Management Intercultural

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 25 în total
Cuvinte : 7283
Mărime: 92.37KB (arhivat)
Publicat de: Nae Bucur
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

Introducere

Pădurile ascund o uriaşă bogăţie, la fel de căutate şi de necesară ca şi alte surse de materii prime. Tulpinile şi coroanele arborilor constituie veritabili acumulatori ai energiei solare si magazii de pretioase substante organice. Incepând cu celuloza şi alcoolul şi sfârşind cu răşinile şi catranul, pădurile ne dăruiesc prin lemn produs actual – şi prin cărbune – produs fosil al ţesuturilor lor – materii prime de o deosebită importanţă .

Lemnul a fost folosit din cele mai îndepărtate timpuri ale existenţei umane, împărţind piatra şi argila, gloria de a fi prijeluit naşterea primelor unelte, a primelor mijloace de aparare ale omului. Atât de adânc se înrădăcinase lemnul în existenţa cotidiană a omului şi în treburile “cetăţii” încât putem vorbi de o civilizaţie a lemnului, care a premers metalelor şi care a supravieţuit până aproape de timpurile noastre, când masele plastice şi produsele de sinteză i-au luat locul, lăsându-i însă ca unui suveran detronat ,,destule “feude” unde să-şi exercite atotputernicia, fără concurenţa altor înlocuitori .

E şi firească dominarea lemnului, când pădurile – podoaba planetei noastre – cuprind, ca un imens brâu verde, munţii, colinele, malurile apelor, pliul de îngemănare a stepei cu dealurile. La sfarsitul veacului trecut, naturalistul francez Henri Baillon afirma ca daca am taia toate padurile de pe glob, stratul de lemn cu care am captusi pe dinafar sfera terestra ar avea o grosime de 60 cm; aceasta imensa bogatie a fost injumatatita in mai putin de un veac, datorita atat implicatiilor exploziei demografice, cat si evolutiei industriale. A fost o epoca de uriasa dezvoltare economico-sociala cand lemnul, slujind omului deopotriva la amenajarea locuintei, la obtinerea unor produsi chimici, la incalzit ca si la o mie si una de alte trebuinte, in acelasi timp a fost irosit cu nesabuire, imputinarea lui declansand in ultimile doua decenii, in special, o profunda criza, la fel de alarmanta, in proportii si efecte egala cu aceea a energiei .

Patrunderea lemnului in existenta omului constituie o adevarata aventura, o istorie plina de neprevazut a cunoasterii naturii si folosirii, intai gospodaresti si apoi industriale, a acestei materii biologice, care a generat zeci de mestesuguri, importante ramuri industriale si arte cu semnificatii adanci pentru viata spirituala culturala, economica a numeroase popoare.

Dupa ultimile date communicate de F.A.O. (Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura) padurile ocupa 4 285 milioane hectare, deci circa 1/3 din suprafat globului. Doar aproximativ 51% din aceasta suprafata este luata in exploatare, 49% reprezentand inca zone virgine, cum ar fi imensele rezervoare de “aur verde” siberiene, braziliene si central-africane. Din totalul suprafetei impadurite 3 069 milioane hectare revin padurilor de foioase, iar 1 216 milioane hectare celor de conifere.

Prezentarea pieţei

Istoria construcţiilor este indisolubil legată de lemn. Nici un alt material nu a fost atât de intens utilizat, atât în zona construcţiilor de lux cât şi a celor obişnuite.

Noţiunea de “fabrică de mobilă” este una foarte largă. Gama de produse poate fi extrem de diversificată, pornind de la ceea ce se numeşte “mic mobilier” (aici intrând produse şi accesorii de mici dimensiuni, cum ar fi: etajere, scaune, suporturi pentru diverse obiecte, chiar şi jucării din lemn), uşi şi ferestre (inclusiv tâmplărie ferestre pentru geam termopan), mobilier pentru camere (paturi, canapele, seturi de canapele, dulapuri, vitrine, etajere, biblioteci, mese – inclusiv mese pentru TV, audio-video, pentru servire etc.), mobilier de bucătărie, ajungându-se şi la mobilier de birou (în special birouri, mese pentru calculator – adesea dotate cu suporturi pentru tastatură, unitate centrală, imprimantă sau pentru toate acestea -, mese pentru conferinţe, biblioteci, corpuri mobile).

Din cele de mai sus rezultă marea diversitate de produse care intră în această categorie, iar specializarea în fabricarea uneia sau a câtorva dintre aceste produse este esenţială, fiind imposibil, mai ales pentru o firmă aflată la început de drum, să realizeze toate aceste produse la standarde de calitate ridicate.

Pentru că materia primă de bază în producţia de mobilier este lemnul, este preferabil ca fabrica să fie amplasată într-o zonă în care să existe o disponibilitate mare de masă lemnoasă şi/sau posibilităţi de transport.

Prezentarea Ungariei

Ungaria sau Republica Ungară este o ţară din Europa Centrală. Etimologia cuvântului folosit în limba română, este denumirea din limba turcă veche, prin secolul VII, de On-Ogour care se traduce prin Zece săgeţi.

Preview document

Management Intercultural - Pagina 1
Management Intercultural - Pagina 2
Management Intercultural - Pagina 3
Management Intercultural - Pagina 4
Management Intercultural - Pagina 5
Management Intercultural - Pagina 6
Management Intercultural - Pagina 7
Management Intercultural - Pagina 8
Management Intercultural - Pagina 9
Management Intercultural - Pagina 10
Management Intercultural - Pagina 11
Management Intercultural - Pagina 12
Management Intercultural - Pagina 13
Management Intercultural - Pagina 14
Management Intercultural - Pagina 15
Management Intercultural - Pagina 16
Management Intercultural - Pagina 17
Management Intercultural - Pagina 18
Management Intercultural - Pagina 19
Management Intercultural - Pagina 20
Management Intercultural - Pagina 21
Management Intercultural - Pagina 22
Management Intercultural - Pagina 23
Management Intercultural - Pagina 24
Management Intercultural - Pagina 25

Conținut arhivă zip

  • Management Intercultural.doc

Te-ar putea interesa și

Proiect Management Intercultural

I. Diagnostic intercultural a. Tabel „Civilizatia unei societati nu o vom aprecia dupa cantitatea de sapun întrebuintata, dupa eleganta timbrelor...

Management Intercultural

Generalitati- management intercultural Intr-un sens foarte larg, Soeters(2001), definea cultura ca reprezentand “moduri comune de a vedea mediul...

Proiect management intercultural - România, Venezuela, Olanda

„Un copil care se naşte poate fi o mare bucurie sau un necaz la fel de mare. Întotdeauna vor fi unii care privesc lucrurile numai dinafară, şi...

Management Intercultural - Grecia

1. Date generale (indicatori geo-demografici, economici) O țară cu o bogată istorie, o îmbinare între antic și modern prin ruinele la tot pasul și...

Diagnostic Cultural-Management Intercultural

1.Rezumat : “Multiculturalismul implica înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adauga respectul bazat pe o informare...

Management Intercultural

Rezumat Obiectivul acestui studiu de caz a fost relevarea diferenţelor culturale ce se ivesc în relaţiile dintre membrii unor culturi ce provin...

Managementul intercultural la SC Dacia Automobile SA

Rezumat: Tema principală a acestui proiect este diagnosticarea din punct de vedere cultural a 3 ţări, scopul fiind rezolvarea problemelor apărute...

Management Intercultural - Studiu de Caz

Managementul Intercultural este o zonă a cunoaşterii şi acţiunii a cărei delimitare s-a produs în timp dar despre care se vorbeşte cu înţelesul...

Ai nevoie de altceva?