Îngrijirea pacientului cu chist hidatic pulmonar

Argument

Actualitatea și importanța temei

Chistul hidatic este o boală provocată de Taenia echinococcus, un vierme plat din încrengătura Plathemintes, clasa Cestoda. Această tenie se întâlnește sub două forme: adult și larvă. Stadiul de adult este întâlnit doar la gazda definitivă: pisică, câine, vulpe. În stadiul larvar se găsește doar la gazdele intermediare - erbivore, om. Taenia echinococcus adultă nu este mai lungă de 1 cm, dar poate elibera în intestin până la 800 de ouă embrionate. În dezvoltarea chistului hidatic intervin o serie de factori ce țin de gazdă sau de parazit. Factorii care țin de gazda intermediară (omul) sunt: structura organului afectat - pulmonul este un organ elastic, alveolele se pot comprima ușor, permițând chistului hidatic să crească în dimensiuni și reacția organismului - la apariția chistului hidatic reacția este de tip alergic, crește numărul de eozinofile și limfocite de tip T.

Factorii ce țin de parazit sunt: localizarea larvei - spre hil sau spre pleură, volumul veziculei și numărul de chisturi hidatice - 50 % dintre cazuri sunt chisturi hidatice unice, localizate într-un singur plămân.

Motivația alegerii acestei teme

Prevenirea infectării cu diverși paraziți este o problemă de actualitate, rapoartele OMS-ului arătând că 26 % din populația globului este infectată cu diferite specii de viermi. Infecția cu tenii în Europa Centrală și de Vest, în ciuda măsurilor aplicate, apare sub formă endemică. Conform datelor statistice, se estimează că hidatoza afectează peste un milion de oameni la nivel mondial, din toate zonele lumii, dar cu precădere în zonele rurale. Hidatoza este o boală parazitară care poate fi prevenită. Deparazitarea periodică a animalelor (cel puțin de 4 ori pe an), igiena riguroasă a abatoarelor, spălarea fructelor și a legumelor proaspete înainte de consum, spălarea frecventă a mâinilor și evitarea contactului direct cu animalele (în special cu botul animalului) sunt principalele măsuri care pot reduce riscul de infecție.

CAPITOLUL I

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

I.1.Noțiuni de anatomie

Aparatul respirator reprezintă totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimbului de gaze,dintre aerul atmosferic și organism.

Aparatul respirator cuprinde cei doi plămâni-stâng și drept- și căile respiratorii reprezentate de cavitatea nazală,faringe,laringe și bronhii.

Cavitatea nazală este formată din două spații simetrice numite fose nazale, situate sub baza craniului și deasupra cavității bucale. Fosele nazale sunt despărțite de septul nazal și comunică cu exteriorul prin orificiile narinare, iar cu faringele, prin coane. Anterior, fosele nazale prezintă piramida nazală, cu rolul de a le proteja, dar și cu rol elastic. În jurul orificiilor narinare sunt mușchi ai mimicii. În interior, fosele sunt acoperite de mucoasa nazală, care are o structură deosebită în partea superioară, la acest nivel aflându-se mucoasa olfactivă, care conține neuronii bipolari. De la aceste celule pleacă nervii olfactivi. Partea inferioară, numită mucoasă respiratorie, este mai întinsă și are o vascularizație bogată. Are în structura sa un epiteliu cilindric ciliat.

Din cavitățile nazale, aerul trece prin faringe, care reprezintă o răspântie între calea respiratorie și cea digestivă.

Laringele este un organ cu dublă funcție: respiratorie și fonatorie. Are o formă de trunchi de piramidă triunghiular cu baza în sus. Baza comunică cu faringele printr-un orificiu, delimitat anterior de epiglotă și posterior de cartilajele aritenoide.Vârful laringelui se continuă în jos cu traheea.

Laringele este format din cartileje legate între ele prin ligamente și articulații. Pe cartilaje se prind mușchii laringelui, care sunt striați. Aspectul interior al laringelui-pe pereții laterali ai laringelui se află două perechi de pliuri cu direcție antero-posterioară: două superioare-vestibulare și două inferioare, corzile vocale, care delimitează orificiul glotic.