Nivelul de participare a ONG-urilor în cadrul parteneriatelor semnate cu administrația publică

Tendinţa globală de evoluţie a societăţii democratice este înspre descentralizarea structurilor guvernamentale şi abilitarea organismelor neguvernamentale la rezolvarea cît mai directă, cît mai aproape de cetăţean, a problemelor sociale.După cum aminteşte B.Rozalia Klara, participarea publică s-a dovedit a fi, în ţările cu democraţii consolidate, un factor de catalizator al dezvoltării comunitare, sensibilizînd un număr crescînd de indivizi, grupuri şi ong-uri să-şi pună cuvîntul la rezolvarea problemelor ce-i afectează.

Participarea presupune formarea de parteneriate pentru a rezolva probleme la nivel local, şi poate implica parteneriate ale ong-urilor cu autorităţile locale, sau alte instituţii publice.

Iată de ce, în societatea de astăzi, dominată de schimbări rapide în plan politic, economic, administrativ, social şi cultural, existenţa şi funcţionarea partenereiatelor între sectorul neguvernamental cu stucturile guvernamentale, poate crea un mediu de depăşire a crizei, şi situarea în prim plan a individului, ca factor de bază al societăţii.

Criza care a afectat societatea la nivelul actual impune noi accente în determinarea sistemului de organizare a puterii statale. Pe de o parte, statul este prea mci pentru a răspunde unor necesităţi cum sunt ceşe externe- securitatea naţinală, politica monetară, dar pe de altă parte, statul devine prea mare pentru a acţiona prompt la anumite probleme ale cetăţeanului. Iată de ce existenţa ong-urilor şi preluarea de către acestea a unor activităţi ale instituţiilor publice, precum şi crearea de parteneriate între aceşti doi actori, crează un mediu propice de dezvoltare a societăţii şi de eficientizare a modurilor de rezolvare a problemelor sociale.

Am ales spre dezbatere această temă tocmai datorită faptului că tema respectivă mă preocupă pe mine personal, ca membru voluntar în cadrul unui ONG, dar şi datorită faptului că această analiză ne permite să ne deschidem un nou orizont în înţelegerea procesului de participare în contextul actual, participare la actul de conducere, prin colaborarea şi depăşirea graniţelor dintre instituţiile publice şi comunitate( reprezentată în cadrul acestei cercetări de către ONG-uri), ce se bazează pe încredere reciprocă, dialog deeschis între partenerii sociali, şi o gamă largă de strategii care să transforme ideile bune şi viziunile în acţiuni concrete.

În continuare voi încerca să prezint partea metodologică a acestei teme, şi anume parteneriatul ong-urilor cu instituţiile statului, precum şi nivelul de participare a acestora în rezolvarea problemelor sociale, şi cele de ,,politică publică,, făcînd referire la Romania şi la legislaţia aferentă acestui domeniu.

Numărul organizaţiilor care formează parteneriate este, în prezent, în continuă creştere.Colaborarea, cooperarea şi lucrul în echipă, care stau la baza parteneriatelor, sunt teme importante, cercetate de cei care se ocupă astăzi de managementul organizaţiilor şi sunt considerate strategii de succes atat pentru organizaţiile neguvernamentale cît şi pentru cele publice sau private. Pe lîngă asta, finanţatorii sunt conştienţi de acest lucru şi pun din ce în ce mai des, ca o precondiţie a accesării fondurilor, formarea de parteneriate

Astfel, se observă importanţa acestor parteneriate, atît în sporirea capacităţii organizaţiilor, cît şi a nivelului lor de reprezentativitate. Colaborarea şi parteneriatele de toate tipurile, în special cele cu organizaţiile publice, sunt benefice pentru sănătatea şi vitalitatea unei comunităţi.

Pentru a înţelege mai bine acest proces, este necesar de a defini cîţiva termeni reprezentativi în context. Primul concept pe care îl vom defini, este bineînţeles cel de partneriat.

Conform autoarei Ana Vasilache, „parteneriatul este un tip de relaţie între două sau mai multe părţi, avînd misiuni comune sau compatibile, care au decis să lucreze împreună pentru un scop specific şi o perioadă de timp determinată”

Alţi autori definesc parteneriatul ca şi o modalitate formală sau informală, prin care două sau ma multe părţi decid să acţioneze pentru atingerea unui scop comun.

Despre tipurile de parteneriat formal şi informal voi reveni puţin mai tărziu, pentru că vreau să specific că ceea ce este comun tuturor acestor definiţii ale parteneriatului: sunt implicate două sau mai multe persoane, părţile îşi împart resursele, iau decizii în comun şi îşi pierd o parte din autonomie, au un scop bine definit, ca oferirea de servicii mai bune, folosirea mai raţională a propriilor resurse, efectuarea de economii, schimbul de informţii şi experienţă, etc.

În cadrul parteneriatelor, după cum aminteam mai sus, distingem :

a) Parteneriatul informal, care se poate stabili atunci cînd scopul este suficient de specific, iar atingerea sa nu este o problemă, părţile fiind structuri de tip similar, cunoscîndu-se anterior.

b) Parteneriatul formalizat, care se poate stabili în cazul unor sarcini mai complexe sau de termen lung, ori cînd partenerii sunt structuri de tip diferit (ONG-uri şi structuri ale administraţiei publice,etc.)

Anume despre parteneriatele formalizate voi vorbi în continuare, parteneriate stabilite între ONG şi Administraţia publică, titlul temei noastre.