Strategia de Dezvoltare

Aceste strategii sunt deosebit de populare pentru ca dezvoltarea se asociaza cu succesul sau cresterea cifrei de afaceri, se asociaza cu cresterea profitabilitatii. Relatia se dovedeste falsa intr-un numar mare de cazuri, dar preferinta pentru aceste strategii este predominanta in randul managerilor americani, fapt ce ne sugereaza un comportament similar si in Europa..

Intr-un mediu instabil, incert si cu o dinamica accentuata, pentru a supravietui ca firma, trebuie sa existe o crestere a cifrei de afaceri, mai exact a vanzarilor exprimate in unitati fizice. De cresterea vanzarilor se leaga cresterea productiei si obtinerea unor avantajecompetitionale legate de curba experientei, cu consecinte in diminuarea costurilor pe unitate.

Cresterea apare ca masura de protectie ce permite manevrarea preturilor intr-un razboi de aceasta factura. Organizatiile care nu pot sa atinga acel volum optim de productie, astfel inacat sa apara efectele economiei de scara, sunt condamnate la diminuarea treptata a segmentului de piata detinut. Daca nu reusesc adoptarea unei strategii adecvate (de exemplu o strategie de diferentiere) aceste organizatii sunt expuse la faliment.

Strategiile de dezvoltare(de crestere) sunt cele caracterizate prin urmatoarele:

- prevad sporuri ale obiectivelor fixate pentru perioada urmatoare mai mari decat nivelurile rezultate din extrapolarea obiectivelor din perioadele anterioare;

- orienteaza deciziile strategice ale managementului de varf al firmei spre sporirea semnificativa a performantelor functionale-cheie ale acesteia;

- asigura satisfacerea cererilor pietei in aceeasi sfera de produse/servicii ca in perioadele anterioare sau pot prevedea adaugarea la oferta formei a noi sfere;

Organizatiile ce urmeaza strategiile de crestere au urmatoarele caracteristici:

- prezinta, in majoritate, o rata a profitului superioara mediei in industria respectiva;

- dezvolta cu regularitate inovatii ce se traduc in produse noi, tehnologii noi sau inovatii legate de noi utilizari si noi piete pentru produsele existente;

- prezinta o rata de crestere mai mare decat pietele pe care isi comercializeaza produsele;

- prezinta tendinta de a crea cererea pentru produsele sale, in loc sa se adapteze cerintelor pietei;

- prezinta tendinta de evitare sau eliminare a pericolului unui razboi al preturilor in industria respectiva.

Motivele principale pentru care strategiile de crestere sunt adoptate ar fi:

1. O firma in crestere, ce se prezinta ca “invingator”, este mai atractiva pentru investitori si pentru personalul angajat. Daca firma este mare, preluarea ei de catre adversari este mai dificila si posturile, in special ale managerilor, sunt mai sigure. Pentru celelalte categorii de personal oportunitatile salariale, de avansare si specializare sunt mai consitente decat in cazul firmelor ce isi restrang activitatea.

2. O firma in crestere amortizeaza mai usor greselile proprii si socurile generate de mediul inconjurator. Resursele pe care le are la dipozitie pot fi usor directionate in sectiunea dorita, pentru ca exista reserve (resurse neutilizate) prin natura procesului.

Nu trebuie facuta o legatura intre industriile de crestere si organizatiile cu strategii de crestere. Acestea din urma pot opera cu piete relative stabile sau chiar in restrangere, unde incearca sa-si mareasca segmental de piata in detrimental concurentilor.

Posibilitatile de a urma astfel de strategii sunt limitate de natura resurselor financiare cerute, de riscurile competitionale ale intreruperii cresterii si de reglementarile legale de tip “antitrust”. Consecinta unei astfel de strategii este cresyterea organizatiei. Dar o dimensiune mai mare nu inseamna in mod necesar o calitate superioara, in special din punct d evedere al profitabilitatii. Investitorii avizati asociaza cresterii un risc si, in consecinta, exista tendinta de a cota la bursa actiunile unor astfel de organizatii cu o reducere, mai degraba decat un premiu fata de valoarea nominala.

Literature de specialitate consemneaza cazuri notabile atat la capitolul “succese” cat si la capitolul “esecuri”. Diferenta in rezultate nu este legata de o anumita strategie de crestere, ci de modul de selectare si implementare a acestora.

Teoreticienii managementului strategic asociaza cel mai frecvent explicarea cresterii, ca strategie generica, cu explicarea diferitelor configuratii ale portofoliului de faceri(activitati) si cu explicarea mijloacelor de variere a volumului activelor organizatiei.