Vitaminele Liposolubile

Introducere

Vitaminele sunt substante organice, majoritatea din surse exogene, esentiale, in cantitati mici, pentru desfasurarea normala a functiilor metabolice ale organismului.

Ele actioneaza ca biocatalizatori, impreuna cu enzimele si hormonii. Influenteaza metabolismul intermediar intrand in compozitia unor enzime sau participand direct la procese redox.

La om, sursa principala de vitamine este reprezentata de aportul alimentar si sinteza efectuata de flora bacteriana intestinala.

In cazul unor regimuri alimentare unilaterale apar avitaminozele: populatiile asiatice, care se hraneau doar cu orez decorticat, se imbolnaveau de beri-beri ( avitaminoza Bj), marinarii si exporatorii zonelor arctice, care se hraneau doar cu carne conservata, fara un aport de vegetale in alimentatie erau afectati de scorbut ( avitaminoza C ), iar in sud-estul Europei, unde populatia se hranea mai ales cu porumb, bantuia pelagra ( avitaminoza PP ).

Clasificare:

In afara deosebirilor structurale si a rolului diferit pe care-1 au in organism, vitaminele pot fi diferentiate tinand seama de solubilitatea lor in diferiti solventi.

In functie de felul solventilor, vitaminele se pot clasifica in doua grupe:

vitamine liposolubile, adica solubile numai in grasimi sau solventi ai acestora: A, D, E, F, K.

vitamine hidrosolubile, adica solubile in apa: vitaminele complexului B, vitamina C, grupul P.

Baze fiziopatologice

Alimentatia echilibrata asigura necesarul tuturor vitaminelor. Necesarul variaza in functie de varsta, sex, greutate, gen de activitate desfasurata, sarcina, lactatie, boli acute sau cronice, clima

Lipsa totala de vitamine din alimentatie produce tulburari importante cunoscute sub numele de avitaminoze.

Vitaminele pot fi considerate rotite importante in cadrul unui mecanism complex. Vitaminele ajusteaza metabolismul intern prin intermediul enzimelor. O singura deficienta a unei vitamine poate crea probleme in intregul mecanism reprezentat de organismul uman. Comparativ cu celelalte substante nutritive -proteine, grasimi si carbohidrati - necesarul de vitamine este mai mic, dar lipsa unei singure vitamine poate pune in pericol intregul echilibrul.

Starile de hipovitaminoza sau avitaminoza pot avea trei grupe de cauze:

Aport insuficient in alimentatia respectiva sau o alimentatie dezechilibrata, consum excesiv de alcool, scaderea apetitului, dieta nestiintifica pentru obezitate, pregatirea culinara neadecvata.

Tulburari de absorbtie in boli hepato-biliare, gastro-intestinale, chimioterapie nerationala, tratamente necorecte cu antibiotice, administrarea cronica a unor medicamente ( fenitoina, contraceptive orale, etc.)

Cresterea consumului, in munci fizice mari, lucrul neuropsihic intens, stari de stres, boli febrile, hipertiroidism

Baze farmacodinamice

Cele mai multe vitamine nu ail efecte farmacodinamice distincte de cele biochimice. In consecinta ele actioneaza numai in masura in care exista stari de hipovitaminoza sau avitaminoza, reducand la normal procesele biochimice perturbate.

Pentru combaterea sau prevenirea bolilor de carenta se impune administrarea de vitamine sub forma de medicamente.

De asemenea se foloseste pe scara larga toata gama de vitamine sub forma de medicamente in doze mari pentru tratamentul unor tulburari care nu sunt legate etiologic de o carenta vitaminica. In acest caz se presupune ca acesti catalizatori biochimici exercita o actiune farmacodinamica nespecifica insuficient de bine lamurita pana in prezent.

Baze farmacotoxicologice

O problema care este rareori luata in consideratie o reprezinta efectele supradozarii vitaminelor.

Faptul ca pana in prezent nu s-au descris fenomene adverse, ingrijoratoare, nu este o dovada ca acestea nu pot exista. In acest sens este bine a ne aminti ca pentru organism orice exces este daunator, inclusiv eel al substantelor indispensabile desfasurarii proceselor vitale, cum sunt oxigenul, apa, clorura de sodiu si alti electroliti, alimentele.

Orice administrare de vitamine este bine sa se faca numai la recomandarea medicului, deoarece exista riscul de supradozare, cu fenomene clinice neplacute de tipul greata, varsaturi, fasciculatii musculare, inapetenta, stare generala alterata. Unele afectiuni contraindica administrarea unor vitamine inca un motiv in plus pentru a apela la recomandarea medicului.

Farmacoterapie

Vitaminele au o larga utilizare si sunt consumate in cantitati impresionante, atat pe baza prescriptiilor medicale, cat si ca automedicatie. O mare parte din consumul vitaminelor este nejustificat si abuziv.

Studiile experimentale au dat posibilitatea oamenilor de stiinta sa extraga vitaminele din alimente, sa le purifice, pentru a putea sa le studieze structura chimica. Acest lucru a dus la producerea si sintetizarea vitaminelor la scara industriala.

Prin imbogatirea unor alimente importante cu vitamine si prin imbunatatirea procedeelor de preparare si pastrare a acestora, a devenit posibila cresterea calitatii conditiilor de hrana a individului mediu, in comparative cu eel de acum un secol. In plus, bolile cauzate de carenta de vitamine, care erau frecvente acum 60 de ani au devenit rare datorita cunoasterii si disponibilitatilor vitaminelor.

Se disting trei categorii de situatii in care se utilizeaza vitaminele :

Hipovitaminoze - fiecare din cele trei situatii mentionate la "Baze fiziopatologice" necesita o cunoastere corecta, o estimare obiectiva a existentei starii de hipovitaminoza si o abordare complexa, in primul rand cauzala.

In scop profilactic si pentru indicatiile numite uneori "specifice ". Un numar mare de oameni, de toate varstele, folosesc multe vitamine, adesea preparate polivitaminizate, cu sau fara adaosuri de saruri minerale, in doze care depasesc de mai multe ori necesarul zilnic fiziologic.

Pentru tratarea unor suferinte fara legatura cu deficitul de vitamine. Indicatiile respective, numite uneori "nespecifice", se bazeaza, in gandirea celor care le practica, pe asa numitele "actiuni farmacologice proprii" ale vitaminelor, diferite de efectele lor biochimice, fiziologice. Din nefericire, marea majoritate a acestor "actiuni proprii" nu au fost demonstrate semnificativ, nici experimental si nici clinic.