Cetățile vest - pontice și războaiele mithridatice

Cetăţile greceşti vest-pontice şi războaiele mithridatice

În ultima parte a secolului II a. Chr. şi prima parte a secolului I a. Chr., deşi păreau din ce în ce mai slăbite şi mai abandonate în faţa localnicilor, totuşi, polisurile greceşti de pe coasta de vest a Pontului Euxin, pe fondul unor rivalităţi mai mult sau mai puţin zonale, au început să fie considerate de interes strategic din partea lui Mithridates al VI-lea Eupator, rege al Pontului, şi de către Roma.

Pentru viitoarele confruntări armate, ce apăreau la orizont ca inevitabile, stăpânirea

cetăţilor presupunea controlul întregului teritoriu dintre Dunăre şi Mare, fiecare cetate fiind o bază pentru eventuale operaţiuni militare. Oraşele vest-pontice au intrat în sistemul de alianţe al lui Mithridates al VI-lea Eupator (probabil în decursul primului deceniu al secolului I a. Chr.), consolidându-şi fiecare autoritatea şi stabilitatea (chiar efemere), afirmându-şi poziţia pe plan extern, acţionând în bună cordialitate bazate pe interese comune, aşa cum nu se mai întâmplase de ceva vreme. Avem, cu alte cuvinte, o uniune pontică, cu foarte puţine urme de ocazionalitate, ce putea atenua semnificativ conflictele locale.

Totuşi, se pare că posibilitatea ameliorării situaţiei lor economice a prevalat, ceea ce a contat fiind interesul de moment. De altfel, este cunoscută amploarea activităţilor comerciale manifestate între centrele aflate în spaţiul pontic şi cele din arealul egeean în perioada analizata. Deja înainte de anii 89 - 88 a. Chr., bazinul Mării Negre era controlat de suveranul Regatului Pontului, cel mai important rival pentru autoritatea romană din zonă, cu care va avea trei războaie.

Odată intrate în sistemul de alianţe, cetăţile au acceptat în interiorul lor garnizoane pontice sub forma unor trupe militare, care sunt atestate epigrafic la Histria (este menţionat strategul trimis de Mithridates, Diogenes, fiul lui Diogenes din Amastris, probabil pe la anii 90 - 89 a. Chr.), tot aşa cum mai la sud, la Apollonia, este atestat strategul Epitynchanon, fiul lui Menekrates). Însă, odată cu înfrângerea Regatului Pontului de către armatele romane, cu ocazia celui de al treilea razboi mithridatic (74 - 63 a. Chr.), întreg sistemul de alianţe nu mai este în vigoare.

Prin urmare, pentru a înţelege relaţiile dintre cetăţile vest-pontice şi Mithridates al VI-lea Eupator, trebuie ca, mai întâi, să privim puţin la istoricul războaielor lui Mithridates cu romanii (aşa-numitele “războaie mithridatice”).

1. Mithridates al VI-lea şi războaiele sale cu romanii

În anul 168 a. Chr., în bătălia de la Pydna, generalul roman Lucius Aemilius Paulus Macedonicus înfrângea oastea macedonenilor, condusă de regale Perseus al Macedoniei. Cucerirea Macedoniei era ultimul act al supunerii rămăşiţelor fostului mare imperiu, fărâmiţat de diadohi. Roma era acum stăpână pe Asia Mică, în Peloponez, în Tracia de până la Dunăre.

Expansiunea romaă în Peninsula Balcanică, finalizată cu transformarea în provincii a Greciei şi Macedoniei, va pune Regatul Pontului, dar şi cetăţile de pe ţărmul vestic al Pontului Euxin în faţa unui pericol major.

În acest context, în anul 120 a. Chr., pe tronul Regatului Pontic a urcat cel mai mare dintre suveranii acestui regat, Mithridates al VI-lea Eupator, cel pe care romanii îl vor califica pe bună dreptate drept “al doilea Hannibal”, pentru înverşunarea împotrivirii sale.

Dar, înainte de a încerca marea aventură a domniei sale, alungarea romanilor din Asia Mică şi din Grecia, el a început să-şi consolideze poziţiile pe ţărmurile Pontului Euxin şi să realizeze pentru prima oară, după câte ştim, o dominaţie extinsă asupra întregului litoral, încercând şi instituirea unui sistem de alianţe al oraşelor greceşti din jurul Pontului Euxin.

Substratul ideologic al războaielor sale cu romanii a fost panelenismul. Regatul lui Mithridates era un regat elenistic, iar ridicarea sa la luptă împotriva romanilor a fost ultima mişcare de eliberare a grecilor de sub stăpânirea romanilor, pe care-i considerau barbari. De aceea, atragerea altor cetăţi greceşti în alianţă împotriva romanilor a avut success.