Studiul asupra Japoniei

Pozitia geografica:

Tară insulară cu o suprafață de aproape 372.000 km, Japonia este situată în partea de est a ASIEI, între Marea Japoniei și Oceanul Pacific. Lungimea țărmului, ce ajunge la 27.000 km, apropierea de partea continentală a ASIEI (180-200 km), interferența dintre curenții calzi și reci, convengenta căilor maritime, a oferit Japoniei o poziție geografică cu o mare potențialitate, valorificată din plin în dezvoltarea economică.

Scurt istoric:

Conform legendelor și documentelor japoneze, Țara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii și jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic și neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populațiile tungusice, altaice și uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceștia și diferite populații malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât și a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.

În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unități statale în insula Kyushu și în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influența chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului și a societății, cât și în domeniul artelor și modului de viață. Specialiștii japonezi susțin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte și motive artistice -, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local și dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primește numele de Tokyo și devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depășind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o revoluție socială, ci a fost o revoluție de sus[7]Ca urmare, Japonia nu a devenit o democrație ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, așa-numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de alianță cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul Război Ruso-Japonez.

Câștigând războaiele cu China (1894-1895, obține insulele Formosa și Penghu) și cu Rusia țaristă (1904-1905, obține partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.

În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanșează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor nucleare la Hiroshima și Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiționată la 2 septembrie 1945.

Energiile concentrate spre refacerea întregii țări și dezvoltarea susținută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanță recunoscută, cu o intensă viață culturală.

Aspecte traditionale:

Arhitectura japoneză are o lungă istorie, asemeni oricărui alt aspect din cultura ţării Soarelui Răsare. Deşi influenţată la început de arhitectura chinezească, ea şi-a dezvoltat în timp numeroase trăsături.

Arhitectura japoneză se referă, de fapt, la organizarea spaţiului (domestic, citadin sau sacru). Această soluţie a fost adoptată ca rezultat al aşezării Japoniei într-un mediu geografic sărac în întinderi plane. Se ştie faptul că relieful nipon este dominat la tot pasul de înălţimi, că zonele de şes constituie o raritate iar vegetaţia, pădurea îndeosebi, alcătuiesc o ambianţă de restrângere a zonelor locuibile. Din cele mai vechi timpuri, câmpia a fost destinată agriculturii. Se ştie, de asemeni, că natura s-a strecurat în existenţa omului, şi-a impus exigenţele reuşind astfel să fie adorată şi, mai mult decât atât, respectată şi sacralizată.

Mobilierul, modalitate de a echilibra casa

La fel ca nuanțele de culori, materialele din care sunt confecționate piesele de mobilier sunt extrem de importante pentru un decor japonez.

Japonezii pun foarte mare accent pe materiale organice cum sunt hartia, bambusul sau alte esențe de lemn ce creeză în jurul lor o stare de liniște, echilibru și ordine și corespund celor doua elemente, yin si yang.