Transportul public de călători din Londra

Capitolul 1

1. Prezentarea temei – noţiuni teoretice.

Nevoia socială

Sfera serviciilor capătă dimensiuni tot mai mari în viaţa social-economică a unei ţări civilizate ca urmare a acţiunii unor factori obiectivi. Stimulentul esenţial al apariţiei şi amplificării serviciilor îl constituie nevoia socială (dorinţă, cerinţă).

Nevoia socială poate fi definită ca fiind ansamblul dorinţelor a căror satisfacere este considerată de membrii unei colectivităţi ca fiind indispensabilă pentru asigurarea unui nivel şi stil de viaţă în conformitate cu nivelul de dezvoltare şi statutul grupului.

Nevoile sociale sunt o creaţie a istoriei şi a structurilor sociale. Ele variază în funcţie de nivelul de dezvoltare a societăţii, de sfera şi structura trebuinţelor, de impulsul ştiinţei şi tehnicii etc.

Nevoia socială nu trebuie confundată cu cererea de produse şi servicii. Aceasta din urmă, fiind o categorie a pieţei, are o sferă mai restrânsă cuprinzând numai o parte a nevoii sociale care este satisfăcută prin procesul de vânzare-cumpărare.

Pentru a înţelege modul în care nevoia socială determină apariţia de servicii se impune o clasificare a acestora după anumite criterii, între care reţinem:

Din punct de vedere al ariei de cuprindere:

1. Nevoi individuale care se manifestă ca cerinţe directe ale fiecărui membru al colectivităţii;

2. Nevoi generale care reprezintă un ansamblu de cerinţe individuale, manifestate nu direct de fiecare membru al societăţii (colectivităţii) ci, indirect, ca cerinţe ale întregii societăţi (colectivităţi).

Nevoile individuale, la rândul lor, se împart în trei categorii:

- nevoi primare (fiziologice) care sunt indispensabile vieţii, cum ar fi: hrana, îmbrăcămintea, încălţămintea etc.;

- nevoi secundare (spirituale) care sunt necesare pentru instruirea şi educarea speciei umane, dar nu indispensabile pentru a supravieţui (cultură, artă, învăţământ);

- nevoi sociale care sunt determinate de interesul fiecărui individ şi al societăţii de a conserva sănătatea şi de a da longevităţii şi vieţii un sens pozitiv (odihnă, recreare, ocrotirea sănătăţii etc.).

Termenul de nevoie este folosit cel mai adesea în legătură cu fiinţa umană, dar uzanţa face ca acelaşi termen să fie utilizat, nu de puţine ori, pentru a caracteriza ansamblul mijloacelor necesare pentru atingerea unui anumit obiectiv (misiuni).

Odată apărută şi devenită conştientă, nevoia socială poate fi satisfăcută pe mai multe căi: consum de produse din gospodărie proprie, cumpărare de mărfuri, cumpărare de servicii, servicii oferite de societate.

Nevoia socială de servicii se manifestă nu numai sub forma nevoilor individuale ci şi sub forma nevoilor generale. Nevoile generale de consum sunt satisfăcute prin intermediul unor servicii publice (învăţământ, sănătate, protecţia mediului etc.) care sunt subvenţionate de la bugetul de stat sau de la bugetele colectivităţilor locale precum şi prin intermediul unor servicii private a căror contravaloare este achitată de beneficiarii acestora.

În concluzie, creşterea şi diversificarea nevoilor sociale se manifestă ca o cerere de servicii.

Noţiunea de serviciu public.

În ultimul deceniu, în economia ţărilor dezvoltate, serviciile au devenit principalul element dinamizator al competiţiei economice. S-a observat, de altfel, că şi produsele sunt cumpărate pentru serviciile pe care le oferă.

Importanţa crescândă a serviciilor în economie şi ascensiunea lor spectaculoasă din ultimul timp au intensificat preocupările pentru cunoaşterea acestui sector de activitate.

Serviciile pot fi definite ca “activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale”.

Există două accepţiuni în legătură cu definirea noţiunii de serviciu public:

1. Definire în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes general pe care administraţia înţelege să şi-o asume.

2. Definire în sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul căruia se realizează o activitate de interes general.

Principalele deosebiri dintre bunuri şi servicii

BUNURI SERVICII

1. Caracter material

2. Stocabile

3. Pot fi analizate înainte de a fi cumpărate

4. Pot fi revândute

5. Transfer de proprietate

6. Consumul este precedat de producţie

7. Pot fi transportate

8.Producţia, vânzarea, consumul se desfăşoară în

locuri diferite

9. Doar fabricantul produce

10. Produsul poate fi exportat

11. Cumpărătorul este puţin implicat

12. Controlabile prin standard

13. Complexitate tehnică

14. Variabilitate relativ mică Imateriale

Nestocabile

Nu există înainte de cumpărare

Nu pot fi revândute

Nu se transferă

Simultaneitate

Nu pot fi transportate

Se desfăşoară în acelaşi loc

Clientul participă la producţie.

Serviciul nu se exportă, doar sistemul de servicii

Mult implicat

Puţin controlabile

Puţin complexe

Variabilitate mare

Pornind de la aceste elemente distinctive dintre bunuri şi servicii, majoritatea specialiştilor privesc serviciile ca un sistem de utilităţi, în care beneficiarul cumpără sau foloseşte nu un produs, ci o anumită utilitate, care-i oferă anumite avantaje (neconcretizate în majoritatea cazurilor într-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.

Serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale şi intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale.

Ele sunt activităţi de sine stătătoare, autonome şi sunt organizate distinct într-un sector economic cunoscut sub numele de sector terţiar.

Exprimarea unitară a tuturor serviciilor, caracterizate, după cum se ştie, printr-o mare eterogenitate şi complexitate, şi-a găsit reflectarea în acceptarea teoriei clasificării sectoriale a ramurilor, având drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor.