Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice

Proiect
9/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 1594
Mărime: 10.73KB (arhivat)
Publicat de: Adrian A.
Puncte necesare: 5

Extras din proiect

UNESCO

UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Știintă si Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Education, Science and Culture Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Îsi are sediul în Paris, Franta, dar are si 73 de suboficii active în diverse tări ale lumii.

Constitutia adoptată în Conferinta de la Londra din noiembrie 1945 si aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franta, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban si Grecia).

UNESCO are 191 de state membre (octombrie 2003) si 6 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

Scopul organizatiei este de a contribui la pacea si securitatea lumii prin colaborarea între natiuni în educatie, stiintă, cultură, si comunicatii pentru a se reusi stabilirea unui respect fată de justitie universal, pentru corectitudinea justitiei si pentru drepturile si fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Natiunilor Unite.

Una dintre misiunile UNESCO este cea de a mentine o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare si salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Știintă si Cultură (UNESCO) a propus un plan de protejare a bunurilor culturale si naturale din lume, prin Conventia privind Protectia Patrimoniului Mondial Cultural si Natural, aprobată în 1972. Lista tuturor obiectelor de patrimoniu, culturale, naturale sau mixte, poate fi accesată urmând adresa whc.unesco.org/en/list.

Seminarul Internaţional Unesco privind educaţia în domeniul schimbării climatice

Seminarul Internaţional Unesco privind educaţia în domeniul schimbării climatice s-a desfăşurat în capitala Franţei, Paris, în perioada 27-29 iulie 2009. Acesta şi-a concentrat atenţia asupra rolului educaţiei în abordarea schimbării climatice, conectarea contextelor globale, regionale şi locale, cu accentul şi particularizarea asupra provocărilor întampinate de către regiunea SIDS (Small Island Developing States) (state insulare mici în curs de dezvoltare);

Seminarul, cu o durată de 3 zile, a fost organizat de UNESCO cu sprijinul financiar al Danemarcei.

Obiectivele seminarului au fost:

- Promovarea integrării educaţiei în domeniul schimbării climatice în programele educaţionale şi curicula şcolară;

- Promovarea programelor de training pentru profesorii care predau în domeniul schimbării climatice;

- Sporirea gradului de schimb de experienţă între ministerele ţărilor, profesori şi tineri;

- Identificarea oportunităţilor pentru folosirea unor diverse reţele (cum ar fi Reţeaua Şcolilor Asociate UNESCO, Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ale biosferei, reţelele Programului Hidrologic Internaţional) pentru a încuraja munca de teren în domeniul educaţiei schimbării climatice;

- Identificarea bunelor practici şi a materialelor ce vor fi folosite în educaţia în domeniul schimbării climatice.

Seminarul a avut 54 de participanţi, majoritatea din zona SIDS, reprezentanţi ai unor grupuri de interese incluzând profesori şi educatori, reprezentanţi ai educaţiilor naţionale, experţi în dezvoltarea curiculei şcolare, reprezentanţi ai unor reţele de şcoli, oameni de ştiinţă şi experţi în domeniul schimbării climatice, reprezentanţi ai agentiilor multilaterale, cât şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Consenul general din interiorul seminarului a fost acela că educaţia privind schimbarea climatică este urgentă şi trebuie să fie interdisciplinară. De altfel este nevoie şi de integrarea stiinţifică, socială, economică, culturală şi etică etc. Educaţia în domeniul schimbării climatice ar trebui sa facă parte dintr-o educaţie pentru dezvoltare durabilă, care îi ajută pe oameni să-şi dezvolte atitudini, aptitudini şi cunoştinţe pentru a lua decizii informate în beneficiul lor şi a altora, acum şi în viitor - şi de a acţiona asupra acestor decizii.

O alta problemă identificată a fost cea a schimbului de informaţii ce provin din diferite surse dintre diverse reţele. Împărtăşirea informaţiei este dificilă din mai multe motive: lipsa comunicării dintre grupuri sau organele executive, complexitatea muncii peste sectoare şi agenţii întregi şi lipsa accesului la tehnologiile moderne de comuncaţie în ţările în curs de dezvoltare.

Participanţii au facut o serie de recomandari UNESCO şi partenerilor acestei organizaţii, subliniind acţiunile care trebuie luate pentru a urmări problemele cheie în programele educaţionale identificate în timpul seminarului.

Preview document

Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice - Pagina 1
Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice - Pagina 2
Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice - Pagina 3
Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice - Pagina 4
Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice - Pagina 5
Seminarul Internațional Unesco Privind Educația în Domeniul Schimbării Climatice - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Seminarul International Unesco Privind Educatia in Domeniul Schimbarii Climatice.doc

Ai nevoie de altceva?