Activitățile auxiliare și de servis

Capitolul I

1.1 Întreprinderea-concept

Intreprinderea poate fi definite ca o entitate economica si sociala in care se produc bunuri si servicii destinate pietei,in vederea satisfacerii nevoilor clientilor si realizari de profit.Ea este constituita dintr-un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerintejuridice,economice,tehnologice,care concep si desfasoara procese de munca,folosind un anumit capital.

Întreprinderea este denumirea generică pentru orice tip de organizaţie umană.În accepţiunea tuturor specialiştilor întreprinderea este o unitate de baza a economiei naţionale a unei ţări sau economiilor naţionale ale mai multor ţari(întreprindere multinaţională) constituită cu scopul de a produce bunuri materiale sau de a presta servicii necesare existentei oamenilor.

Întreprinderile producătoare de bunuri materiale,denumite si întreprinderi de producţie,pot fi: întreprinderi industriale, întreprinderi agricole, întreprinderi de construcţii etc.

Întreprinderile prestatoare de servicii pot fi: întreprinderi comerciale, întreprinderi de transporturi,bănci etc.

Ca unitate de bază a unei economii sau a unor economii, întreprinderea trebuie să reunească în cadrul ei mijloace tehnice şi tehnologice, un număr de angajati cu o anumită pregătire, resursele materiale şi financiare.Pornind de la acest aspect, întreprinderea este o organizaţie tehnico-productivă, socială si economică.

Caracterul de organizaţie tehnico-productivă îsi găseşte expresia în specificul activitatilor productive, al tehnologiei folosite şi în dependenţa tehnologică dintre elementele structurale. Latura tehnico-productivă determină conţinutul activităţii desfăsurate de întreprindere şi profilul său de activitate.

Privită ca o unitate socială, întreprinderea cuprinde un ansamblu de activitaţi umane, care au o finalitate bine determinată şi care dau viaţa tuturor elementelor tehnice, tehnologice şi de altă natură pe care le întîlnim în cadrul acestea.Întreprinderea se prezintă sub forma unui complex de relaţii structurale interpersonale sau pluripersonale în care angajaţii sunt diferenţiaţi în funcţie de autoritate, statut şi rol în realizarea unor obiective precise. Întreprinderea, ca organizaţie socială, îndeplineşte şi rolul de centru de decizie şi constă în faptul că o parte a personalului întreprinderii ( o minoritate) acţionează asupra celeilalte părţi cu scopul stabilirii şi realizării obiectivelor. În calitatea sa de centru de decizie, întreprinderea dispune de un sistem de conducere alcătuit dintr-o structură de conducere şi un proces de conducere. Atributul esenţial al sistemului de conducere este de a lua decizii.

Privită ca o organizaţie economică, întreprinderea este un organism independent, cu autonomie deplină, care dispune de întreaga capacitate de a participa la circuitul economic naţional şi international. A unitate economică, încă de la înfinţare, îşi fixeaza un obiect de activitate, adică o raţiune de a exista. De asemenea, o întreprindere îsi poate fixa unul sau mai multe obiective economice, cum sunt: rentabilitatea,creşterea, calitatea, care vor fi realizabile într-o perioadă mai mult sau mai putin îndepartată. Obiectivele întreprinderilor variaza în funcţie de mărimea lor, de statutul lor juridic, de mediul socio-politic.

Întreprinderea intră în relaţii cu alte întreprinderi, desfăşuară un intens schimb de activitaţi: se aprovizionează, vinde, se împrumută, plăteşte dobândă, taxe, impozite etc. Din cele prezentate rezultă că întreprinderea apare într-o cvadruplă ipostază: cumpărătot, vânzător, creatoare de valuare (de venituri) şi distribuitoare de venituri.

Latura economică permite întreprinderii să aibă succes în afaceri, adică să producă bunuri şi să efectueze servicii în cantitatea şi calitatea cerută de societate în condiţiile profitabile (veniturile din vânzarea produselor sau prestarea serviciilor să fie mai mare decât cheltuielile acumulate). Întreprinderea care nu obţine profit este eliminată din viaţa economică, dă faliment.