Coloniile grecești din Pontul Stâng

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE ALE COLONIZĂRII GRECEȘTI ÎN BAZINUL MĂRII NEGRE

1.1. Trăsături ale colonizării grecești

În marea colonizare greacă, există un proces de „expresie a cetății la începuturile ei” , iar acest proces trebuie înțeles într-un mod specific prin care are loc practic o multiplicare de state - poleis în bazinul mediteraneean, și nu un fenomen de anexare sau de lărgire a ariei controlate de o metropolă sau de un grup de metropole.

Ca periodizare a fenomenului, se disting două faze: (1) cca 770 până spre 670 î.e.n. și are drept direcție generală Italia de Sud și Sicillia, cu metropole precum cetățile din Eubeia, din zona istmului din Corint și alte câteva puncte ale Peloponesului; (2) cu metropole precum Megara, Miletul, cu zone de colonizare pe coasta tracică, în zona strâmtorilor, Pontul Euxin, nordul Africii, și după 600 î.e.n. și coasta de sud a Galliei și cea occidentală a Hispaniei .

Ca tipologie, așezările pe care le întemeiau grecii se pot clasifica sub următoarele categorii: (1) coloniile, care aveau statut de poleis, (2) emporia / emporium sau factoriile cu scop principal comercial, care erau întemeiate sub protecția unei cetăți, pentru a facilita transportul și desfacerea mărfurilor; (3) așezări cu caracter militar în hinterland, amplasate la frontiera teritoriilor cetăților; (4) sanctuare frecventate de greci din întreaga regiune, aici având în vedere ca exemplu sanctuarul consacrat lui Ahile, din insula Leuke, actuala Insula Șerpilor .

Procesul propriu - zis presupune mai multe etape: apoikia - denumire sub care este cunoscut grupul de persoane care întemeiază noua așezare, se instalează într-un spațiu nou, departe de aria de origine, la inițiativa organizată de autoritatea unui poleis mamă, și duce practic la întemeierea unui alt poleis independent, cu un teritoriu urban și agrar individual, cu un corp civic (populație) distinct de cel din metropolă, cu legile și cultele ei.

Între cetatea mamă și noua formațiune există un anumit tip de relație prin aceea că se preluau în primul rând limba, apoi obiceiurile, tradițiile, legile, credințele și cultele, dar nu există nici o obligație formală în acest sens. Ca și cauze ale acestui fenomen, autoarea identifică unele aspecte generale care ar trebui luate în considerare când analizăm acest fenomen: (1) marea colonizare greacă răspunde mai întâi unei nevoi de pământ arabil, apoi nevoia de a găsi metale, dar și sclavi; (2) despre cetățile de pe malurile Mării Negre este deja cunoscut faptul că asigurau circulația navelor aducând grâu din ținuturile pontice.

Zoe Petre identifică drept cauză principală a întemeierii acestor așezări nevoia de pământ arabil și nu în mod neapărat a înființării de emporia, sau factorii comerciale. Justifică opțiunea pentru această idee prin faptul că la majoritatea noilor așezări nu există atestate faze incipiente ale unor centre temporare de schimb, iar primele dovezi arheologice ale prezenței coloniștilor greci se constituie în probe evidente ale unei așezări de durată în respectivele zone, pentru că acele poleis delimitau în primul rând un teritoriu urban, dovezi ale încercării de a controla câmpiile apropiate de coaste și nu urme ale unui trafic comercial intens; cu toate acestea este evidentă componenta traficului de bunuri specifice dintre metropolă și colonii, și anume grâu, metal și sclavi .

Amintită și dimensiunea politică a procesului de colonizare, care se manifestă prin două coordonate: cea a începutului, când trimiterea de expediții coloniale este un act politic „asumat și realizat în cadrul instituțional al cetății și ca o parte integrantă a procesului de constituire a acestora” și al rezultatelor, pentru că instalarea unui grup de populație - apoiki reprezentau de cele mai multe ori chiar formarea unui nou poleis, cu toate însușirile specifice acestuia .

Pentru a înțelege procesul de colonizare în ansamblu, elocventă cred că este următoarea idee „dominate de o aristocrație funciară, cetățile nu se confundă cu aceasta și sunt tocmai de aceea, împinse către căutarea unor soluții care multiplică comunitățile de proprietari - cetățeni, evitând disoluția acestora [...] Pe plan politic, aceasta se traduce prin faptul că statul își asumă transferarea unei părți a corpului civic în alte teritorii pentru a evita orice tentativă de redistribuire a privilegiiilor în metropolă .

Marea colonizare greacă mai are însă și meritul de a fi facilitat contactul lumii grecești cu populațiile autohtone. Aceste relații se putea manifesta fie conflictual, dar și prin alianțe cu populația autohtonă. Aceste relații sunt susținute și de către lumea autohtonă sau băștinașă, poate dintr-o dorință a aristocrației militare în primul rând, de a deține bunuri de prestigiu - în acest caz rezultate ale civilizației și culturii grecești, sau de a crea raporturi de autoritate durabile cu locuitorii noilor cetăți întemeiate. Cu alte cuvinte „prezența obiectelor grecești este însă tot mai frecventă în mediul autohton, unde aceste obiecte ilustrează și întăresc prestigiul căpeteniilor locale” .