Diagnosticul profitabilității firmei - studiu de caz la SC Alprom SA

1.1 Conceptul de analiză diagnostic

Creşterea gradului de complexitate a activităţii economice a întreprinderilor,în actualul context al pieţei, are implicaţii profunde în procesul de conducere a activităţii care trebuie să se realizeze pe baza unei cunoaşterii aprofundate a realitaţii, pe o analiză ştiinţifică care să permită adoptarea deciziilor corespunzătoare. Activitatea de conducere, indiferent de domeniul pe care-l vizează şi de nivelul la care se exercită, implică o cunoaştre în profunzime a situaţiei date, a ansamblului de cauze şi factori care o determină. Cercetarea realităţilor economice se bazează pe un demers specific care alătură concepţia clasică bazată pe cunoaşterea relaţiilor de cauzalitate şi a mecanismelor de formare şi evoluţie a fenomenelor şi concepţia orientată spre studierea coerenţei fenomenelor într-un mediu aflat în continuă schimbare.Printr-o astfel de abordare se realizează nu numai o evaluare corectă a stării de fapt,dar şi identificarea vulnerabilităţilor şi oportunităţilor de dezvoltare, necesară fundamentării deciziilor de management. Diagnosticul economico-financiar, instrument la îndemâna managerilor, permite formularea unor judecăţi de valoare calitative şi/sau cantitative în ceea ce priveşte starea,dinamica şi perspectivele unui agent economic.

Cuvântul „diagnostic” provine din limba greacă şi semnifică „apt de a discerne”. Oricare ar fi domeniul de utilizare, diagnosticul presupune analiza complexă a mecanismului de formare şi evoluţie a fenomenelor specifice.

Analiza economico-financiară constituie ansamblul de concepte, tehnici,metode şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor externe şi interne,în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unui agent economic, la calitatea şi nivelul performanţelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurenţial extrem de dinamic. Realizarea oricărui obiectiv din activitatea întreprinderii, nu se înfăptuieşte prin analiza acestuia, ci prin acţiunea factorului uman care, pe baza analizei, a concluziilor desprinse, dirijează efortul astfel încât efectele să fie maxime.

Analiza ca metodă generală de cercetare înseamnă descompunerea unui obiect sau a unui fenomen în părţile sale componente, iar cu ajutorul metodelor şi tehnicilor specifice domeniului se cercetează fiecare parte componentă, se stabilesc relaţiile de cauzalitate, factorii care le generează, se formulează concluziile şi se conturează cadrul activităţii viitoare; se cercetează activităţile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute. Esenţialul în analiza economică îl constituie luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale şi a celor de cauză – efect. Analiza economică are un caracter complex, deoarece în economie :

- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;

- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite;

- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni, forţe;

- în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care anterior nu le avusese nici unul din elementele fenomenului;

- complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina atât intensitatea fenomenului, cât şi calitatea lui;

- însuşirile esenţiale se combină cu cele neesenţiale, secundare, întâmplătoare.

Întreprinderea care face obiectul analizei diagnostic este o organizaţie socială, cu o anumită structură dinamică şi complexă. De aceea, analiza economico-financiară studiază mecanismul de formare şi de modificare a fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente şi prin identificarea factorilor de influenţă. Această descompunere se face în trepte,de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale care explică o anumită stare de fapt, un anumit nivel de performanţe sau o anumită evoluţie a lor. În orice sistem economic există o dualitate a oricărui fenomen economic şi implicit a diagnosticului acestuia, el fiind în acelaşi timp efectul unui anumit număr de cauze, cât şi cauza finală a unui alt fenomen.

Analiza diagnostic nu înseamnă a descrie, ci a identifica variabilele cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor, a studia interacţiunea lor în vederea determinării obiectivelor de progres ale întreprinderii. Sursele de progres identificabile decurg din vulnerabilităţile şi posibilităţile puse în evidenţă de diferite tipuri de analiză. Această viziune a diagnosticului aplicată într-o economie de tranziţie este comparabilă cu demersul clasic al teoreticienilor şi practicienilor în domeniu. J.P Thibaut menţiona că diagnosticul reprezintă unitatea următoarelor etape :