Analiza pieței ciocolatei în România

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4266
Mărime: 110.11KB (arhivat)
Publicat de: Ieremia Chiriac
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

1.PRODUSUL

SCURT ISTORIC AL PRODUSULUI LA NIVEL MONDIAL SI NATIONAL

Istoria ciocolatei este o lunga succesiune de aventuri, peripeţii şi intrigi. Nimeni nu se gândea că un singur arbore, în cazul de faţă: arborele-de-cacao, avea să ne lase o moştenire un fruct, comparat, încă de pe atunci, cu aurul.

Arborele-de-cacao este cultivat de populaţiile Maya, din peninsula Yucatán, Mexic încă din secolul VI d.Hr şi a fost adus din Lumea Noua de către spanioli.

Puţine flori ale unui arbore-de-cacao ajung la maturitate, şi anume: circa 60 de flori dintr-un arbore. În interiorul acestora se gaseşte fructul care conţine aproximativ 50 boabe de cacao, în total, dintr-un arbore putând fi culese în medie de 3000 de boabe de cacao.

În general, se obţin două recolte pe an, în iunie şi în octombrie. Fructele sunt desfăcute pe rând, iar boabele sunt sunt extrase din învelişul lor. Apoi urmează fermentarea, pentru ca boabele să-şi capete aroma specifică şi să-şi piardă toată amăreala. Urmează operaţiunea de uscare, de curăţare şi de stocare ulterioară, în saci de pânză.

La aproape 200 de ani după triburile Maya, „Cacauatl”(arborele-de-cacao) va face obiectul unui adevărat cult practicat de către azteci. În mitologia aztecă, arborele-de-cacao reprezenta pomul Binelui şi Raului, care creştea în Paradis.

La începutul secolului al XVI-lea, Montezuma al II-lea, împăratul tuturor aztecilor, avea o pasiune profundă şi aproape nesăbuită pentru ciocolată. La masă, femei de o neasemuită frumuseţe îi serveau ciocolata în minunate ceşti de aur, care, după aceea, erau aruncate în apele lagunei, căci nu trebuiau folosite decât o dată.

Pe atunci, modul de preparare a băuturii obţinute din cacao era relativ simplu. Boabele erau prăjite mai întai într-o tigaie perforată; apoi erau decojite şi, în cele din urmă, zdrobite pe piatra. Pasta astfel rezultată era amestecată cu rocou, cu piper şi alte mirodenii.

Datorită valorii lor universale, boabele de cacao vor folosi şi la plata impozitelor şi ca monedă de schimb, în tot Imperiul Aztec. Cu 4 boabe se putea cumpăra un dovleac, cu 10-un iepure, iar o sclavă frumoasă costa chiar o sută.

In prezent, ciocolata este produsa in milioane de forme si sortimente. Ceea ce a inceput prin a fi o bautura iute si amara folosita in procesiuni religioase a ajuns cel mai iubit produs dulce din lume.

GAMA SORTIMENTALA EXISTENTA PE PIATA CIOCOLATEI

Ciocolata, categorie in care intra tabletele, batoanele, napolitanele invelite in ciocolata, figurinele si produsele de sezon, reprezinta unul dintre segmentele cele mai importante ale pietei de bunuri de larg consum. Ciocolata este cel mai iubit desert, indiferent de varsta. Consumatorii confirma faptul ca ciocolata le ridica nivelul energetic, facandu-i mai alerti si inlaturand oboseala.

Iata care sunt principalele tipuri de ciocolata:

• Ciocolata alba este ciocolata produsa din unt de cacao, zahar, lapte, vanilie si alte arome. Nu contine alte ingrediente pe baza de cacao si de aceea are o culoare apropiata de alb. Anumite tari nu permit folosirea denumirii de ciocolata pentru acest tip datorita continutului redus de substanta uscata de cacao. Are o aroma usoara si placuta.

• Ciocolata cu lapte contine între 20 si 35% substanta uscata de cacao (masa de cacao si unt de cacao) si peste 12% substanta uscata de lapte.

• Ciocolata amaruie este o ciocolata dulce cu un continut ridicat de substanta de cacao si fara sau maxim 10% continut de lapte.

• Ciocolata extra amaruie contine între 55 si 85% substanta uscata de cacao. Cu cât este mai ridicat continutul de cacao, cu atât cantitatea de zahar este mai mica, ceea ce ii confera un gust intens si foarte amarui. Este cea mai pura ciocolata si de aceea este tot mai preferata de iubitorii de ciocolata.

• Ciocolata cu diverse arome de fructe contine o diversitate de arome de fructe.

2.ANALIZA OFERTEI

Piata ciocolatei este dominata de productia interna, care asigura in proportie de peste 80% din volumul vanzarilor si in jur de 75% din valoarea acestora, potrivit studiilor de piata realizate de companiile de monitorizare a pietei. In functie de culoarea ciocolatei, la mare cautare este ciocolata clasica (maron) care domina vanzarile, avand peste 90% din piata si ca volum, dar si ca valoare. Romanii incep sa prinda si gustul ciocolatei albe, care a mai "prins" 2 procente la capitolul volum al vanzarilor, avand peste 6%, iar ca valoare de vanzari circa 7%. In functie de tipul de arome, ciocolata simpla se vinde cel mai bine, urmata de cea cu fructe. Cat priveste ciocolata cu alune, aceasta ocupa doar 13 procente in vanzarile de ciocolata.

Preview document

Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 1
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 2
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 3
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 4
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 5
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 6
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 7
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 8
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 9
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 10
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 11
Analiza pieței ciocolatei în România - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Analiza Pietei Ciocolatei in Romania.docx

Te-ar putea interesa și

Proiectare produse noi - ciocolata Milka cu nuci și vanilie

1. Definirea de produs nou Produsul reprezinta un ansamblu de elemente care declanseaza cererea (ansamblu care inglobeaza substanta acestuia, idea...

Strategia de comunicație comercială a campaniei - Cu Milka mergi la schi în Alpi

INTRODUCERE Comunicaţia comercială este unul dintre domeniile cele mai dinamice din societatea contemporană, dobândind un rol deosebit de...

Analiza pieței batoanelor de ciocolată în România

CAPITOLUL I: Produsul a) Scurt istoric al produsului: Ciocolata este un un produs alimentar obţinut dintr-un amestec de cacao, zahăr, uneori...

Piața ciocolatei

SCURT ISTORIC. DRUMUL CIOCOLATEI Arborele de cacao a fost descoperit in urma cu mai bine de 2000 de ani in padurile tropicale din continentul...

Analiza Pieței Tabletelor de Ciocolată

Tablete de ciocolată 1.1 Scurt istoric Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în...

Evaluarea Calității Croissantelor cu Ciocolată

Introducere Cornurile cu ciocolată sunt produse de panificaţie care fac parte din grupa produselor simple de franzelărie. Din această grupă mai...

Analiza senzorială a bomboanelor de ciocolată

1. Istoria bomboanelor Termenul “bomboană” înglobează actualmente numeroase caracteristici: grad de duritate - tare, elastică sau moale, textura...

Analiza pieței ciocolatei în România

Istoria ciocolatei incepe cu doua mii de ani in urma , cand cultura arborelui de cacao era practicata in America de Sud. Ciocolata este un produs...

Ai nevoie de altceva?