Boala Parkinson

MOTIVATIA

Ceea ce m-a facut să aleg prezentarea acestei lucrări, a fost faptul că una din categoriile pacienţilor care necesită o deosebită atenţie atât din partea familiei cât şi a personalului medical calificat, este bolnavul cu Parkinson.

Nu de multe ori in stagiile de neurologie am observat dependenţa acestor pacienţi de cei din jur, în special in stadiile avansate ale bolii, ceea ce face o dramă socială a existenţei acestor bolnavi care sunt abadonaţi in suferinţă, atât de familie cât şi de prieteni. De-a lungul timpului s-au observat dificultatile cu care se confrunta membrii familiei legate de ingrijirea pacientului bolnav de Parkinson, precum si fuga de responsabilitate a acestor familii care plaseaza pacientul intr-un azil.

Bolnavii de Parkinson nu trebuie considerati o povară ci trebuie ajutaţi şi înteleşi deoarece handicapul lor este involuntar, tremurătura si hipertonia reprezentand simptomatologia de temut a acestei afecţiuni. Nu de multe ori conflictele acestor bolnavi cu cei din familie se leagă chiar de aceste simptome care determină pacientul de a-si pierde fineţea miscărilor si de a deveni “mari neîndemanatici”.

Boala Parkinson are o evoluție progresivă, iar semnele și simptomele se acumulează în timp. In cele mai bune cazuri, această afecțiune este potențial invalidantă, poate evolua lent astfel încât majoritatea pacienților beneficiaza de numeroși ani de viață activă după stabilirea diagnosticului.

MOTTO

“ Organismul uman este un sistem cibernetic ”

(Norbet Wiener)

CAPITOLUL I. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos, împreună cu cel endocrin, reglează majoritatea funcţiilor din organism. Sistemul nervos este alcătuit din tesut nervos, având la baza, funcţia reflexă, asigura legătura organismului cu mediul ,realizând unitatea organism-mediu, iar pe de alta parte coordoneaza activitatea tuturor organelor şi aparatelor corpului, asigurând unitatea funcţională a organismului.

Sistemul nervos al unui animal, inclusiv al omului coordonează activitatea mușchilor, monitorizează organele, primește și prelucrează informațiile primite prin organele de simț și inițiază acțiuni. Cu alte cuvinte sistemul nervos este responsabil pentru menținerea homeostaziei (echilibrul intern al corpului).

I.1. Elementele principale ale sistemului nervos

Elementul principal al sistemului nervos este țesutul nervos, format din neuroni interconectați prin axoni și dendrite. La organisme mai evoluate (de exemplu, omul) se întâlnesc și celule gliale, care susțin activitatea neuronilor fără a participa direct în prelucrarea de informații.

Cu cât urcăm pe scara de evoluție a organismelor, sistemul nervos devine tot mai complex, iar posibilitățile lui de a recepționa, interpreta și reacționa corespunzător informațiilor din mediul înconjurător sunt tot mai perfecționate.

Sistemul nervos este diferenţiat în organe receptoare, care culeg stimuli din mediul intern si extern:

- exteroceptorii - organe de simţ ce culeg stimuli: tactili, termici, durerosi, vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi din mediu extern

- proprioceptorii - culeg stimuli de la nivelul aparatului locomotor, legat de starea de tensiune a muşchilor, de poziţia segmentelor corpului etc.

- interoceptorii - culeg informaţii de la nivelul organelor interne.

Acesti stimuli sunt transmişi prin: fibre sensitive si prin căile de conducere ale sensibilităţii (tactile,termice, etc.), până la centrii superiori de integrare şi în ultima instanta la scoaţa cerebrala. Aceasta îi supune la analiză si sinteză şi elaborează comenzi pe care le transmite organelor efectoare (muşchi,organe interne,glande etc.).

Sub raport histologic, sistemul nervos este alcatuit in principal din neuroni, a caror structura este prezentata in figura I.1.

Neuronul este unitatea anatomo-funcţională a sistemului nervos fiind format din: corpul celular si prelungirile sale, si anume:

- axonul, prelungire de obicei unică şi lungă prin care influnxul nervos pleacă de la celula.