Perfecționarea structurii organizatorice la SC Prompt SA Timișoara

CAPITOLUL I

INTRODUCERE IN MANAGEMENT

Management este un termen englezesc, cu semantica deosebit de complexa, care desemneaza stiinta conducerii organizatiilor socio-economice si conducerea stiintifica a acestora.

Complexitatea semantica a termenului este determinata de sensurile sale multiple:

- managementul constituie o stiinta, adica un ansamblu organizat si coerent de cunostinte-concepte, principii, metode si tehnici – prin care se explica in mod sistematic, fenomenele si procesele ce se produc in conducerea organizatiilor;

- managementul reprezinta, de asemenea, o arta, care reflecta latura sa pragmatica si care consta in maiestria managerului de a aplica la realitatile diferitelor situatii, cu rezultate bune, in conditii de eficienta, cunostiintele stiintifice;

- in sfirsit, managementul constituie si o stare de spirit specifica, reflectata de un anumit fel de a vedea, a dori, a cauta si a accepta progresul.

Prin conducere se intelege un ansamblu distinct de cunostiinte asupra procesului de conducere. Conducerea este de fapt o arta practica, al carui obiect este activitatea de conducere a institutiiolr economiei si societatii. Aceasta arta este un tip special de munca intelectuala desfasurata a mai multe nivele diferite ale institutiei. Ea se formeaza ca urmare a mobilitatii in organizarea, indrumarea si controlul institutiilor econmiei si societatii.

Conducerea nu este o stiinta speculativa sau teoretica, ci una practica. Ea este legata de indrumarea activitatii umane si de urmarirea realizarilor acestora. Acest tip de stiinta isi pune concluziile in actiune. Aceste concluzii se stabilesc in functie de “ce trebuie facut” si se aplica operativ in orice activitate dupa principiul “aici si acum”.

1.1 Evoluţia conceptului de management

Conducerea este procesul prin care omul tinde sa dea ordine, directive

si sa controleze diferitele institutii ale societatii in vederea realizarii anumitor scopuri si obiective.

O astfel de orientare a oamenilor intr-un efort solidar a existat de la inceputul vietii organizate. Activitatea de management, in forma sa embrionara, a aparut odata cu constituirea primelor colectivitati umane. Matriarhatul, ulterior ginta sau tribul constituiau forme ale organizarii sociale caracterizate prin elemente specifice de management referitoare la desemnarea conducatorilor, sarcinile, competentele si responsabilitatile acestora, mijloacele utilizate pentru a conduce, modalitatile de organizare a colectivului, felul in care se adopta hotararile privind viata colectivitatii. Evolutia societatii a marcat concomitent si schimbari importante in ceea ce priveste continutul activitatilor de management implicate, incepand cu scopurile urmarite, continuind cu stabilirea conducatorilor si a formelor de organizare, cu precizarea modalitatilor de adoptare si aplicare a deciziilor si incheiind cu utilizarea anumitor cai de control. (O. Nicolescu, I. Verboncu, 1999)

Daca se priveste procesul conducerii intr-o perspectiva istorica, se constata ca ceea ce apare acum ca actual in conducere a fost diferit in timp si loc pe masura civilizarii, avand insa o trasatura constanta: orientarea oamenilor in cadru unui efort organizat. In societatea primitiva, aceasta consta mai curind in instruirea celor tineri de virstnicii lor. In societatile mai diferentiate, instruirea necesara conducerii se capata prin parcurgerea unei perioade de ucenicie.

In societatile industriale complexe, moderne, conducerea nu mai poate fi considerata ca o arta prin excelenta practica, ce implica numai bun simt si experienta. Procesul de conducere incepe sa fie considerat ca o forma specifica de munca intelectuala, ca o functie specifica in societate, bazata pe un fond crescator de cunostinte teoretice. Dar in acest caz obiectivul a fost intotdeauna identic: de a comanda, orienta si controla diferitele institutii ale unei societati.

Desi practica conducerii este tot atit de veche ca si civilizatia, conturarea stiintei managementului a avut loc abia la inceputul secolului XX, atunci cind complexitatea si dinamismul evolutiei activitatilor in toate domeniile – si in primul rind cel economic au impus ca o necesitate obiectiva o conducere pe baze noi si cind stiinta a evoluat sufieient ca sa asigure premisele gnoseologice indispensabile cristalizarii managementului ca stiinta .

Practicienii si ginditorii din secolul XIX reprezinta preistoria conducerii, cu toate descoperirile lor importante, deoarece ei nu au inteles ca aveau de a face cu un domeniu distinct si neconturat in ce priveste stiinta, practica si functia in societate.

In figura 1 sunt redate principalele elemente noi care au condus la dezvoltarea conceptului de conducere stiintifica pe plan mondial.