Analiza literară a romanului - Ne întâlnim la judecata de apoi

ARGUMENT

Petru Dumitriu este un scriitor apreciat pentru stilul său liber, direct , ce face referire în multe dintre romanele sale la perioada critică a comunismului . Din acest motiv, consider că este unul dintre autorii ale căror opere atrag cititorii, prezentând diverse ipostaze ale acestei perioade dure din viaţa oamenilor.

Romanul Ne întâlnim la Judecata de apoi conţine o descriere completă şi amănunţită a regimului totalitar şi din acestă perspectivă l-am ales ca roman de studiu. Situaţia dificilă a acestor ani este pusă în evidenţă de Petru Dumitriu, într-o manieră foarte subiectivă, prin intermediul câtorva personaje, membre ale partidului communist şi a relaţiilor permanent tensionate dintre ele. Astfel, prin atmosfera creată de autor şi descrierile amănunţite, orice cititor, chiar dacă nu a trăit acele clipe, se poate transpune în pielea personajelor şi poate înţelege imposibilitatea de a fi cine îşi doreşte, de a gândi liber şi a-şi exprima dorinţele şi credinţa în Dumnezeu.

Povestea de iubire dintre personajul principal şi soţia acestuia este una neobişnuită într-o lume în care lipsa de principii şi divorţurile intentate pe motive absurde cum ar fi faptul că femeia este o fiinţă apolitică şi că frânează dezvoltarea ideologică şi politică a partidului , erau în prin planul scenei politice. Povestea de iubire dintre cei doi este un motiv care aduce romanului un plus de subiectivitate, de afectivitate şi puritate a sentimentelor, în ciuda oricărui obstacol.

Un alt aspect care atrage atenţia este limbajul de lemn prin care se insinua autoriatea celor aflaţi la putere şi deasemenea lozincile care nu erau decât nişte acte verbale elogiative la adresa partidului, compuse din cuvinte vagi lipsite de semnificaţie.

Destinul tragic al personajului face ca romanul să fie unul dinamic, să strânească continuu interesul cititorului, ce doreşte să afle deznodamântul şi urmările apărute în urma deciziei de a-şi părăsi copilul pentru realizarea propriului vis.

Astfel, Ne întâlnim la Judecata de apoi, a fost foarte apreciat de critica literară a momentului respectiv, deşi Petru Dumitriu prezenta atât argumente contra, cât şi argumente pro în ceea ce priveşte comunismul.

Romanul Ne întâlnim la Judecata de apoi, imagine acuzatoare despre propriile experiente în infernul comunist de tristă amintire, reprezintă astăzi o valoare culturală de mare seamă pentru cei ce au trăit epoca comunistă sau pentru cei ce încearcă să-i descopere profunzimea sau impactul pe care l-a avut asupra oamenilor.

Date biografice

Viaţa şi opera lui Petru Dumitriu reprezintă o piatră de încercare, chiar şi atunci când ele sunt abordate descriptiv, cum o face lucrarea de faţă la unul din palierele ei. Şi nu numai din cauza amplorii şi diversităţii operei autorului.

Petru Dumitriu reprezintă unul dintre cele mai complexe profiluri scriitoriceşti, cu atât mai mult cu cât el ilustrează paradigmatic destinul special al unui creator din Est. Aşadar, Petru Dumitriu este atât un scriitor reprezentativ dar şi un caz. Se vorbeşte despre scriitorii şi, în general, artiştii care nu au avut istoria pe care geniul lor o merita. Petru Dumitriu a avut exact istoria pe care o merita şi s-a contopit până la simbioză sau s-a lăsat desfigurat cu încântare de secolul în care a trăit, încât se poate socoti, fără exagerare, că reprezintă unul dintre cele mai complexe şi mai reprezentative cazuri ale scriitorului căruia i-a fost dat să evolueze într-un regim totalitar. Aşadar, în afară de creaţia sa propriu-zisă, foarte interesantă, dar puţin cunoscută în totalitatea sa, Petru Dumitriu reprezintă una dintre cele mai provocatoare căi de acces către realitatea „obsedantului deceniu”.

Petru Dumitriu vede lumina zilei pentru întâia dată la Baziaş, aproape de frontieră, în data de 8 mai 1923. Născut într-o familie cu o stare materială considerabilă, tatăl său fiind căpitan de profesie iar mama avându-şi originile într-o familie nobilă secuiască, copilul a avut parte de o educaţie severă, prima limbă învaţată fiind româna iar cea de-a doua, franceza, deoarece mama vorbea atât cu soţul, cât şi cu el limba franceză. Întrebat mai târziu într-un interviu acordat lui George Pruteanu ce părere are despre maghiarii din România care doresc înfiinţarea unor universităţi în limba maghiară, Petru Dumitriu răspunde lucid: ,, Inadmisibil. Eşti român, trebuie să ştii limba ţării. Maică-mea era unguroaică, şi încă ce unguroaică, dar mi-a spus: Taică-tu e român, eşti român. Şi nu ştiu nici 20 de cuvinte ungureşti” . Este conştient că pentru a putea supravieţui, pentru a evita conflictele sociale trebuie să îţi însuşeşti limba şi obiceiurile ţării în care trăieşti şi să îţi păstrezi originea ta ca pe o haină purtată doar în intimitatea familiei.

Debutează în 1947 cu volumul intitulat Euridice, o culegere de o texte în proză, elogiată de Revista Fundaţiilor Regale dar criticată de comunişti. Tot în acestă perioadă o întâlneşte pe scriitoarea Henriette Yvonne Sthal care, deşi era cu douăzeci de ani mai învârstă, i-a fost mult timp tovarăşă.

Arestarea tatălui în anul 1948 constituie începutul unei perioade pe care scriitorul a regretat-o amarnic, textele redactate atunci erau conform ideologiei comuniste. A scris nuvele precum Duşmănie(1948), în care elogiază întemeierea primelor gospodării colective sau Vânătoare de lupi( 1949), în care elogiază lupta comuniştilor împotriva partizanilor. Tot în acestă perioadă scrie şi două romane, Pasărea furtunii(1952) şi Drum fără pulbere în care aducea un fel de omagiu acelui sinistru lagăr de exterminare, care a fost şantierul canalului Dunăre- Marea Neagră. Scriitorul a purtat în suflet regretul acestei perioade întreaga viaţă, mărturie stând chiar vorbele sale din 1955 în interviul acordat lui George Pruteanu: „Îmi vine să-mi tai mâna cu care am scris Drum fără pulbere” .