Competențe profesionale

Proiect
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 3345
Mărime: 19.07KB (arhivat)
Publicat de: Cantemir Kiss
Puncte necesare: 8

Extras din proiect

Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent,care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă. Activitatea profesorului nu poate fi în întregime canonizată şi redusă la norme şi reguli rigide, la standarde profesionale care, deşi necesare, nu pot acoperi întreaga arie a situaţiilor în care se află profesorul.

Cadrul didactic funcţionează într-un spaţiu de relativă incertitudine, de urgenţă şi chiar de risc, un spaţiu în care coexistă două tipuri de situaţii:

a) situaţii repetitive şi ritualizate pentru care cadrul didactic dispune în repertoriul său profesional de competenţe necesare pentru a le aborda şi soluţiona rapid şi eficient;

b) situaţii didactice noi, adesea neobişnuite, creative, care cer soluţii noi şi pentru care cadrul didactic nu dispune de competenţele necesare pentru abordarea şi soluţionare lor rapidă. Aceste situaţii îl obligă la un timp de reflectare şi de explorare, la anumite ezitări etc.

De aceea, profesionalizarea activităţii didactice nu se reduce la asimilarea sistematică a unor competenţe descrise de standardele profesionale, ci presupune o utilizare euristică şi creativă a acestora în situaţii şi contexte educaţionale care cer acest lucru. Profesionalizarea înseamnă „o redefinire radicală a naturii competenţelor care se află la baza unor practici pedagogice eficace”.Profesionalizarea trebuie să includă ( pe lângă cunoştinţele şi competenţele profesionale ) şi scheme de gândire/raţionament, de interpretare, de creare de ipoteze, de anticipare, de decizie.

Prin competenţă pedagogică se înţelege, în sens larg, capacitatea unui educator de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţilor şi determinărilor fenomenelor educative; în sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de „competenţă pedagogică” tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiţi.

Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării aptitudinii pedagogice, o persoană dobândeşte măiestrie pedagogică. Măiestria pedagogică se referă la o treaptă superioară de dezvoltare a unei „competenţe pedagogice” iniţiale şi desemnează „un înalt nivel al competenţei, atins prin antrenament, de natură să permită obţinerea cu uşurinţă a unor realizări la nivel de expert”( W.R. Houston ).

Care sunt competenţele pe care trebuie să le posede un profesor?

În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse până în prezent în domeniul psihologiei învăţării, privind în special condiţiile în care predarea poate înlesni realizarea obiectivelor educative propuse elevilor, s-au formulat mai multe teze, numite de autori „principii”, în legătură cu caracteristicile, implicit competenţele, unui profesor eficient:

- Stabileşte cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii. Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a identifica obiectivele educative de atins, prin luarea în consideraţie a caracteristicilor elevilor săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a operaţionaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de învăţare implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecţionat;

- Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanţe, în anumite limite rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor activităţi care le sunt propuse;

- Identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru contextele reale de viaţă cotidiană a elevilor;

- Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecţionarea unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care sunt adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie ale elevilor;

- Creează şi menţine în sala de clasă un climat de lucru care favorizează învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile de lucru propuse; acesta presupune o serie de competenţe de management al clasei, începând cu cele legate de aranjarea mediului fizic al clasei, astfel încât să se înlesnească interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia şi terminând cu cele legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de a se autocontrola continuu şi competenţele de tratare corespunzătoare a manifestărilor de indisciplină;

- Încurajează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea diverselor activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului;

- Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de învăţare a elevilor şi comportamentul lor în timpul lecţiei;

- Înlesneşte elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informaţiilor punându-i în situaţia de a desfăşura activităţi care implică procese cognitiv ce îi vor ajuta să înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu, evidenţierea legăturilor logice dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor în a realiza extrapolări sau în a stabili implicaţii posibile ale unui fapt constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse – grafice, simbolice, semantice;

- Îi ajută pe elevi să stăpânească esenţialul – acele cunoştinţe şi deprinderi care sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerinţă care implică ea însăşi din partea profesorului capacitate de esenţializare;

- Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe elevi în situaţia de a-şi testa ceea ce au învăţat efectiv şi a stabili ce urmează să înveţe; sarcini care presupun exersarea unor strategii de soluţionare a unei anumite categorii de probleme dificile sau a unor strategii prin care îşi pot dezvolta anumite competenţe;

- Propune activităţi de învăţare care solicită elevilor activităţi intelectuale de un înalt nivel de complexitate;

- Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea obiectivelor educative care le-au fost propuse. ( J.E. Ormrod, 1998)

Standardele profesionale se referă la acele componente ale profesiei didactice care sunt observabile şi măsurabile. Principalele categorii de comportamente aşteptate din partea unui profesor competent pot fi ordonate într-un model al profesiei didactice cu caracter taxonomic care va evidenţia faptul că acest model include aspecte care, pe lângă cele observabile şi măsurabile, cu greu pot să fie standardizate.

Preview document

Competențe profesionale - Pagina 1
Competențe profesionale - Pagina 2
Competențe profesionale - Pagina 3
Competențe profesionale - Pagina 4
Competențe profesionale - Pagina 5
Competențe profesionale - Pagina 6
Competențe profesionale - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Competente Profesionale.doc

Alții au mai descărcat și

Competențe necesare profesiunii didactice

Prin competenta se intelege, de obicei,capacitatea cuiva de a solutiona corespunzator o problema ,de a lua decizii potrivite,de a indeplinii o...

Recenzie - ghidul practic al directorului unității de învățământ

PARTEA I Principalele teme abordate în carte sunt planificare activităţii în şcoli (împreuna cu documentele de planificare), organizarea...

Responsabilități și Roluri ale Profesorului în Calitate de Manager al Clasei de Elevi

Personalitatea cadrului didactic Managementul clasei nu poate fi făcut fără o analiză amănunțită a celui care contribuie la formarea intelectuală...

Profesorul eficient

Meseria de profesor este una dintre cele mai frumoase și dificile meserii existente. Nu spun asta doar pentru că iubesc aceasta meserie și am decis...

Finalitățile Educației

Finalitatile educatiei reprezinta orientarile valorice ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii definite la nivel de sistem (...

Preșcolaritate

Prescolaritatea sau vârsta de aur a copilariei înregistreaza progrese mari în ceea ce priveste dezvoltarea fizica si psihica. Pentru a observa...

Fundamentele Pedagogiei

Tema 1. Educaţia 1.1. Concept şi sensuri. Sensurile împrumutate conceptului educaţie pe parcursul evoluţiei istorice a omenirii sunt multiple şi...

Memoria

Stim din viata de toate zilele ca cele percepute de noi in trecut,cele citite sau gandite etc. nu dispar dupa ce faptul s-a consumat.In mod...

Te-ar putea interesa și

Studiul privind formarea profesională a specialiștilor în administrația publică

INTRODUCERE Integrarea României în Uniunea Europeana înseamna pe lânga armonizarea legislativa si o preluare a valorilor si mentalitatilor...

Competențele Profesionale și Creșterea Abilităților Necesare Resurselor Umane în Unitatea de Panificație SC Alex Pan SRL

Introducere Scopul acestei lucrări este de a oferi o prezentare și tot odată o analiză a competențelor profesionale și creșterea abilităților...

Cadrul Deontologic în Profesia Contabilă Liberală

1. Conceptul de etica si obiectivele eticii Etica reprezinta un set de principii sau valori morale, impreuna cu modalitatile de punere in aplicare...

Evaluarea performanțelor

1.Evaluarea performanţelor.Generalităţi. Capacitatea de cunoaştere a omului este inseparabilă de abilitatea de a evalua,care face posibilă...

Dimensiuni ale Profesiei Contabile în România

I DIMENSIUNI ALE PROFESIEI CONTABILE IN ROMANIA La baza organizarii si conducerii contabilitatii se afla reglementari continute in: • Legea...

Dezvoltarea și crearea abilităților și competențelor profesionale ale șomerilor pentru crearea și ocuparea de noi locuri de muncă

ETAPA 1 Piata muncii a suferit schimbari puternice în ultimul deceniu. Modificarile aparute au creat nevoia unei noi institutii. Una moderna,...

Prevederile Codului Etic al Profesionistului Contabil

Codul etic naţional din România stabileşte normele de conduită pentru profesioniştii contabili şi formulează principiile fundamentale care trebuie...

Codul Etic al Profesioniștilor Contabili

Codul etic al profesioniştilor contabili. Noţiuni introductive Misiunea Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC), aşa cum este aceasta...

Ai nevoie de altceva?