Cuprins
- 1.0. DEFINIREA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI DE INTREPRINZATOR 1
- 1.1. EVOLUTIA 1
- 1.2. DEFINITIA INTREPRINZATORULUI 3
- 1.3. FEMEIA INTREPRINZATOR 4
- 2.0. MANAGERUL FIRMEI 5
- 2.1. CONSIDERATII GENERALE 5
- 2.2. TIPURI DE MANAGERI 6
- 2.3. SCHEMA PROFILULUI PSIHOSOCIOPROFESIONAL AL UNUI MANAGER 7
- 3.0. LIDERUL 8
- 3.1. RESPONSOBILITATI ALE LIDERULUI 9
- 3.2. CE AR TREBUI SA FACA UN LIDER????? 9
- 3.3. LIDERUL AJUNS IN VARFUL "PIRAMIDEI" 10
- 4.0. MARIUS GHENEA 11
- 5.0. BIBLIOGRAFIE 15
Extras din proiect
1.0. DEFINIREA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI DE INTREPRINZATOR
Dezvoltarea afacerilor este indisolubil legata de intreprinzatori. In procesul evolutiei istorice a afacerilor acestia au avut denumiri dintre cele mai diverse, unele chiar contradictorii.
Notiunea de ”intreprinzator” provine din cuvantul frantuzesc ”entreprendre”, care inseamna a intreprinde, a se apuca de facut ceva, a se angaja in ceva. In decursul timpului, aceasta notiune a avut diferite semnificatii.
1.1. EVOLUTIA :
Perioada timpurie.
In timpurile mai vechi, intreprinzatorul tipic putea fi gasit in randul militarilor si negustorilor. In acel timp, razboaiele se purtau adesea din motive economice. Conducatorii militari, asumandu-si riscuri considerabile, printr-o strategie de succes puteau obtine castiguri substantiale. Negustorii acelor timpuri isi riscau si ei averile. De multe ori negustorul si aventurierul puteau fi gasiti in aceeasi persoana. Marco Polo, de exemplu, a fost un aventurier care a cautat sa stabileasca rute comerciale spre Extremul Orient. Negustorul-aventurier isi asuma riscul fizic si emotional al unei asemenea actiuni, iar capitalistul pe cel economic. La sfarsitul misiunii, capitalistul primea 75% din castig, iar negustorul restul.
Evul mediu.
Datorita faptului ca in evul mediu comertul era considerat un act degradant si a restrictiilor impuse de biserica asupra ofertei de capital, intreprinzatorul tipic era un cleric. Acesta avea ca insarcinare construirea de mari lucrari arhitecturale, precum castele si fortificatii, cladiri publice, manastiri si catedrale. Angajat in asemenea proiecte uriase, intreprinzatorul nu isi asuma nici un risc, ci mai degraba era un conducator de proiect ce folosea resursele furnizate de cele mai multe ori de guvern.
Desi preocupati in primul rand de deontologie, scriitorii evului mediu au afirmat totusi ca un bun negustor trebuie sa fie cumpanit in ale riscului, bine informat asupra calitatii, pretului si costului marfurilor, atent la detalii si pregatit sufleteste in caz de esec.
Secolul al XVII-lea.
Intreprinzatorul din secolul al XVII-lea era persoana care incheia un aranjament contractual cu guvernul pentru a presta un serviciu sau a achizitiona un anumit produs, asumandu-si riscul unei astfel de tranzactii. Deoarece pretul din contract era fix, intreprinzatorul putea castiga sau pierde in urma tranzactiei, dupa cum cumpara la un pret mai mic sau mai mare. In Anglia, speculatorii de pamant si fermierii erau considerati intreprinzatori.
Secolul al XVIII-lea.
Rolul intreprinzatorului in teoria economica este recunoscut pentru prima data in acest secol. Richard Cantillon, economist francez, a asociat asumarea riscului in economie cu intreprinzatorul. Pentru Cantillon, intreprinzatorul este o persoana care isi asuma riscuri intrucat “cumpara la un pret cert si vinde la un pret incert, prin urmare actioneaza in conditii de risc”. El considera intreprinzatorul figura principala din economie.
In aceeasi perioada, in Anglia are loc revolutia industriala, proces in care intreprinzatorul avea un rol vizibil in asumarea riscului si transformarea resurselor. Termenul de “aventurier”, asociat intreprinzatorului, a lasat treptat locul celui de “undertaker” - intreprinzator, despre care Adam Smith a scris ca a devenit sinonim cu omul de afaceri obisnuit.
Tot in aceasta perioada intreprinzatorul a fost deosebit de capitalist. Multe inventii din perioada revolutiei industriale nu ar fi fost posibile fara sprijinul persoanelor care detineau capital, insa nu aveau un spirit intreprinzator. Thomas Edison, de exemplu, pentru a realiza experimentele in domeniul electricitatii si chimiei a recurs la diverse surse private de capital.
Secolul al XIX-lea.
Intreprinzatorul a fost privit in acest secol mai mult din perspectiva economica. El nu era deosebit, de regula, de manager. Pentru prima data in literatura economica activitatea antreprenoriala devine in mod virtual sinonima cu managementul, in sensul contemporan al cuvantului. Dupa economistul francez J.B. Say, intreprinzatorul este un supraveghetor si un administrator. “El este chemat sa estimeze cu o buna acuratete importanta unui produs, sa estimeze nivelul cererii si al mijloacelor de productie; la un moment dat el trebuie sa angajeze un numar mare de salariati, in alt moment sa comande sau sa cumpere materii prime, sa gaseasca consumatori si sa acorde o atentie permanenta ordinii si economiei. Intr-un cuvant, el trebuie sa posede arta supravegherii si administrarii”. Subliniind calitatile necesare unui intreprinzator, Say afirma: "Intreprinzatorului i se cere o combinatie de calitati morale, judecata, perseverenta si cunoasterea lumii si a afacerilor."
In Anglia, termenul de “undertaker” a dobandit, din motive inca neclare, semnificatia de antreprenor de pompe funebre, termenul de “capitalist” inlocuindu-l pe cel de “undertaker”.
In Germania se face distinctie intre intreprinzator si manager. “Intreprinzatorul este supus grijilor si agitatiei specifice lumii afacerilor; el nu doarme nopti intregi, preocupat de gandul de a evita esecul. In schimb, managerul, daca a lucrat bine in timpul zilei si este si el obosit, poate dormi profund, fara griji, cu constiinta datoriei implinite”. Intreprinzatorul este considerat atat un inovator cat si un asumator de riscuri, venitul acestuia fiind format din doua parti: un venit aferent “riscului antreprenorial” si altul cuvenit “ingeniozitatii”.
Si in S.U.A. se acorda atentie incepand din acest secol intreprinzatorului. Acesta este diferit de capitalist si considerat “agentul principal de productie”. Intreprinzatorul de succes are putere de previziune, aptitudini organizatorice si administrative, energie neobisnuita si alte calitati de lider. F. Walker identifica patru categorii de intreprinzatori: “In primul rand sunt acele persoane uimitor de inzestrate, a caror actiuni comerciale au aerul magiei: care au o putere de previziune remarcabila, care sunt foarte fermi si hotarati ca temperament, care inteleg si sesizeaza pericolele, care nu sunt descurajati niciodata de socurile dezastrelor, care au o asa inraurire asupra celorlalti, incat toti cei ce intra in contact cu ei capata vigoare. Urmeaza, in ordine descrescanda, acea categorie de persoane foarte talentate compusa din persoane de o autoritate naturala, inteligenti, prompti si hotarati in actiunile lor. Urmatorii sunt persoanele care fac afaceri rezonabil de bine, desi mai mult din straduinta decat din geniu. In sfarsit, sunt acei castigatori norocosi, care reusesc uneori, insa de cele mai multe ori nu, oameni care sunt in afaceri datorita supraestimarii calitatilor lor sau poate datorita incurajati de partialitatea prietenilor, care au dorit sa le incredinteze capitalul lor comercial sau bancar”.
Secolul al XX-lea.
In secolul al XX-lea, intreprinzatorul a devenit sinonim sau cel putin asociat cu intreprinderea libera si capitalismul. El este recunoscut ca fiind un agent al schimbarii. Intreprinzatorul este o persoana creativa, cu idei inovatoare de afaceri, care contribuie la cresterea si profitabilitatea intreprinderii.
J. Schumpeter a afirmat ca intreprinzatorul este persoana ce inoveaza, care realizeaza “combinatii noi” in productie."Realizarea de combinatii noi o numim “intreprindere”, indivizii a caror functie este sa le realizeze ii numim “intreprinzatori”. Intreprinzatorul nu trebuie sa fie neaparat un inventator". Realizarea unei imbunatatiri este o sarcina complet diferita de inventarea ei, una suplimentara, care cere cu totul alte aptitudini. Desi intreprinzatorii pot fi, desigur, si inventatori, asa dupa cum pot fi si capitalisti, ei sunt inventatori nu prin natura functiei, ci prin coincidenta si invers. De altfel, inovatiile, pe care prin natura functiei trebuie sa le realizeze intreprinzatorii, nu necesita neaparat sa fie inventii.
Intreprinzatorul a fost analizat si din punct de vedere psihologic. Astfel, el este considerat o persoana cu o mare nevoie de implinire personala. De asemenea, securitatea, prestigiul, puterea si serviciile aduse societatii sunt motive importante pentru maximizarea profitului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- coperta cuprins.doc
- Intreprinzatori. Manageri. Lideri.doc