Istoria Parfumului - Promovare Parfum Chanel NO 5

1. Istoria parfumului

parfum(lat.per fumus)=prin fum

Sacru, misterios, vindecător, seducător, indispensabil, parfumul a străbătut istoria odată cu omul.

Perceput inițial ca un liant între muritori și divinitate,considerat apoi leac și protector împotriva molimelor,folosit dintotdeauna pentru stimularea atracției între parteneri,parfumul se încadrează perfect în descrierea făcută de Michael Edwards,erudit cunoscător și autor al Ghidului “Parfums du Monde”: „este un poem silenţios, parte a limbajului invizibil al corpului. Ne poate însori zilele,bântui nopţile şi însoţi lanţurile amintirilor”.

Esențele anticilor

Descoperirile arheologice relevă că parfumul era creat,utilizat și comercializat încă de pe vremea sumerienilor,locuitorii din sudul Mesopotamiei (Irakul de astăzi)și unul din cele mai vechi popoare.

Primul chimist al omenirii ar fi fost Tapputi,o creatoare de parfumuri,al cărei nume este menționat de o tăbliță cuneiformă datând din mileniul al doilea î. Hr.Tehnica sa consta în distilarea de flori, ulei și obligeană. Amestecul era filtrat și din nou distilat,operațiunea repetându-se de mai multe ori.

Toate popoarele lumii antice foloseau cantități însemnate de parfum,dar egiptenii erau de departe cei mai importanți consumatori.În Alexandria existau chiar câteva laboratoare în care se preparau prețioase balsamuri utilizate atât pentru parfumarea corpurilor,cât mai ales în cadrul ritualurilor religioase și în ceremoniile funerare(îmbălsămarea rămășițelor celor decedați).Aşa de concentrate au fost unele dintre uleiuri, că și după 3300 de ani de la moartea lui Tutankhamon,la deschiderea celebrului său mormânt,o urmă de parfum se simțea încă!Esențele parfumate – în special smirna și uleiurile de scorțișoară -erau folosite în procesul de îmbălsămare a cărui durată varia între 40 și 70 de zile.Despre Ramses al III-lea se spune că,în cei 31 de ani de domnie,a dus ofrandă la templul lui Amon peste 9000 de vase cu tămâie și uleiuri parfumate.

Tămâia, mai prețioasă ca aurul

Unul dintre primele și cele mai utilizate parfumuri a fost tămâia (substanță rășinoasă),produsă la început în Oman,considerată la un moment dat mai prețioasă chiar decât aurul și care a avut o contribuiție importantă la crearea regatelor arabe.Tămâia este adesea menționată și în Biblie.De 113 ori numai în Vechiul Testament,dar,cu diverse ocazii, se fac referiri și la scorțioșoară, acantă,mir,nard, aloe, șofran, etc.

Comerțul cu parfumuri a adus prosperitate orașelor feniciene și grecești.În Cipru,parfumurile au devenit foarte la modă după ce în compoziția lor,pe lângă ierburi și condimente(migdale,coriandru,mirt, bergamotă),au intrat esențe de trandafir,iris,crin sau iasomie,iar în Corint acestea se vindeau în vase speciale.Cele mai vechi relicve care demonstrează că producerea parfumurile era încă din antichitate o treabă serioasă au fost descoperite în Pyrgos,Cipru,în urmă cu cinci ani.Vechimea lor a fost evaluată la aproximativ 4000 de ani,iar sticluțele de parfum,vasele de mixare,rețetele de preparare din Pyrgos erau, de fapt,rămășițele unui uriaș laborator de parfumuri cu o suprafață de peste 4000 metri pătrați.

Apele reginelor

Tehnicile de preparare erau însă rudimentare,menținându-se astfel până la sfârșitul Evului Mediu: ingredientele utilizate - scoarțe,rășini,rădăcini sau de origine animală precum moscul – erau măcinate, zdrobite,fierte,impregnate cu uleiuri sau grăsimi,etc. Cu toate că romanii erau buni cunoscători și poate cei mai rafinați consumatori ai parfumurilor,nu au adus inovații importante tehnicilor de prepare, dezvoltate abia prin secolele al IX-lea și al X-lea,de către savanți persani și arabi.

O contribuție importantă îi revine savantului,filosofului,scriitorului și chimistului iranian Ibn Sina (Avicenna),care introduce procesul de extracție a uleiurilor din flori prin distilare,procedeu folosit și astăzi(ca și denumirea de alambic, cuvânt de origine arabă - al 'inbiq).A început cu trandafirii iar creația sa – apa de trandafiri – a devenit extrem de populară datorită faptului că era mai delicată,mai ușor și mai comod de folosit decât amestecurile greoaie de uleiuri și ierburi sau petale zdrobite.

Știința parfumeriei, arta preparării parfumurilor,pătrunde și în Europa în secolul al XIV-lea datorită răspândirii islamului.Primul parfum modern a fost creat în 1370,la comanda seducătoarei regine Elisabeta a Ungariei.Dar ”Apa Reginei Ungariei”,un amestec de esențe de rozmarin,macerat în alcool,nu a fost un simplu parfum,ci și un excepțional remediu pentru tratarea reumatismului.

Parfumeria s-a dezvoltat mai ales în Italia renascentistă.Formule și rețete vechi,adunate din toată lumea,au fost fie reinventate,fie îmbunătățite.În secolul al XVI-lea,rafinamentele italiene au pătruns în Franța,grație mariajului lui Henric al II-lea cu Caterina de Medici,care a părăsit Florența însoțită de parfumierul său personal,Rene (Renato) Florentinul.Se spune că apartamentele reginei și laboratorul Florentinului,la fel de priceput și la prepararea otrăvurilor,erau conectate printr-un coridor secret,astfel încât să nu existe riscul scurgerii rețetelor secrete în afara palatului.