Extras din proiect
Capitolul I
Descrierea companiei
S.C JHONY CROS IMPEX S.R.L este o firmă cu capital integral privat ce şi-a început activitatea în anul 2004 sub conducerea lui Stoicescu Ion şi Stoicescu Viorica, tata şi fiica. La început, firma avea ca obiect de activitate comercializarea de produse nealimetare, mai precis articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. La sfârşitul anului 2005, în urma achiziţionării unui nou spaţiu de vânzare, cei doi manageri au decis extinderea domeniului de activitate prin producerea de mobilier la comandă. Societatea îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti, produsele firmei fiind vândute în magazinele proprii.
Preocuparea continuă pentru satisfacerea nevoilor clienţilor a făcut posibilă cunoaşterea exactă a gusturilor şi a aşteptărilor acestora şi, în consecinţă, firma oferă ceea ce se cere.
S.C. JHONY CROS IMPEX S.R.L pune la dispoziţia celor interesaţi o gamă largă de produse, prinţe care:
-Mobila pentru bucătărie;
-Mobila pentru dormitor;
-Mobila pentru living-room;
-Mobila pentru baie;
-Birou pentru computer
La sfârşitul anului 2010 firma a reuşit să obţină toate aprobările pentru comercializarea de produse alimentare. Deoarece se doreşte deschiderea unui nou punct de lucru în care să fie comercializate numai produse de larg consum, managerii şi-au stabilit ca obiectiv pentru anul în curs realizarea unor cercetări de piaţă pentru a identifica nevoile consumatorilor şi modalităţile prin care acestea pot fi satisfăcute.
Date generale:
Date de contact – str. Eroului, nr.159, com. Chiajna, jud. Ilfov; telefon: 0722 747 855
Nr. Reg Com: J23/1947/2004
Forma juridică: Societate cu răspundere limitată
Nr. angajaţi: 12
Descriere activitate:
• Producţie de mobilier şi comercializare de produse de uz casnic
• Comercializare de produce nealimentare
• Comercializare de produce alimentare
Capitolul II
Descrierea activităţilor de marketing ale companiei
Doarece SC JHONY CROS IMPEX SRL este o companie mică, cu un număr redus de angajaţi, compartimentul de marketing, desi exista , nu este inca foarte bine dezvoltat. O parte din activităţile de marketing ale companiei revin directorului general,în speţă doamnei Stoicescu Viorica, partea de cercetare a pieţei fiind externalizata. De asemenea, promovarea companiei cade şi în sarcina altor doi angajati. Având în vedere faptul că firma se extinde, cei doi manageri au în vedere dezvoltarea compartimentului de marketing în anul ce urmează prin sporirea numarului de persoane responsabile cu aceste activitati.
Deşi o companie mică, SC JHONY CROS IMPEX SRL a înţeles faptul că promovarea este esenţială în orice afacere şi a recurs la o serie de tehnici de promovare ce oferă rezultate satisfăcătoare cu eforturi financiare minime. Astfel, printre activităţile de marketing întreprinse de companie se număra identificarea nevoilor clienţilor, participarea la proiectarea produsului şi elaborarea gamei de servicii, elaborarea ofertelor de preţ, promovarea produselor, serviciilor şi imaginii firmei, analizarea gradului de satisfacere a clientului şi îmbunătăţirea ofertei pe baza reacţiei pieţei .
În cadrul S.C.JHONY CROS IMPEX S.R.L promovarea vânzărilor deţine din an în an un loc din ce în ce mai important în strategia comercială. Acest fenomen îşi găseşte mai multe explicaţii printre care accelerarea concurenţei, aglomerarea pieţelor, saturarea clienţilor faţă de numărul excesiv de comunicaţii publicitare, preferinţa pentru rezultate obţinute pe termen scurt, exigenţele noilor forme de distribuţie.
Dacă la început compania a apelat doar la promovarea indoor prin pliante şi flyere împărţite în jurul punctelor de vânzare ale firmei şi obiecte promoţionale,respectiv pixuri şi breloace inscripţionate cu numele şi datele de contact ale firmei, demersul lor promoţional s-a dezvoltat odată cu diversificarea obiectului de activitate. În prezent, pe lângă promovarea indoor, compania utilizează şi promovarea outdoor prin inscripţionarea maşinilor companiei dar şi prin afişe ce conţin ofertele şi datele firmei . Afişele sunt postate în locurile destinate promovării, atât în zonele apropiate punctelor de vânzare dar şi în zonele intens circulate din central capitalei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Caiet de Practica.doc