Lichidul Antigel

1.INTRODUCERE

Funcṭionarea sistemelor ṣi instalaṭiilor din alcătuirea automobilului actual nu poate fi concepută fără utilizarea unor materiale având fie rolul de agenṭi de racire(fluidele de racire a motorului : aerul, apa, lichidele antigel) sau de acṭionare ṣi ungere (lichidele pentru mecanismul de comandă a frânelor sau ambreajului), fie, pur ṣi simplu, rolul de materiale de întreṭinere (lichide pentru spălarea parbrizului si geamurilor autovehiculului, lichide de lustruit caroseria).

Pentru că în anotimpul de exploatare „iarna” să se evite complet pericolul îngheṭării apei în motor-care poate determina spargerea cămăṣii de apă a cilindrilor ṣi a chiloaselor-ṣi pentru evitarea golurilor ṣi umplerilor repetate a apei de răcire din motor la staṭionarea pe timp friguros, se recomandă ca mediu de răcire un lichid cu temperature coborâtă de îngheṭare denumit lichid antigel.

Antigelul este folosit la o serie foarte largă de aparaturi/circuite. De la maṣini, motociclete ṣi scutere, până la ambarcaṭiuni, panouri solare sau utilaje de ṣantier. De asemenea, cazanele pe lemne, centralele electrice, echipamentele militare, pompele de căldură, locomotivele sau instalaṭiile industriale, toate au nevoie de acṭiunea antigelului pentru răcirea motoarelor cu care functionează.

Lichidele antigel sunt, în general, soluṭi apoase de alcooli mono sau polivalenṭi inferiori sau compuṣi ai acestora.

2. ISTORIA ANTIGELULUI

Cel mai vechi lichid de răcire, este apa. În apa naturală sunt dizolvate minerale ṣi săruri. Sărurile ( îndeosebi calciu si magneziu) în combinare cu clorurile ṣi sulfaṭii sunt responsabile pentru duritatea apei. Duritatea apei duce la formarea sedimentelor în formă de depuneri non-solide (pulbere) sau piatra depusă pe suprafeṭele de metal ale sistemului de răcire. Depunerile de săruri termoizolante micṣorează transportarea căldurii de la acele parṭi ale sistemului de răcire, care îndeosebi au nevoie de ea, fapt ce poate cauza probleme serioase, cum ar fi blocarea pistonului sau formarea fisurilor în blocul cilindrelor. În afara de aceasta, sulfaṭii ṣi clorurile libere duc la sporirea coroziunii metalelor sistemului de răcire. Dar, cele mai importante dezavantaje ale apei ca agent frigorific constă în faptul că se transformă în gheaṭă la 0°C ṣi fierbe la 100°C.

Primele înregistrări atestate referitoare la necesitatea utilizării ca fluid de răcire a unui alt lichid decât apa, datează din anul 1918. Tipul de antigel utilizat la acea dată era pe bază de alcool metilic. Acesta prezenta un grad mare de toxicitate ṣi favoriza apariṭia fenomenului de aprindere a instalaṭiei în timpul funcṭionării.

Ulterior, în istoricul brandului "Preston" apare ca an de producere a antigelului pe bază de etilenglicol, anul 1920, de către compania americană "Union Carbide and Carbon Corporation". La acea dată fabricarea unor soluṭii de antigel, nu era o prioritate pentru combinatele chimice, numărul automobilelor existente pe piaṭă fiind foarte mic. De aceea, pentru apariṭia ṣi ulterior fabricarea antigelului pe bază de etilenglicol circula urmatoarea"istorie".

Filiala Union Carbide din South Charleston, West Virginia , fabrica etilen din gaze natural. Pentru că la acea dată nu existau prevederi de protecṭie a mediului, deṣeurile rezultate din fabricaṭie, se deversau în fluvial Kanawha.