Extras din proiect
Capitolul I Noţiuni generale despre analiza S.W.O.T.
I. 1.Planificare strategică
Nici o afacere nu se derulează în vid, orice organizaţie este determinată de legi şi responsabilităţi financiare, grupuri de presiune şi organisme publice, clienţi şi concurenţă. Toate acestea fac parte din mediul de marketing în care lucrează organizaţia şi lumea exterioară.
Planificarea strategică de marketing reprezintă un proces complex, continuu ce constă în stabilirea obiectivelor, a strategiilor, a mediului intern şi extern al organizaţiilor, precum şi analiza în perspectivă a posibilităţilor de valorificare a oportunităţilor.
Formularea strategiei firmei este procesul prin care se exprima viziunea managementului strategic cu privire la orientarea organizaţiilor de afaceri, se specifică cât mai clar abiectivele ce trebuie atinse şi programul aferent realizării lor.
Managementului strategic îi este specifică, în esenţă, analiza continuă, pe de o parte, a mediului extern al firmei pentru a anticipa sau sesiza la timp schimbările din cadrul acestuia iar pe de altă parte, a situaţiei interne a firmei pentru a evalua capacitatea ei de a face faţă schimbărilor
Luarea deciziilor strategice privind definirea misiunii firmei, stabilirea obiectivelor strategice şi a strategiei necesare atingerii lor, aplicarea planului care materializează strategia respectivă, se bazează pe un amplu proces de analiză şi evaluare a mediului de acţiune a firmei, a situaţiei firmei, a capacităţii acesteia de a înfrunta schimbările propuse în mediu.
Planul strategic de marketing cuprinde următoarele acţiuni:
1. Expunerea introductivă;
2. Rezumatul operativ;
3. Analiza mediului;
4. Analiza S.W.O.T.;
5. Elaborarea de ipostaze si evaluări;
6. Obiectivele de marketing;
7. Strategiile de marketing;
8. Programul de marketing;
9. Bugetul de marketing;
10. Măsurarea rezultatelor.
1. Expunerea introductivă cuprinde informaţii privind:
- Scopul planului
- Destinaţia planului (pentru întreaga firmă, o marcă/produs/serviciu)
- Obiectivele generale
- Perioada pentru care este elaborat planul
2. Rezumatul operativ evidenţiază pe scurt elementele-cheie ale planului:
- Domeniile de aplicare
- Obiectivele
- Scopul
- S.W.O.T.
- Categoria de produse
- Planurile financiare şi de creştere
3.Analiza mediului cuprinde:
- Auditul extern: analiza pieţei, analiza concurenţei, analiza P.E.S.T(analiza factorilor: „P”-politici, „E”-economici, „S”-sociali, „T”-tehnologici).
- Auditul intern : analiza indicatorilor economico-finaniciari (volumul şi structura vânzărilor, cota de piaţă, cota relativă de piaţă, organizarea activitaţii de marketing a firmei, elementele mixului de marketing), analiza resurselor disponibile, analiza sistemelor de producţie.
4. Analiza S.W.O.T. relevă punctele tari şi punctele slabe ale mediului intern, precum şi oportunităţile şi riscurile mediului extern al firmelor. Această analiză nu oferă răspunsuri, însă permite identificarea problemelor esenţiale, clasificarea şi stabilirea ordinii lor de prioritate, ceea ce uşurează descoperirea soluţiilor alternative.
Puncte tari Puncte slabe
- Care sunt avantajele reale ale organizaţiei?
- Care sunt competenţele firmei?
- Care sunt produsele de mare competitivitate de pe piaţă?
- Care este finanţarea organizaţiei?
- Care este imaginea firmei comparativ cu cea a competitorilor? - Ce îmbunataţiri calitative trebuie aduse produselor/serviciilor?
- Care sunt produsele pe care organizaţia nu le realizează prea bine?
- Au concurenţii o poziţie mai bună pe piaţă şi o penetrare mai profundă a acesteia?
Oportunităţi Ameninţări
- Care sunt zonele cele mai premiţătoare de pe piaţa organizaţiei?
- Există tehnologii sau trenduri care avantajează organizaţia?
- Modificările în structura populaţiei, in stilul ei de viaţă oferă avantaje organizaţiei?
- Mutaţiile mediului extern sunt profitabile organizaţiei? - Ce ce obstacole se confruntă organizaţia?
- Sistemul legislativ permite dezvoltarea afacerii?
- Ce face concurenţa pentru a contrabalansa profiturile organizaţiei?
- Ameninţă organizaţia schimbarile in modelele de marketing?
5. Elaborarea de ipostaze şi evaluări cuprinde prelucrarea datelor obţinute în secţiunile anterioare, estimarea evoluţiei lor în intervalul de timp la care se refera planul, în vederea prefigurării obiectivelor şi a strategiilor de marketing.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza SWOT.doc