Îngrijirea pacienților cu insuficiență renală cronică

Cea mai mare parte a produşilor de excreţie se elimină din organism printr-un ansamblu de organe, care formează aparatul urinar sau aparatul excretor. Aparatul urinar este alcătuit din rinichi şi căi excretoare.

Rinichiul

Rinichiul este un organ glandular pereche (drept şi stâng), care constituie partea esenţială a aparatului urinar. El se dezvoltă în trei etape succesive: pronefros, mezonefros, metanefros. Ultima etapă, metanefrosul, reprezintă rinichiul definitiv. Rinichiul are o dublă origine: partea secretoare, reprezentată prin substanţa corticală, provine din mezoderm, iar căile urinare, din epiteliul celomic primitiv.

Aşezare.

Rinichii sunt aşezaţi în cavitatea abdominală, retroperitoneal, în regiunea lombară, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor T11, T12, L2, şi L3. Ei nu se află la aceeaşi înălţime, rinichiul drept fiind ceva mai jos decât cel stâng. Locul pe care-l ocupă poartă numele de loja renală.

Raporturi.

Cei doi rinichi se află prin faţa lor posterioară în raport cu peretele posterior al trunchiului, la nivelul coastei a XII-a. Raporturile feţei anterioare sunt diferite pentru cei doi rinichi. Astfel, rinichiul stâng vine în raport cu mezocolonul transvers, cu splina, pancreasul şi stomacul, iar în partea inferioară cu colonul descendent şi ansele intestinale, de care este separat prin peritoneul parietal. Faţa anterioară a rinichiului drept este în raport cu ficatul, flexuracolică dreaptă, colonul ascendent şi cu duodenul. La extremitatea superioară, rinichii sunt în raport cu glandele suprarenale.

Mijloace de fixare.

Sunt fixaţi într-un înveliş conjunctiv fibros, numit fascia renală; între fascie şi rinichi se află o cantitate variabilă de ţesut gras, grăsimea perirenală. De asemenea, la fixarea lor mai contribuie pediculul renal (vasele sanguine, nervii şi limfaticele renale) şi presa abdominală.

Configuraţia externă.

Rinichiul are o formă caracteristică de bobă de fasole. Lungimea sa este de 10-12cm, lăţimea de 5-6cm şi grosimea de 3-4cm. Are o greutate de 120-150g şi culoarea brun-roşcată. Prezintă două feţe (posterioară şi anterioară), doi poli (superior şi inferior) şi două margini (externă, convexă şi internă, concavă). Pe marginea internă, ceva mai aproape de polul superior, se află o incizură mai profundă, hilul rinichiului. Prin hil pătrund artera renală şi nervii şi ies vena renală şi porţiunea extrarenală a bazinetului. Dacă facem o secţiune longitudinală printr-un rinichi, constatăm că este alcătuit dintr-o capsulă fiblroasă şi din substanţa renală.

Capsula fibroasă formează învelişul extern al rinichiului. Ea este alcătuită din două straturi: un strat intern, care este format din fibre elastice şi fibre musculare netede; un strat extern, format din fibre colagene şi elastice.

Substanţa renală sau ţesutul propriu constituie partea esenţială a rinichiului. Ea este formată din două zone: una medulară şi alta corticală.

Zona medulară sau zona tubulară are o culoare roşie şi este împărţită într-un număr de 8-15 arii triunghiulare care corespundunor formaţiuni piramidale, piramidele Malpighi. Acestea sunt orientate cu baza spre exterior (zona corticală) şi cu vârful spre bazinet. Piramidele Malpighi pot fi simple sau compuse. O piramidă compusă este formată din 2-3 piramide simple, care se termină într-un vârf comun. Vârful fiecărei piramide, numit papilă, prezintă un număr variabil (15-20) de orificii, prin care urina se scurge în calicele renale. Numărul calicelor corespunde numărului piramidelor. Piramidele Malpighi prezintă nişte striaţii longitudinale fine, care reprezintă canalele renale drepte, numite tuburile urinifere Bellini. Fiecare tub Bellini îşi are orificiul de scurgere în papilă. Între piramidele Malpighi se găsesc fâşii de substanţă renală provenite din zona corticală, numite coloanele Bertin.