Managementul financiar - strategii, tactică, concept, obiect, influențe

1. Conceptul de strategie

1.1. Scurtă incursiune în retrospectivă

Poate părea surprinzător pentru nu puţine persoane, termenul de strategie prezintă o istorie multimilenară. Rădăcinile etimologice ale cuvântului „strategie” le regăsim în antichitatea greacă timpurie, când titulatura „strategos” se referea la rolul generalului care comanda o armată. Mai târziu, a dobândit semnificaţia „general” cu referire la rolul de conducător de armată în unele oraşe-stat ale Greciei antice (în greaca veche, „stratos” însemna armată, iar „egos” conducător). În timpul lui Pericle (450 î.e.n.) rolul implica trăsături preponderent administrative, iar pe vremea lui Alexandru cel Mare (330 î.e.n.), strategia se referea la abilitatea de a desfăşura forţele pentru a copleşi opoziţia (duşmanul) şi de a crea un sistem unitar de guvernare globală.

Dacă în antichitate termenul „stratego” însemna „planificarea distrugerii inamicilor prin utilizarea eficace al resurselor”, în perioada modernă strategia are o semnificaţie mult mai complexă, respectiv „arta de a conduce în război”.

Chiar dacă termenul de strategie provine din limba greacă aşa cum am arătat, semnificaţia actuală provine din opera clasică a lui Sun Tzu, elaborată în anul 500 î.d.H., „Arta războiului”, considerată a fi primul tratat de strategie militară.

Multe principii din strategia militară se aplică în situaţii concrete de afaceri. Strategiile militare pot oferi managerilor informaţii privind avantajele strategiilor ofensive sau defensive, avantajele unei încercuiri faţă de cele ale unui asalt frontal, avantajele replicilor gradate ca răspuns la acţiunile agresive ale adversarului, avantajele războiului de uzură şi potenţialele beneficii de pe urma derutei sau demoralizării adversarului

Totuşi nu trebuie neglijate nici diferenţele dintre caracteristicile unei competiţii de afaceri şi cele ale unui conflict militar. Obiectivul unui război este, în principiu, distrugerea inamicului în timp ce în afaceri scopul nu este atât de dur, cele mai multe companii preferând să limiteze ambiţiile concurenţei, în loc să o distrugă.

În prezent, termenul strategie se utilizează cu semnificaţii diferite, în funcţie de domeniul de studiu. Spre exemplu:

în domeniul militar: strategia este „parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării şi ducerii războiului şi operaţiei militare”. (Dicţionarul explicativ al limbii române, 1996:1024);

în domeniul matematicii: strategia, ca element al teoriei jocurilor, este „un plan complet: un plan care specifică ce opţiuni va avea (jucătorul) în orice situaţie posibilă”.

1.2. Personalităţi în domeniul strategiei

Termenul de strategie a preocupat o serie de personalităţi ale managementului, dar printre primii care au punctat importanţă deosebită a strategiei pentru firme şi au indicat conţinutul său a fost renumitul profesor american Peter Drucker. În 1954, acesta releva că strategia unei organizaţii răspunde la două întrebări: În ce constă afacerea? şi Care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei?

Prima abordare temeinică a strategiei a aparţinut însă lui Alfred Chandler în lucrarea „Strategy and Structure”, publicată în 1962. strategia este definită de acesta ca „determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”. Structura organizaţiei o considera ca fiind „modelul de organizare şi ansamblu pentru a aplica strategia aleasă, împreună cu toate ierarhiile şi relaţiile de autoritate pe care acesta le implică”. Principala deficienţă a definirii strategiei rezidă în absenţa diferenţierii procesului de elaborare a strategiei însăşi.

Primii specialişti care au realizat această diferenţiere au fost Kenneth Andrews şi Igor Ansoff. Anderws defineşte strategia ca fiind structura obiectivelor, ţelurilor sau scopurilor, politicile şi planurile majore pentru realizarea lor, astfel stabilite încât să definească obiectul actual sau viitor de activitate al afacerii şi tipul de întreprindere prezent sau preconizat. Igor Ansoff tratează strategia ca axul comun al activităţilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor, ce defineşte natura esenţială a activităţii economice, pe care organizaţia o realizează sau prevede să o facă în viitor. El identifică patru componente ale strategiei: domeniul produs/piaţă, sectorul de creştere, avantajul competitiv şi sinergia.