiuni de ONT, BTT sau de către organizaţii sindicale, pioneri, pensionari etc. Se adaugă în plan secund şi forme de turism individual în week-end şi mai ales în drumeţii pe munte.

După revoluţie se menţin ca prioritare drumeţiile, se afirmă puternic călătoriile în statele din vestul şi sudul Europei şi chiar în America şi Asia, dar se micşorează excursiile în fostele state socialiste, slăbeşte mult participările la activităţile balneo-climaterice şi se dezvoltă forme noi precum întrunirile de afaceri, politice, ştiinţifice, pelerinajele, etc. Resursele financiare reduse pentru o mare parte din populaţie au condus la micşorarea numărului celor care participă la efectuarea unor activităţi de turism în afara localităţii de domiciliu, aceştia limitându-se la puncte de agrement, recreere, vizitare în cadrul acestora (parcuri, lacuri, muzee, păduri). Treptat forma de "turism de masă" pentru excursii în ţară slăbeşte foarte mult. Se păstrează însă activă doar în excursiile din diferite ţări pentru care agenţiile de turism oferă programe cât se poate de ieftine şi tot mai mult depărtate de un turism civilizat (trasee extrem de lungi-uneori şi cu rulaj în timpul nopţii, pe care sunt înşirate oraşe cu interval de vizitare de câteva ore, cazări la depărtare de centrul localităţii şi cu condiţii de cazare relativ bune, lipsa sau o prezentare necorespunzătoare a informaţiilor de natură turistică pe parcurs). În schimb s-au diversificat formele de turism alternativ care implică familia sau grupuri restrânse de prieteni şi care preferă să-şi organizeze programe după gustul şi puterea economică a fiecăruia. În afară de week-end, recreere, tratament balnear în concedii se dezvoltă forma de agroturism valorificată cu orice prilej (mai ales în concedii vara şi la sărbătorile de iarnă, paşte) datorită a doi factori (servicii tot mai bune şi cadrul natural deosebit) apoi turismul de "pelerinaj" la mânăstiri sau biserici prilejuite de diferite sărbători (Sf. Andrei în Dobrogea, Patriarhie de Sf.Dumitru, Mitropolia din Iaşi de Sf.Paraschiva), excursii individuale în străinătate pentru odihnă şi vizită în diverse staţiuni climaterice sau oraşe etc.

Turism este cuvântul utilizat cel mai frecvent. El exprimă o activitate complexă care presupune deplasarea, staţionarea de la câteva ore la mai multe zile şi realizarea într-o localitate, pe un traseu sau într-o regiune a unui scop precum recreerea, odihna, tratamente balneare, instrucţia specifică, manifestări ştiinţifice sau de afaceri. Deci, el exclude prestarea de servicii şi activităţi pe care turistul le desfăşoară cotidian prin meserie, calificare etc (exemplu un constructor care ridică o casă în altă localitate, vânzătorii de diverse bunuri, un lucrător navetist într-o policlinică balneară sau unitate comercială, bancară)

El reprezintă un proces social complex cu puternice implicaţii economice iar în ultimul timp şi de protejare şi conservare a mediului. Implică cel puţin trei direcţii distincte care se interferează spaţial, temporal şi ca scop. Prima se referă la deplasarea turistului într-un alt loc decât domiciliul, pe o anumită durată în vederea satisfacerii unor cerinţe în timpul călătoriei.