Surse energetice neconvenționale

Introducere

De la vechii greci ne-a rămas minunata legendă despre titanul Prometeu, care a răpit cerurilor focul şi l-a adus oamenilor. Nu este deloc complicat dispozitivul celor două beţişoare, din care unul poate fi învârtit repede într-o adâncitură a celuilalt cu ajutorul unui arc cu coardă. Dar cu ajutorul lui omul a putut să aprindă primul foc în faţa peşterii sale. Din acel moment putem începe numărătoarea pietrelor care măsoară drumul străbatut de către omenire în istoria sa până în zilele noastre. Acelaşi foc ce a ars cândva la intrarea în peştera omului care l-a biruit pentru prima dată este folosit şi de către oamenii din zilele noastre.

Focul a sporit într-o măsură uriaşă puterea omului asupra naturii, dar pâna la inventarea substanţelor explozive cu ardere rapidă şi a maşinii cu abur, posibilitatea de a înfaptui cu ajutorul lui lucru mecanic a fost foarte limitată. Focul îl apăra pe om de atacul fiarelor salbatice, îl încălzea pe om în noptile friguroase, fierbea hrana acestora, etc.

Apoi, în urma domesticirii animalelor, în decurs de multe veacuri, puterea animalelor, care s-a adăugat forţei musculare a omului, a fost principala sursă de energie.

Cucerirea energiei apelor-"cărbunele alb"- şi a energiei vântului a început, de asemenea din cele mai vechi timpuri, cu mii de ani în urmă. Vântul era însă un lucrator capricios, nesupus, uneori era fără vlagă iar paletele morilor de vânt încremeneau în nemişcare, pe când alteori începeau să sufle turbat, cu putere năpraznică. Apa, spre deosebire de vânt, era un lucrător a cărui acomodare se făcea mult mai uşor. Roata hidraulică a fost de-a lungul multor veacuri principala maşină universală de forţă folosită în industrie. Abia acum 200 de ani a apărut un nou soi de maşină universală, maşina termică de forţă, apoi ea a dus la apariţia altora cum ar fi turbinele cu abur, motoarele cu ardere internă, turbinele hidraulice şi, recent, motoarele de reacţie. Anii triumfului maşinii cu abur au fost denumiţi veacul aburului. Pe nesimţite, dar sigur, această trece în veacul electricităţii, in care trăim astăzi, şi care este urmat de era energiei atomice. A început istoria electrotehnicii, dar nu s-a terminat istoria maşinii cu abur; a şi început istoria energiei atomice, dar alaturi de ea a atins o mare înflorire hidroenergetică- iar aceasta, ţinand seama de vârsta vechii roţi hidraulice, are o existenţă de câteva mii de ani. Încet de tot s-a lărgit cercul izvoarelor de energie utilizate de om. Vantul, focul, apa- iată cele trei puternice forţe ale naturii de la care omul s-a invăţat să obţină, intr-o măsura mai mare sau mai mică, energia necesară nevoilor sale. Numai in ultimii ani, acestora li s-a adăugat şi energia nucleară.

Totuşi ar mai fi multe surse de energie pe care omul nu ştie să le exploateze, de exemplu: energia colosală a clădurii interne a globului, aşa numitul "carbune albastru"- energia mareelor, a fluxului şi refluxului oceanelor, "cărbunele albastru"- energia razelor solare, a căror utilizare este însă abia la primele începuturi, energia fulgerelor din timpul furtunilor, energia radiaţiei cosmice...şi exemplele ar mai putea continua.

Ce este energia?

Fiecare dintre noi avem de-a face zilnic, şi nu o dată, cu cele mai diferite forme de energie. Aşa ne-am obişnuit cu ele, încât nici nu ne dăm seama când şi cum se întamplă aceasta. Ori sistemul de încalzire centrală sau o simplă sobă, indiferent de construcţia sa, aprovizionează pe timp de iarnă locuinţa noastră cu energie termică. Becul electric sau o simplă lumânare revarsă pe masa noastră torenţi de energie luminoasă.

Pâinea, carnea, legumele şi alimentele în general conţin energie chimică, care în cele din urmă ne dă puterea de a acţiona, de a trăi şi chiar de a gândi.

Liftul ne duce la etajul unde se află locuinta noastră, cheltuind energie mecanică. Iar nu demult, savanţii au descoperit posibilitatea folosirii în practică a încă unui fel de energie- a energiei atomice.

Energia este una singură, iar ceea ce am enumerat sunt unele din diferitele ei forme. Totodată energia poate trece dintr-o formă în alta. Energia este capacitatea de a efectua lucru mecanic.

Rezervoare de energie:

Energia nu poate fi obţinuta "din nimic". Omul o preia din rezervoarele pe care natura, îndatoritoare, i le-a pregătit.

Zăcămintele de carbune, de petrol, şisturile bituminoase, de exemplu, sunt rezervoare de energie. Uraniul, cel mai preţios metal al zilelor noastre, de asemenea este unul din cele mai bogate rezervoare de energie.

Deseori, în tehnica, în industrie trebuie create rezervoare artificiale de energie. Noi creăm rezervoare artificiale- acumulatoare de energie- pentru cele mai variate scopuri, noi trecând energia dintr-un loc in altul.

Cap.1.Energia solară

Soarele încălzeşte neuniform diferitele regiuni ale globului pământesc. În funcţie de anotimp şi de orele zilei, suprafeţele mărilor, a oceanelor şi a uscatului se încălzesc în mod diferit, ceea ce provoacă vânturile. Ele iau naştere şi în urma faptului că emisferele globului pământesc sunt îndreptate către Soare în mod diferit: aceea unde este vara este mai caldă, cealaltă, unde este iarnă, este mai rece. Aşadar, Soarele este sursa primară a celor mai multe dintre formele de energie.

Numai căldura din interiorul Pământului, pe care noi o folosim încă într-o infirmă masură, energia fluxului şi a refluxului, despre care se poate spune acelaşi lucru, precum şi energia nucleului atomic, pe care abia am început să o utilizăm în ultimii ani, nu depind în ultimă instanţă de respiraţia fierbinte a razelor solare.