Performanță cardiacă

Performanta cardiaca

Performanta cardiaca este un termen generic care arata in ce masura cei 2 ventriculi isi realizeaza functia de pompa.Nu exista un parametru unic masurabil care sa cuantifice PC. Ea se estimeaza pe baza mai multor indici care caracterizeaza functia sistolica si functia diastolica ventriculara.

Functia sistolica a ventriculului exprima capacitatea ventriculului de a se goli. Este determinata de presarcina (intinderea initiala a fibrelor miocardice, sau volumul telediastolic ventricular), postsarcina (rezistenta ce se opune ejectiei singelui din ventricul, reprezentata uzual de presiunea arteriala din arterele mari –aorta si pulmonara) si de contractilitate.

Contractilitatea reprezinta capacitatea intrinseca a ventriculului de a se scurta, indiferent de modificarile pre- si postsarcinii. Pe bucla volum presiune, contractilitatea se exprima prin panta relatiei presiune-volum sistolic. Cresterea contractilitatii deplaseaza la stinga aceasta relatie, iar scaderea contractilitatii o deplaseaza la dreapta.

Indici clinici ai contractilitatii

Pentru presarcina si postsarcina exista parametri masurabili care le cuantifica. Este greu de gasit parametri care sa cuantifice contractilitatea, independent de valorile presarcinii si postsarcinii. Exista indici pentru contractilitatea din timpul perioadei contractiei izovolumetrice ventriculare si indici pentru contractilitatea din timpul fazei de ejectie.

Pentru contractia izovolumetrica ventriculara, cel mai folosit indice este viteza maxima de crestere a presiunii ventriculare. Reprezinta variatia de presiune intraventriculara in intervalul de timp dP/dt. Pentru intervale foarte mici, se obtine viteza instantanee. Viteza maxima instantanee de crestere a presiunii (dP/dtmax) este atinsa in mod normal la sfirsitul contractiei izovolumetrice ventriculare, imediat inainte de deschiderea valvelor sigmoide.

Pentru faza de ejectie, cel mai important indice este fractia de ejectie, calculata ca VTD-VTS/VTD.

Ea este determinata de contractilitate, de presarcina si de postsarcina, fiind un indicator global al functiei sistolice ventriculare, nu numai al contractilitatii.

Viteza de scurtare a muschiului este un alt parametru de evaluare a ejectiei ventriculare, care depinde de postsarcina si de lungimea initiala a fibrei musculare (presarcina). Viteza maximala de scurtare (Vmax) este atinsa (teoretic) la o postsarcina egala cu 0.Ea creste sub actiunea agentilor inotropi pozitivi, dar este mai putin influentata de lungimea initiala a muschiului.

Pentru miocard, la o presarcina data, viteza de scurtare creste invers proportional cu marimea postsarcinii iar pentru o postsarcina data, viteza de scurtare creste direct proportional cu marimea presarcinii (lungimea sarcomerului).

Comparativ cu muschiul striat, in miocard tensiunea dezvoltata creste la lungimi mai mari de 1,8 µm ale sarcomerului, datorita cresterii la aceste lungimi a afinitatii TnC pentru Ca, datorita efectului intinderii titinei asupra aranjamentului moleculelor de miozina din filamentele groase si datorita activarii canalelor mecanosensibile de Ca urmata de patrunderea unui numar mai mare de ioni de Ca in citosol din LEC si amplificarea mecanismului “Ca cheama Ca”. La peste 2,4µm, tensiunea dezvoltata scade brusc, titina crescind stiffnesul miocardic si impiedicind dezvoltarea unei tensiuni crescute la lungimi mai mari ale sarcomerului.

Funcția diastolică a ventriculului

Este estimata prin masurarea timpului de relaxare izovolumetrica, de la inchiderea valvelor sigmoide pina la deschiderea valvelor atrio-ventriculare (echocardiografic sau mecanografic- apexocardiograma) si prin evaluarea umplerii ventriculare, pe baza relatiei volum-presiune diastolica in timpul umplerii ventriculare, pe diagrama de lucru a VS. Panta acestei curbe (dP/dV) reprezinta rigiditatea ventriculara, (stiffness ventricular) iar inversul acesteia (dV/dP) este complianta ventriculara. Uzual, rigiditatea ventriculara se determina pe parcursul diastazei.