Elemente de didactică aplicată la disciplina mecanică

Cap.1. CALCULUL TEORETIC

Istoria invatamantului este de fapt si o istorie a formelor organizatorice in care se desfasoara activitatea de pregatire a tinerei generatii. In prezent, in contextul general al eforturilor de modernizare a invatamantului, formele organizatorice traditionale sunt viu discutate. Perfectionarea lor si introducerea altora noi se afla in centrul cautarilor pedagogice.

Experienta demonstreaza ca nici o metoda nu este simultan eficienta in toate sau in cat mai multe domenii, ca daca se doreste obtinerea unor rezultate de performanta ea trebuie diferentiata corespunzator specificului nivelului ierarhic la care se implementeaza. Alegerea unei metode nepotrivite de c onducere semnifica o premisa a insuccesului si a riscului.

Raportata la anumite obiective si acrtivitati concrete, orice metoda prezinta si avantaje si dezavantaje. In invatamnt forma de organizare a procesului de invatamant a insemnat un important moment in istoria scolii.

Munca comuna in clasa care reprezinta nu numai o unitate didactica, dar si un fenomen sociologic si psihologic are variate efecte educative.

Lipsa unei munci diferentiate, a unor relatii mai stranse intre profesori si elevi, orientarea procesului de invatamant in principal dupa logica stintei si nu dupa legitatile de invatare a copilului, au facut ca adeptii curentului educatiei noi sa caute alte forme de management a procesului de invatamant, mai elastice, mai suple, mai apropiate de specificul varstei, de particularitatile individuale, de interesele spontane ale copiilor.

Apar numeroase incercari de inlocuire a sistemului traditional de invatamant cu forme noi. Poate niciodata in istoria scolii nu au existat atatea initiative, incercari practice in acest sens, ca la inceputul sec. XX.

Prin activitatea practica, elevii ajungeau la activitatea de cunoastere. Proiectele reprezentau anumite teme, mai mult sau mai putin complexe, luate de obicei di viata practica a mediului iconjurator.

S-ar putea da in paralel si exemplul metodei centrelor de interes, initiata de Ovide Decroly in Belgia, in care s-a propus de asemenea inlocuirea selectarii si predarii materialului de studiat pe obiecte de invatamant, prin introducerea unor teme de lucrari complexe care sa corespunda nevoilor si intereselor fundamentale ale copiilor. Apropiata de aceasta metoda este si cea denumita metoda complexelor.

Insusirea cunostintelor are loc si aici prin dezvoltarea unor teme complexe bazate pe interesele majore ale copiilor iar activitatea elevilor are un caracter preponderent independent iar temele un continut predominant practic.

Oprindu-ne la aceste exemple, se poate constata ca alaturi de unele trasaturi pozitive (activizarea elevilor, diferentierea invatamantului, itrajutorarea, insusirea cunostintelor prin munca independenta, etc.) asemenea metode sufereau de neajunsuri, legate atat de organizarea procesului instructiv, cat si de insusirea sistematica, prin eforturi sustinute, a unui volum de cunostinte, necesare pentru fundamentarea unei culturi generale si pentru o aprofundata pregatire de specialitate. Desfasurarea procesului de invatamant sub forma de prelegere-seminar are loc in deosebi in invatamantul superior. In ultimul timp exista incercari de a o aplica si in invatamantul mediu, inbinandu-se cu alte forme. Exista de asemenea si preocuparea ca in acdrul prelegerii, expunerea profesorului sa se imbine cu dialogul si cu dezbaterea unor probleme ridicate. Am putea concluziona ca metodele de conducere reprezinta o cale rationala, un procedeu, sau un ansamblu de procedee, prin care se pot obtine anumite rexultate, folosind mai multe tehnici intr-o maniera organizata.