Hipertensiunea Arterială

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă o importantă problemă de sănătate publică fiind cea mai frecventă boală cardiovasculară. Prevalenţa HTA variază între 5 şi 10% în ţările subdezvoltate şi 10-20% în ţările industrializate. Răspân¬direa bolii pe glob este inegală, ea fiind influenţată de condiţiile socio-economice, mediul geografic, compoziţia solului şi a apei potabile, ceea ce pledează pen¬tru intervenţia acestor factori în patogenia bolii.

În România HTA esenţială cronică apare de regulă după 30 de ani, frecvenţa ei crescând odată cu vârsta. Incidenţa bolii este relativ echilibrată între cele două sexe până la vârsta de 60 de ani, după care creşte la femei. Conform studiilor epidemiologice efectuate în ţara noastră, prevalenţa HTA este de 20% între 40-60 de ani (Institutul de Medicină Internă), de 28% între 25-64 de ani (Institutul de Car¬diologie - Programul MONICA) şi de 46% peste vârsta de 65 ani, cu moderată predominanţă la femei. Mortalitatea prin HTA a crescut de la 72 la 100.000 de lo¬cuitori în 1980 la 93 la 100.000 locuitori în 1992. Decesul în cazul unui bolnav hi¬pertensiv se datorează cel mai frecvent complicaţiilor cerebro-vasculare care sunt direct proporţionale cu cifrele tensionale, chiar şi în HTA sistolică izolată. Complicaţiile HTA apar şi la bolnavii care prezintă creşteri modeste ale TA (între 140-160 mmHg), ceea ce a impus o reconsiderare a valorilor considerate normale ale TA.

I. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA

HIPERTENSIUNII ARTERIALE

În acord cu Ghidul din 1999 al OMS şi al Societăţii Internaţionale de Hiper¬tensiune (ISH), hipertensiunea arterială (HTA) este definită ca o creştere con¬stantă a tensiunii arteriale sistolice (TAs) ≥ 140 mmHg şi/sau a tensiunii arteriale diastolice (TAd) ≥ 90 mmHg (JNC VI) la persoane fără tratament antihipertensiv.

Valorile TA sunt strâns corelate cu riscul de boală cardiovasculară şi, de aceea, definirea hipertensiunii (sau a TA crescute) este arbitrară. în ultimii ani s-au făcut eforturi pentru definirea mai corectă a normotensiunii şi hipertensiunii şi pentru clasificarea HTA. În raport cu nivelele TAs şi TAd. Tabelul 1 consemnează definiţia şi clasificarea valorilor TA, aşa cum rezultă din al 6-lea Raport JNC (SUA) şi din ghidul WHO-ISN '99.

Tabelul 1. Definiţia şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

CATEGORIA SISTOLICĂ

mmHg DIASTOLICĂ

mmHg

TA optimă < 120 < 80

Normotensiune < 130 < 85

TA înalt-normală 130-139 85-89

HTA de gradul 1 (uşoară) 140-159 90-99

* Subgrup: HTA de graniţă 140-159 90-94

HTA de gradul 2 (moderată) 160-179 100-109

HTA de gradul 3 (severă) > 180 > 110

HTA sistolică izolată > 140 < 90

* Subgrup: HTA de graniţă 140-149 < 90

(după WHO-ISN '99)

Noţiunea de „HTA de graniţă” se referă la creşteri intermitente limită ale TA, care necesită supraveghere minimum 6 luni, timp în care se impune schimbarea stilului de viaţă al bolnavilor. Acest tip de HTA poate evolua spre HTA cronică sau normotensiune şi se întâlneşte preponderent la grupele de vârstă sub 40 de ani.

La copil şi adolescent, valorile normale şi cele patologice ale TA au alte limi¬te, acestea fiind diferite în funcţie de vârstă şi sex:

Vârsta 3-5 ani < 116/76 mmHg

Vârsta 6-9 ani <122/78 mmHg

Vârsta 10-12 ani <126/82 mmHg

Vârsta 13-15 ani < 136/86 mmHg

Deoarece la vârsta copilăriei valorile tensionale se modifică în funcţie de vârstă şi sex, exprimarea lor în percentile este apreciată ca cea mai corectă me-todă. Se consideră că există HTA dacă valorile TA sunt constant crescute peste percentilul 90 - adică peste valorile tensionale găsite la 90% dintr-o populaţie cât mai omogenă.

La femeia gravidă, valorile normale trebuie să fie sub 140/85 mmHg; creşterea TA în timpul sarcinii poate să fie cu cel mult 30/15 mmHg, fără să depăşească va¬lorile normale menţionate.