Acțiuni Protocolare

Noţiuni generale

Protocolul provine din vechea greacă protokollon şi se referea iniţial la prima foaie lipită pe un sul de papirus pe care erau conturate datele asupra originii sale, ajungоnd să desemneze în secolul VI întîia pagină a unui do¬cument oficial care îi autentifica provenienţa.

Pe măsura scurgerii timpului, prin protocol a început sâ se subînţeleagă textul original al unui act de notariat sau registrul în care erau înscrise textele în cauză, ca mai apoi, o dată cu implementarea unor norme rigide în ritualul curţilor imperiale şi regale, sensul protocolului să se extindă căpătînd accepţiunea de azi prin care este definit ca un ansamblu de reguli de reglementare a ordinii de precăderi Ia activităţile oficiale.

În studiile de specialitate conceptul doctrinar al protocolului este abordat frecvent şi se defineşte de Râul Valdes Aguilar ca un tratament obişnu¬it (reguli de curtoazie) pe care îl folosesc între ele statele, şefii de state şi agenţii diplomatici, acesta pledînd, totodată, pentru o sinonimie între termenii protocol şi ceremonial. Jean Serres îl interpretează ca pe nişte reguli de codificare, care domină ceremonialul, scopul lui fiind de a acorda fiecărui participant prerogativele, privilegiile şi imunităţile la care el are dreptul, iar Podesta-Costa şi-1 imaginează ca pe o serie de precepte menite să ordoneze ceremoniile oficiale, respectînd egalitatea juridică a statelor. Raoul Genet explică esenţa protocolului prin facilitatea de a rezolva pro¬blema precăderilor, adică a ordinii locurilor şi consideră că în sens larg conceptele de protocol şi ceremonial sînt sinonime.

În viziunea lui Pradier-Fodere, protocolul constituie un cod al convenţiilor publice, tot aşa cum pentru Louis Dussault el este un instrument de comunicare. FelioA. Vilarrubiasne redă protocolul prin ordinea reglementată şi ierarhizată a celor prezenţi la o acţiune publică, ca fiind transcripţia în scris a uzanţelor Linei ţări în formule reglementate.

Avînd în vedere diversele idei pe care le au autorii despre aceste concepte, devine clar că în sens strict ele diferă (fiindcă, în accepţiunea lor cea mat largă, sînt considerate sinonime), ceremonialul desemnînd legătura cu me¬diul în care se desfăşoară relaţiile dintre state, sisteme politice, instituţii şi organisme sociale, pe cînd protocolul codifică normele care preced cere¬monialul, norme care sînt destinate să asigure fiecărui participant preroga¬tivele şi imunităţile corespunzătoare conform dreptului său.

Implementarea protocolului în viaţa politică a statului, aplicarea lui la cere¬moniile oficiale, naţionale şi în cadrul altor activităţi scoate în relief funcţii concrete care se specifică pentru prima dată în literatura de specialitate:

1. Funcţia de reprezentare;

2. Funcţia de comunicare:

3. Funcţia de armonizare socială;

4. Funcţia de coercivitate.

Trecînd la evaluarea funcţiei de reprezentare a protocolului, vom nota că ea se manifestă la diverse ceremonii publice. Printre acestea am putea specifi¬ca ceremoniile de instaurare în post a conducătorilor de state - eveniment politic care se transformă, prin voinţa celor prezenţi, într-un act constitu¬ţional excelent, iar o dată cu reînnoirea puterii prezidenţiale sau a celei monarhice, cu venirea noilor suverani, se recreează în întregime sistemul politic al statelor, ceremonialul transformîndu-se, la rîndul său, în expresia vie a ideologiilor oficiale pe care acestea le comportă. Protocolul, ca ele¬ment de reprezentare, este omniprezent în timpul efectuării vizitelor ofici¬ale de către şefii de state, în cadrul audienţelor oficiale acordate înalţilor demnitari de stat, internaţionali şi şefilor misiunilor diplomatice, precum şi în organizaţiile politice internaţionale (ONU) şi cele regionale (Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE. NATO etc), unde este stabilită o anumită ordine de precăderi şi fiecare stat-membru îşi are rezervat locul în conformitate cu normele internaţionale în vigoare, apelînd la anumite atribute protocolare de reprezentare - drapel, stemă, care exprimă propria identitate naţională şi politică şi care fac ca ea să se deosebească de ceilalţi membri ai comunităţii internaţionale.

În aceeaşi măsură, funcţia de reprezentare a protocolului este imprimată la marile sărbători naţionale (Ziua Independenţei. Ziua constituirii state¬lor, diverse aniversări şi evenimente semnificative din viaţa naţiunilor etc.) care se desfăşoară în baza unor ritualuri politice cu participarea nemijlo¬cită a oamenilor şi care reflectă nu altceva decît splendoarea, nobleţea şi unitatea naţiunilor într-un moment sau altul al existenţei lor, precum şi la festivităţi, omagieri mai puţin semnificative.

Efectul protocolului la aceste ceremonii este mare datorită răsfrîngerii nor¬melor sale asupra ordinii ierarhice a participanţilor, amplasării simbolurilor şi aplicării obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, contribuindu-se prin aceasta la crearea unei imagini plastice a puterii politice şi la exprimarea măreţiei ei.