Colonizarea Greacă

Istoria colonozarii grecesti în Marea Neagra prezinta multe puncte obscure. Una dintre chestiunile cele mai adânc dezbatute priveste data la care grecii au început sa frecventeze Pontul Euxin. Unii savanti continua, chiar si în zilele noastre, sa crediteze cu un sâmbure de adevar celebra legenda a Argonautilor plecati în cautarea lânii de aur în tinuturile Caucazului- plasata în sistemele cronologice antice cu o generatie înainte de razboiul troian. Cu toatea acestea, nici o dovadã arheologica nu poate fi invocata în sprijinul ipotezei. Alti cercetatori, pornind de la interpretarea unor date furnizate de aceeasi epopee, compusa ca si Iliada, prin secolul al VIII-lea a. Chr., dar proiectata, ca si aceasta din urma, în trecutul înegurat al generatiilor eroice, dar si de la câteva paralele surprinzatoare între descoperirile arheologice de provenienta pontica si unele obiecte din lumea greaca, admit au depasit Bosforul înca din secolulu al VIII-lea a.Chr. Hesiod, a carui Theogonia dateaza foarte probabil din secolul al VIII-lea , mentioneaza Dunarea (Istros) si fluviul Phais al Argonautilor, actualul Rioni din Georgia. La rândul sau, poetul milesian Arktinos, care pare sa fi fost contemporan cu Hesiod, aminteste de insula Leuke (actuala insula Serpilor). Poetul corintian Eumelos, ale cãrui Argonautika sunt datate în jur de 700 a.Chr., vorbeste nu numai de Sinope, oras de pe coasta sudica a Marii Negre, dar si despre Borysthenes (actualul Nipru). Pe de alta parte, poemele homerice nu ofera nimic în aceasta privinta. Date fiind mentiunile acestor autori, este de presupus ca, în ciuda tacerii homerice, cel putin de pe la sfârsitul secolului al VIII-lea, unii navigatori greci se vor aventura în Marea Neagra. Asadar, dincolo de chestiunea de a sti daca grecii au frecventat sau nu Marea Neagra înca de pe la sfârsitul secolului al VIII-lea, în fuctie de ce se crede, fie sursele literare, fie evidentei arheologice, un fapt este sigur: fondarea primelor asezari durabile nu a avut loc decât începând de pe mijlocul secolului al VII-lea: Istros (657) si Apollonia (610) pe coasta de vest. Un al doilea val de colonizare va urma în secolul al VI-lea, majoritatea coloniilor grecesti de pe coastele Marii Negre fiind întemeiate în decursul acestui veac.

Noua colonie era organizata ca un polis deci ramânea independenta de orasul stat de origine al colonistilor. O colonie era un stat nou, organizat dupã modelul orasului-mama, cu care colonia mentinea legaturile si caruia îi cerea un nou fondator în cazul când se hotara sa fondeze la rândul ei o noua colonie. La început, timp de un secol, actiunea de colonizare avea un scop esentialmente agricol: colonistii cautau pamaturi fertile. Mai târziu desi caracterul agricol al coloniei a continuat sa se mentina, s-au accentuat mai mult preocuparile si interesele comerciale . În aceste cazuri, noua colonie devenea un fel de centru negustoresc. Pentru colonie nu era important sa posede mari terenuri agricole, întretinea relatii cu bastinasii, mentinea raporturi strânse cu orasul-mama si cauta sa îsi asigure cât mai multe si mai bune legaturi cu alte centre comerciale.

Având asigurate astfel bazele pentru traficul maritim negustorii greci exportau în toatã lumea în special untdelemn, vin, ceramicã si felurite arme. Importau în schimb fier si aramã, sclavi, grâu, cai si lemn.

Aria de extindere a colonizarii a fost extrem de vasta. În nord, orasele ionice si dorice, Miletul si Megara, au fondat zeci de colonii de-a lungul coastelor Marii Marmara si mai ales ale Marii Negre strabatuta pe timpuri si de corabiile aheilor, atrasi de bogatiile tracilor si scitilor. Numele grecesc originar al Marii Negre a fost, conform unei traditii antice, Pontos Axeinos adica „Pont neospitalier”, atâta vreme cât furtunile naprasnice si curentii înselatori îl înfricosau pe orice navigator care se aventura sa depaseasca Bosforul. Abia dupa instalarea grecilor în aceata regiune Pontul a devenit „ospitalier” - „euxeinos”. Mai exact dupa cercetariile facute, „axeinos” nu era decât o interpretare fonetica si o explicatie folcrorica a unui cuvânt iranian desmnând negrul. Pentru localnicii de origine iraniana marea era întra-devar neagra si se pare ca de la acestia deriva numele grecesc, preluat de toti stapânii succesivi ai regiunii, dar si de riverani, sub diferite forme.