Managementul firmei - studiu de caz COST Târgoviște

Managementul firmei

Managementul, ca ştiinţă, s-a cristalizat relativ recent prin eforturile depuse de un mare număr de specialişti de pe întreg mapamondul, ca răspuns la stringentele necesităţi ale practicii sociale. Managementul întreprinderii este abordat din multiple puncte de vedere, care adesea se deosebesc substanţial între ele.

În lucrările de management nord-americane cele mai răspândite sunt definiţiile de ordin pragmatic ale managementului, de pe poziţia managerului. Spre exemplu, Reece şi O’ Grady definesc managementul ca fiind „procesul de coordonare a resurselor umane, informaţiile, fizice şi financiare în vederea în realizării scopurilor organizaţiei”, iar Longenecker şi Pringle îl desemnează ca fiind „procesul de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice în vederea îndeplinirii scopului primar al organizaţiei – obţinerea de produse şi servicii dorite de un anumit segment al societăţii”. Alte abordări însă tratează managementul şi ca o ştiinţă. Astfel, în cunoscuta publicaţie franceză Larousse, managementul este definit ca „ştiinţa tehnicilor de conducere a întreprinderii”, iar profesorii ruşi Popova şi Krasnopoiasa consideră că ştiinţa managementului se ocupă de „legile conducerii generale şi de legile sintetice ale componentelor sale”.

Din examinarea acestor definiţii rezultă conţinutul sensibil diferit atribuit ştiinţei managementului întreprinderii, fiecare specialist având în vedere doar unele elemente care constituie de fapt obiectul acestei ştiinţe, neindicând suficient e riguros specificul său.

Elementele specifice ştiinţei managementului economic sunt, deci, procesele şi relaţiile de management, care nu trebuie confundate cu relaţiile şi procesele economice, ce au conţinut total diferit şi nici cu alte componente ale firmelor, de natură economică, tehnică sau umană. Prin conţinut şi mod de manifestare, procesele şi relaţiile de management prezintă o serie de trăsături particulare ce conferă acestei ştiinţe o pronunţată specificitate. De aceea, esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiului relaţiilor şi proceselor de management.

Managementul firmei reprezintă o componentă a ştiinţei managementului, de fapt cea mai dezvoltată, cunoscută şi – în condiţiile economiei de piaţă – importantă. O ilustrare convingătoare a acestei realităţi o constituie faptul că peste jumătate din literatura mondială de management este consacrată firmei. O atare situaţie se explică, în principal, prin două cauze:

- firma este agentul economic de bază al fiecărei economii, principalul generator de valoare şi de valoare de întrebuinţare, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea majoritatea populaţiei ocupate în fiecare ţară, indiferent de nivelul său de dezvoltare. De aici importanţa deosebită şi implicaţiile multiple economice, sociale, politice ale managementului firmei;

- primele cristalizării ale ştiinţei managementului au avut ca obiect firma, întreprinderea, care în continuare s-a manifestat ca unul din terenurile cele mai fertile ale inovării pe planul teoriei şi practicii managementului, cu contribuţia directă şi nemijlocită a unui mare număr de persoane.

Poziţia pe care o deţine managementul firmei în cadrul ştiinţei managementului, interdependenţe cu celelalte componente ale sale se reflectă în dublul său caracter. În primul rând, este o disciplină economică de sinteză. Caracterul său economic decurge din menirea sa – creşterea eficienţei economice –, din optica economică în care abordează problemele cu care este confruntată, din ponderea apreciabilă pe care conceptele şi modele economice o au în cadrul său, din natura economică a firmelor asupra căreia se exercită. Este o ştiinţă economică de sinteză întrucât preia o serie de categorii economice şi de metode de la numeroase alte discipline din acest domeniu: economie politică, organizare, marketing, aprovizionare tehnico-materială, finanţe şi altele.

În al doilea rând, managementul firmei are un caracter multidisciplinar, determinat de integrarea în cadrul său a o serie de categorii şi metode sociologice, matematice, psihologice, statistice, juridice etc., folosindu-le într-o manieră specifică, reflectare a particularităţilor relaţiilor de management. De reţinut că în ultimele decenii se manifestă o tendinţă de amplificare a acestui caracter, ca urmare a fundamentării ştiinţei managementului pe o concepţie sistematică, în condiţiile dezvoltării rapide a numeroase ştiinţe, ce abordează din variate puncte de vedere sistemele ce formează obiectul managementului, inclusiv firma.