Cuprins
- Scurt istoric(al bolii)s
- Cap.I:Anatomia si fiziologia
- Cap.II:Afecţiunea
- II-1:Definiţia bolii
- II-2:Etiopatogenie
- II-3:Clasificare
- II-4:Tratament
- II-5:Evolutie,Complicaţii
- Cap.III:Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu Infarctul miocardic acut
- III-1:Rol delegat
- III-2:Rol propriu
- III-3:Pregatirea psihica,materiale
- III-4:Descrierea unei tehnici
- Cap.VI:Studiul de caz
- Cazul I,II foaia de culegere a datelor pacientului:
- -Glila de dependenţă
- -Analize
- -Epicriza
- Cap.V:Concluzii
- Cap.VI: Bibliografie
Extras din proiect
Cap.I:Anatomia si fiziologia inimi
NOŢIUNI DE ANATOMIE
Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos şi înainte, şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punctele de vedere: anatomic, fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă (cord) stângă şi o inimă dreaptă.
Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin ori¬ficiul atrioventricular. Atriul stâng primeşte sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrio-ventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve, care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în tim¬pul diastolei. Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa aortică).
Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.
Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie, prin orificiile venei cave superioare şi ale venei cave inferioare.
Orificiul atrio-ventricular drept sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve, care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut - ca şi orificiul aortic - cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreaptă este motorul micii cir¬culaţii. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie sistemică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se contractă ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sângele venos din în¬treg organismul prin venele cave şi îl împinge în ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng şi de aici - prin artera aortă - este distribuit în toate ţesuturile şi organele. Inima este alcătuită din trei tunici: endocardul, miocardul şi pericardul.
•Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează aparatele valvulare.
•Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din mio¬cardul propriu-zis sau miocardul contracţii şi din ţesutul specific sau excito-conductor. Miocardul contracţii are o grosime diferită în cei doi ventriculi. Ast- fel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un pe¬rete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plă¬mâni. Atriile au un perete mult mai subţire decât al ventriculilor.
Ţesutul specific este constituit dintr-un muşchi cu aspect embrionar, foarte bogat în celule nervoase, şi cuprinde:
- nodul sino-atrial Keith-Flack, situat în peretele atriului drept, aproape de
orificiul de vărsare al venei cave superioare;
- sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-ventricular
Aschoff-Tawara, situat în partea postero-inferioară a septului interatrial, şi fasci¬culul His, care ia naştere din nodul Aschoff-Tawara, coboară în peretele inter-ventricular şi se împarte în două ramuri (dreaptă şi stângă), care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.
- Pericardul este tunica externă a inimii - o seroasă care cuprinde, ca şi pleu¬ra,
două foi: una viscerală, care acoperă miocardul, şi alta parietală, care vine în contact cu organele din vecinătate. Intre cele două foi se află cavitatea pericar-diacă.
In stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardită, endo-cardită sau pericardită) sau simultan (pancardită).
Vascularizaţia inimii este realizată prin cele două artere coronare. Venele co¬ronare urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept.
Inervaţia inimii se face prin firişoare nervoase primite de la sistemul simpatic şi parasimpatic.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Infarctul Miocardic Acut.doc