Performanțe de mediu în cadrul SC RER Ecologic Service SA Buzău

Capitolul I

Protecţia mediului industrial

-Generalităţi-

Mediul reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici, biologici, dintr- un loc dat, cu care un organism vine în contact. Aceşti factori sunt de fapt: temperatura, umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte organisme, etc. Noţiunea de mediu este sinonimă cu mediu înconjurător, ambiant, ecologic, de viaţă.

Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului.

Calitatea aerului se apreciază prin prezenţa unor gaze (CO, CH4, CO2, NOx, SO2, oxidanţi totali), hidrocarburi lichide, substanţe solide (prafuri, pesticide).

Se mai poate aprecia şi prin conţinutul în unele elemente chimice (As, Sb, Cr, Cd, Cu, Fe, Mg, Hg, Br, etc.), a unor radicali chimici (sulfaţi, azotaţi, amoniu) şi chiar a unor substanţe organice, anorganice, radioactive. Exprimarea este în diferite unităţi de măsură: g/m3, mg/m3, mg/l, %, etc, sau prin indici de calitate (ex. indicele CO, SO2, NO2, oxidanţi fotochimici, pesticide în suspensie) şi indice general de poluare.

Calitatea apelor se exprimă prin gradul de impurificare cu diferite substanţe (exprimate în mg/l, %, etc), prin starea naturală a apelor respective şi prin indicatori chimici şi biologici (de exemplu: consumul chimic de oxigen, consumul biochimic de oxigen,etc).

Calitatea solurilor se apreciază prin contaminarea cu diferite substanţe, producţiile obţinute, sau procentul de scădere a producţiei. Aceşti indicatori depind de tipul solului, climă, relief, modul şi tehnica de utilizare, etc.

Obţinerea unor rezultate eficiente în politica de mediu depinde de: organizarea monitorizării factorilor de mediu; auditul ecologic şi dezvoltarea pieţei ecoindustriilor.

- Monitoringul de mediu reprezintă un ansamblu de operaţii pentru supravegherea, evaluarea, prognoza calităţii factorilor de mediu şi de avertizare în cazul schimbării acestora.

- Auditul de mediu (eco-expertiza) constă într-o evaluare sistematică, periodică, obiectivă a modului de funcţonare a unei întreprinderi (secţie, instalaţie) din punctul de vedere al respectării normelor ecologice legale.

- Ecoindustria este astăzi un sector industrial strategic, având ca obiect procedeele şi echipamentele destinate măsurării calităţii factorilor de mediu şi depoluării, precum şi pregătirea personalului care va utiliza utilajele şi echipamentele. Aşadar, ecoindustria asigură bunurile şi serviciile de mediu capabile să măsoare, să prevină, să limiteze şi să controleze poluarea.

Piaţa industriilor de depoluare acordă prioritate următoarelor domenii: - tratării sau depozitării controlate a deşeurilor solide; - tratării solurilor contaminate; - depoluării emisiilor gazoase din surse fixe; - tratării deşeurilor lichide industriale. Se estimează că aproximativ 50 % din echipamente sunt destinate tratării apelor reziduale şi deşeurilor solide.

Piaţa ecoindustriilor se dezvoltă în permanenţă, datorită legislaţiei de mediu cu caracter tot mai restrictiv în privinţa emisiilor de poluanţi. Apar întreprinderi noi, procese tehnologice, utilaje şi aparate bazate pe principii ştiinţifice noi, se intensifică activitatea de cercetare ştiinţifică, apar noi locuri de muncă. Cheltuielile pentru promovarea ecoindustriilor sunt suportate de firme particulare, sau de stat şi depind de politicile naţionale de protecţie a mediului şi de politica publică. De exemplu, Germania este "specializată" pe tehnologii destinate tratării apelor uzate, Japonia pentru controlul calităţii aerului, Olanda pentru refacerea solului. În Japonia 87 % din cheltuielile ecoindustriale au destinaţie publică, în SUA, Germania, raportul cheltuieli publice/ cheltuieli particulare este de 60/40.

Tehnologiile "curate" previn apariţia poluării aerului, apei, solului. Aceste tehnologii apar fie datorită schimbării principiului de funcţionare al utilajelor, fie prin valorificarea produselor secundare, sau a rebuturilor. In primul caz, tehnologiile nepoluante pot apela la noi materii prime şi surse de energie, sau influenţează modul de utilizare al acestora, modifică principiile constructive ale utilajelor.

Aceste tehnologii pot fi mai costisitoare decât tehnologiile convenţionale, pot scădea pe termen scurt, capacitatea concurenţială a unei firme şi pot influenţa politica de mediu, prin scăderea limitelor de poluare legal admise.

Pe lângă aceste dezavantaje, tehnologiile "curate" prezintă avantaje certe, prin reducerea poluării, creşterea siguranţei în exploatare a instalaţiilor, economii de materii prime, energie, combustibil, creşterea productivităţii muncii, creşterea calificării personalului, crearea de noi locuri de muncă, etc. De exemplu, studii efectuate în SUA au arătat că se pot crea 60000 - 70000 noi locuri de muncă la 1 miliard $ cheltuiţi pentru introducerea de instalaţii antipoluante.

O altă abordare a tehnologiilor nepoluante identifică patru categorii:

1 - tehnologii de tip A, care tratează deşeurile la ieşirea din procesul tehnologic folosind metode clasice (decantare, filtrare, tratare chimică, biologică, etc.). Se mai denumesc tehnologii "end of pipe";

2 - tehnologii de tip B sau integrate, care recirculă deşeurile, sau utilizează procedee noi, nepoluante, realizează produse noi, uşor reciclabile, sau degradabile;

3 - tehnologii de tip C sau de reutilizare şi recuperare. Aceste tehnologii valorifică deşeurile din alte procese, sau modifică procesele deja existente pentru reducerea poluanţilor;

4 - tehnologii de substituţie a materialelor ce generează poluanţi în procesul de producţie.